Sari la conținutul principal
Poezie.ro

",,doar pentru atelier``"21354 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

NW

Neale Donald Walsch

AutorClasic

Neale Donald Walsch a crescut într-o familie Romano-Catolică în Milwaukee, S.U.A. A cântat în corul de copii al bisericii locale. A vrut să devină preot, dar, ulterior, a început să lucreze în mass-media ca reporter de ziar, director de programe la o stație de radio, a fost purtător de cuvânt al celui mai mare sistem național de învățământ școlar public, a creat și a fost proprietarul unei agenții de publicitate și marketing; a fost gazda unui talk-show la un post de radio național. A lucrat, printre altele, într-un grup al doamnei Elizabeth Kubler-Ross. În prezent, locuiește împreună cu soția sa, Nancy, într-un loc retras situat în pădurile din sudul statului Oregon, S.U.A. Împreună au constituit ReCreation, o fundație non-profit de evoluție personală și înțelegere spirituală, al cărei scop este de a-i ajuta pe oameni să se regăsească pe ei înșiși. Neale Donald Walsch merge pretutindeni în țară, ține cuvântări, orga¬nizează ateliere pentru comentarea și răspândirea mesajelor...

2 poezii, 0 proze

CM

constantinescu mihai

AutorAtelier

biografie : CEI DE PE AGONIA.RO (POEZIE.RO) AU CEVA CU MINE PERSONAL CRED, PENTRU CA ORICE COMMENT AS LASA EI MI-L PUN OFFTOPIC , CHIAR SI CAND NU AU MOTIVE. AM UN TEXT AMARAT PE CARE L-AU REFUZAT PENTRU CORECTURA.. MA SCUZATI VA ROG FRUMOS ZEII POEZIEI SI A LITERATURII IN GENERAL, DAR NU INTELEG CUM UN TEXT NEMODIFICAT DIN ATELIER POATE DEVENI REFUZAT PENTRU CORECTURA !

1 poezii, 0 proze

NR

Neagu Romeo

AutorAtelier

...aparut pe lume vineri 13 iulie 1973 cu lovituri abrubte de palma de moasa peste fund va disparea la fel de brusc, insotit de lovituri abrubte de cazma ......si vom mai vedea noi daca a insemnat ceva pentru cineva. Bineinteles ca nu vom afla peste ani din manualul de limba si literatura romana, cum multi de pe aici poate trag speranta ...pentru ca nu e cazul... Desi timpul de care nu dispune niciodata, a curs nemilos peste acest presupus domn, el nu a invatat nimic de la viata, desi asta a crezut, nu i-a cunoscut indeajuns de bine pe oameni, asa cum ei au crezut, dar pe mai departe incearca sa-si mantuiasca sufletul, cum indeobste se crede. Ceva desene animate, ceva scoli, ceva filme-n cap, ceva joburi, ceva bani, ceva texte prin atelierul de pe agonia ... cam asta este toata distractia din viata acestui om. Un om mare pentru familia lui...o prezenta gri in spectrul vizibil. Un fassss minuscul pentru agonia...o mare cantitate de hidrogen sulfurat proiectata catre stratosfera....

33 poezii, 0 proze

IS

Ioan Florin Stanciu

AutorAtelier

Nume: Stanciu Prenume: Nelu Pseudonim literar : Ioan Florin Stanciu Studii: Facultatea de Filologie (limba și literatura română) Ocupație actuală: profesor de limba și literatura română Activitate literară: • Debut în revista Luceafărul (Atelier literar), unde, prin deceniile al șaptelea și al optulea, am publicat, periodic, poezie • Marele premiu al Festivalului de Poezie Lucian Blaga, ediția I, 1981, dar și alte premii întâi în cadrul unor festivaluri interjudețene de poezie organizate prin deceniul al optulea • Colaborator constant (poezie și proză) al revistei de cultură Tomis, până în anul 2000, când revista și-a schimbat profilul. • Ucenicul diavolului (fragment de roman), în Vânzătorul de enigme, antologie de proză contemporană, Editura Europolis, 1993 • Grupaj de versuri în Fereastra dinspre mare, antologie de poezie contemporană, Constanța, 1994 • Romanul Apocriful necredinciosului Toma, Editura Mayon, București, 2008. Premiul pentru debut în roman al Filialei Dobrogea a...

9 poezii, 0 proze

nicolae eremiaNE

nicolae eremia

AutorAtelier

Data si locul nasteri: 3 august 1948, comuna Teiu, jud. Arges Parintii: Constantin si Maria Studii: Institutul de Invatamant Superior Pitesti, Facultatea de Invatamant Tehnic, TCM, promotia 1980 Starea civila: casatorit; sotia: Mariana Copii: George - Catalin si Daniel – Nicolae A publicat : poezie,proza,cronici si medalioane literare in revistele: Arges, Sagetatorul,Cafeneaua literara, Societatea literara,revista AGERO Stuttgart si in volumele colective: Atelier de creatie,pseudo-antologie literara -versuri, Pitesti, 1980. Anii devenirii noastre - antologia Cenaclului Literar Liviu Rebreanu,1983. Arc peste timp-culegere de versuri,Bucuresti,1977. Premii: In anul 1980 - premiul revistei Arges la festivalul de poezie Traian Demetrescu de la Craiova, In anul 1983 - premiul I pentru poezie la festivalul interjudetean Argesule plai de dor. Co-fondatorul cercurilor literare: Ion Pillat din Stefanesti, 1967, Erou Ion Stefanoiu(1970)- in timpul stagiului militar, Metamorfoze( 1976)la...

16 poezii, 0 proze

MS

Mihai Robert Stoicescu

AutorAtelier

Zambeam doar pentru-a nu ucide

5 poezii, 0 proze

PA

popescu adriana

AutorAtelier

Am mai scris poezii,dar nu am publicat,am scris doar pentru mine,atunci cand muza ma vizitase.

17 poezii, 0 proze

marshallM

marshall

AutorAtelier

Am scris pentru o fată, demult. Și-am vrut să scriu mai bine, că fata a plecat cu altul ce nu i-a scris nimic. Cărtărescu m-a dat afară - că scriam cu pseudonim - un antichrist pe vremea când fie scriai pentru Ceaușescu, ori doar pentru ”El” - cărtărescul.

12 poezii, 0 proze

D

Diana

AutorAtelier

"Pentru suflet".Ceea ce scriu eu ân micile mele "comori de iubire" este despre oameni, sentimente și mai ales sunt poveștile și sentimentele unor oameni, nici un singur vers nu este despre mine.Am trăit atata timp în anonimat încat m-am obișnuit cu el, mi-a devenit prieten, partener și confident, de aceea nu vreau să mă despart de el, nu sunt pregatită.Dar m-am gândit că ar fi nedrept să țin în anonimat, propriile-ți sentimente doar pentru că eu nu le știu împartași pe ale mele... Eu scriu cu mâinile și mintea, tu citește cu sufletul și inima...

2 poezii, 0 proze

MI

Mihaela Ionescu

AutorAtelier

Biografia mea nu este relevanta. Este relevanta doar pentru mine insami. Biografia unui om devine importanta si pentru ceilalti doar atunci cind acesta se transforma dintr-un simplu om intr-un personaj principal al lumii in care traieste, un adevarat Nume Propriu. Si asta doar daca are ceva de spus. Ceva de valoare. Restul ... sint doar simple date inutile ... necesare cucoanelor in discutiile de salon sau in constatarile cu iz de birfa.

1 poezii, 0 proze

,,doar pentru atelier``

de Ștefan Petrea

era o duminica cu trei rascruci. una, imbibata de alcool domestic, cuvanta catre mine ratacirea de lume. alta, o cearta cu propria-mi limba, prea ascutita pana si pentru mine. betivul din salasul...

Atelier

atelier

de Florin NEDELCU

Am primit licența pentru atelier... Voi repara aripile îngerilor sau le voi înlocui-după caz... Am păstrat in suflet un lemn bun- voi confecționa proteze din lemnul teiului Eminescian pentru aripi,...

Atelier

Ateliere Artistice \"Agonia\"

de Radu Herinean

Un nou început și un pas mare înainte pentru Atelierele Artistice \"Agonia\", desfășurate de www.poezie.ro în București. Duminică la ora 17:30 atelierele deschise își reiau activitatea într-o nouă...

Atelier

Cronica \"Atelierelor Artistice Agonia\" la Casa Eliad

de Irina Iacovescu

Am scăpat de caniculă și de încă o saptămână aglomerată – care la serviciu, care în vacanță – și, fiind vineri, am reținut ora, locul și ocazia și am venit din nou la Casa Eliad. După avalanșa de...

Atelier

Pentru rubrica ”recomandate”.

de Liviu-Ioan Muresan

Scriu acest text pentru rubrica ”recomandate”. De ce fac aceasta? Pentru că trebuie. Azi noapte visam să ajung acolo unde cu greu se ajunge. Pentru mine, pentru alții ușor. Glumesc, desigur, dar am...

Atelier

Biletul de întoarcere

de Amelia Mociulschi

Timpul are pentru memorie, atunci când vrei să-ți amintești cutare sau cutare întâmplare, o altă dimensiune. Este extensibil și totodată condensat. Și câte o dată vreau să îmi mai amintesc locuri și...

ProzăAtelier

Dorul de copilărie

de Grig Salvan

Domnul Dinu Petrean e un intelectual respectat în sat, nu doar pentru studiile și cariera lui frumoasă, ci și pentru că e „fiu al satului”, născut-crescut aici la poalele Măgurii, din părinți țărani,...

ProzăAtelier

Construirea unui hot rod

de Szasz Teodora

Mi-am amintit de trupul vechi și ruginit Din atelierul ca o urnă etruscă și uitată; Am luat osul înnegrit de fum de țigară Cu fitil de iarbă oarbă din mijlocul pieței Să-mi lumineze ochii, umerii și...

PoezieAtelier

Miau-prietenul meu

de Dana Banu

prin \'94 sau \'95 era unul dintre nebunii orașului Cluj fusese cândva pictor cu atelier bani și renume prea iubitor de o femeie pe numele ei Izabel trecea pe străzi cu zâmbet firav când te așteptai...

Atelier