nicolae eremia

Text retras de catre autor

Fiecare cuvânt mimează bucurii, cum fiecare rând, din vechile scrisori, inventa iluzii.

Cuvintele mele ies din ascunzișuri când asupră-mi se lasă liniștea; le ademenesc cu câte un vers, cu câte un poem… ce-mi scapă printre rânduri, sălbăticite, le arunc în lupta de zi cu

Am iubit toamna întotdeauna,… o îmbrățișam în propria-mi inimă cu frunze cu tot. Acum o detest ca pe un vechi instrument peste care arcușul trece, spre ultimul anotimp

Noaptea m-a răpus cu un alb de nesomn, se vestește-n statui evadarea din vise, pe eșafodul alb al hârtiei, robite de zbor, stau gândurile mele ucise.

La nașterea mea, ursitorile s-au îmbătat, Alergau pe câmpii ca niște zălude, Cu albastru de cer voind să mă ude Și să mă arunce în izvor de păcat. Caii-ngenuncheau lângă iesle,târziu, Primul

Am ajuns iarăși acasă… curtea înghite frunzele de nuc an după an, rufe la uscat nu mai sunt, casa e goală, scaunele pustii, semn că spaimele mele se

Am îngenunchiat ani în șir în albia râului, nisipul aurifer al poeziei necontenit l-am cernut, buzele însetate au

Era vremea copiilor cu cheia de gât, când părinții își spuneau mai multe vorbe în scris, lăsându-și lacrimile, unii-altora, prin bilețele și apoi plecau la serviciu. Era vremea copiilor

Cea mai ingenioasă invenție a copilăriei noastre a fost târșul. Plecam dimineața de acasă și-l târam după noi, până când nimeni nu mai vedea cărarea. Invenția noastră ștergea toate

Toate sentimentele mele sunt la capăt de linie. Se scoală cu noaptea pe umeri să pornească pe traseele lungi ale zilei. Sunt ca niște autobuze uzate de atâta umblet și mă tem deja ca vor fi

Ai învățat să umbli singură prin mintea mea. Te pierzi, dar eu cercetez urmele, ca într-un codru des, înfrunzit. Te aflu și îți fac jocul; hălăduiește cât poți prin văi și pe dealuri, cât