Știu că nu-i rost de-atâta biruință, că inimile ni-s trufașe, pecetluite trupurile, osândite, dar eu, gânga_vul, odinioară înțeleptul, voi stărui, voi duce spre soarele dintâi comorile și semnul.
Cum scrumul cade, istovit,
Iar fumul spre tavan se pierde...
O mână neagră a cioplit
La umbra valurilor, verde.
Să-nvețe darul ce-ai primit
Þigării scrumul să-i învie,
De câte valuri s-au
