"Încă o zi posomorâtă de vară" – 20660 rezultate
0.05 secundeMeilisearchAida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
Stanica Ilie Viorel
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am aflat...jeleau), mama mea era obosită de ziua de ieri și de altele.Moașa și-a sters nasul cu mâneca halatului și mi-a zâmbit ca și când ar fi spus :- o să vezi tu! Am rămas de atunci pe aci, mereu pentru încă o zi. Poate cât să am timp să mă nasc. *** actualizare, azi 24.07.2024: n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume, în parteneriat cu editura Ecou Transilvan- Cluj Napoca. folosind link-ul de mai jos puteți viziona filmul prezentării cărților https://m.youtube.com/watch?v=QEmfnHMiM9U&t=1561s *** e-mail: siwdem@yahoo.com *** actualizare, azi 08.08.2024 am debutat într-un volum colectiv, alături de autorii: Anica Andrei-Fraschin, Ottilia Ardeleanu, Valeriu Barbu, Mihaela Marinela Chițac,...
1052 poezii, 0 proze
siminiciuc andrei
Ma trezesc...deschid lent ochii....la dracu...inca sunt aici, prins in aceasta lume. Inca o zi intr-o lume de c***t inconjurat de oameni de c***t. Nu stiu pentru moment de ce ma mai deranjez sa ma ridic...oricum o sa ma intorc in pat in curand, oricum o sa vizes la dulcea inconstienta si la asternutul moale si calduros, toata ziua. E lumina, nu vreau sa fie lumina. Ma deranjeaza lumina. Trag jaluzele dar e in continuare la fel de alb in camera ...la naiba. Ar trebui sa mananc? neee.....ar trebui sa fac ceva? Da, trebuie sa merg la scoala dar Fuck school.....nu am chef de asta....nu am chef de nimica...cel putin nu acum....timpul trece.....telefonul incepe sa sune. Il ignor...poate inceteaza. Dupa 30 de secunde chiar inceteaza...Bine sper sa nu mai fiu deranjat azi...vreau sa vina noaptea si sa fie intuneric iar....
3 poezii, 0 proze
pop romeo
Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com
869 poezii, 0 proze
Dan Roxana - Maria
Nascuta intr-o zi ploioasa de primavara in Orasul Viorilor , am avut o copilarie fara prea multe amintiri , de care m-am desprins in momentul in care am fost admisa la Liceul Militar 'Mihai Viteazul ' din Alba Iulia . Desi am obtinut o nota mare la examenul de bacalaureat , am avut parte de un esec la edmiterea de la Academia Navala 'Mircea cel Batran ' , esec ce m-a determinat sa imi continui drumul , pe calea armatei , prin intermediul ' Scolii Militare de Maistri Militari a Fortelor Navale ' (scoala in care inca mai studiez ).
6 poezii, 0 proze
jifcu oana maria
e greu sa scrii o biografie cand inca esti prea tanar pentru a sti exact cine esti..caci viata nu e un roman.nu admite retusuri shi paragrafe sarite...inca ma caut, in aceasta lume al carei singur echilibru este in cadere..ma descopar in fiecare zi, dar mereu sunt altfel..regasesc in mine mai multe universuri..nu stiu care e al meu cu adevarat..incerc sa colorez lumea in nuantele sufletului meu, sa nu imprumut lumini shi umbre impersonale..nu ma deranjaza norii, ii acopar cu palma, iau din cer numai seninul..dar cateodata tot cerul e acoperit de nori..shi atunci cred in ingeri..o stare de spirit lipsita de intrigile materiei, dar creeata pentru sufletul ei..asa cum zicea zarathrustra:"sunt lumina...de-as fi intuneric"..voi continua sa ma caut..cine stie?!..poate ca intr-o zi ma voi gasi, asteptandu-ma la umbra unei stele moarte cu miros de inghetata de vanilie..
9 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
Roxana Anamaria Zeldea
Sunt Roxana Anamaria Zeldea, m-am nascut intr-o zi de 5 martie a anului 1985 in Bucuresti; Am inceput inca din adolescenta sa cochetez cu scrisul pana am cazut prada viciului pentru totdeauna. Am inceput prin a publica in revista liceului. Carti publicate: Suflet de salcam, volum de proza poetica, editura Aldine 2003; Peisaj interior, roman, editura Aldine 2007 Licentiata in Jurnalism. Adresa de mail: roxianaz@yahoo.com
99 poezii, 0 proze
george robu
ghinion..........de ce? pt ca inca nu m-am gandit sa fac lucrul asta pana acum.dar incerc......cum? veti vedea.......m-am nascut intr-o zi de primavara era 8 aprilie toate mi-au mers bine de la nastere pana la primele suferinte si esecuri sentimentale inasa am trecut peste asta si iata-ma scriind aici
1 poezii, 0 proze
barbu roxana-maria
am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...
4 poezii, 0 proze
Încă o zi posomorâtă de vară
de Ecaterina Ștefan
O vie uscată se înghesuia în gulerul unui gard. Câmpiile erau niște case. Mușcam cu nesaț din strugurii rupți, ocolind noroiul. Îți așezai mâna în palma mea. Câmpiile aveau ca acoperișuri alte...
Povestea Pulei
de Ion Creanga
Amu cică era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a eșit odată în țarină să samene niște păpușoi. Și cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos și cu Sfântul Petrea....
Dracul șchiop
de Nicolae Labiș
Cărau comori săpate sub lună și-n secret. Urcaseră prea lesne în pisc de zaiafet. Purtau trufașe tuiuri pe creștetul zălud Și noile blazoane cu încă smalțul crud. Dădeau porunci cu lene și n-auzeau...
Sonia cu accent grav și hiat (***)
de Daniela Luminita Teleoaca
De la un timp o privește oarecum straniu. Pe ea privirea asta o tulbură profund. Pentru că, știe aprioric, orice ar face, mare lucru nu va putea schimba. Niciodată! Atunci îți apare în minte un...
Un vis flămînd în lumînare
de Boris Druță
UN VIS FLÃMÂND ÎN LUMÂNARE \"Idei nebune roiau în mintea mea, Nepăsătoare la cultul zeilor. \" Horațiu Femeia a fost și rămâne o taină pe care, oricât am dezvălui-o , devine tot mai enigmatică....
Oameni și iepuri - 4
de marin badea
Nu te întrebi dacă starea de bine e dată de starea de rău. Sau invers. E cu adevărat o stare de bine dată de starea de rău sau e o stare de rău dată de starea de bine? Și numeri: un salcâm, un...
Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
de Cornelia Georgescu
*127. Cadoul salvator: Cooky-Leo. Ziua următoare, vineri, 17 iunie 2092, Nis îşi căpătase prăjiturile promise de şefa; vrând-nevrând, şeful i le pregăti totuşi; şefa îl convinsese destul de uşor....
Păliman, starostele lotrilor - I -
de Emil Iliescu
De sub Toaca bătea un vânt aspru de toamnă, ai fi zis că noiembrie își pusese palma streașină la ochi, așteptând să vadă din ce parte se va abate peste munți iarna. Lotrii lui Păliman se trăseseră și...
Tocăniță de înger cu smântână
de Somesan Sergiu
Tocăniță de înger cu smântână Pe la noi, când vine seara, din cer încep să cadă îngeri. Mai întâi unul se desprinde pe nevăzute dintre stele și plutește ușor spre crângul de aluni unde îi așteptăm...
Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 23
de marin badea
Poate c-ar trebui să-ți spun că timpul e un scamator de riduri și țepi, de glasuri și chipuri, mai ales când cerul se colorează roșu, sticlos și stingher, ca un șanț de maci prăvăliți în ulița de la...
