Aș putea scrie poeziile altor oameni
Aș putea scrie poeziile altor oameni. De la fereastra mea văd doar un bloc mare. Oare ce fac oamenii din el: mănâncă, dorm, iubesc, speră? Poate cineva trage să moară. Asta mă sperie cel mai
Nimeni nu mai înțelege rostul aranjării pietrelor pe prund
Nimeni nu mai înțelege rostul aranjării pietrelor pe prund Poetul își aruncă pietrele a singurătate își aruncă lacrimile albe albastre cărămizii Poetul scrijelește lespezile cu pietre
între degetele pamântii
între degetele pământii îi stăteau prinse lumânările calde aproape mângâind cu flacăra drumul șerpuit pe placul tău cu iubirea aproape mută ca paiele ce stau agățate de copite de cal ca
Am rămas singuri așteptând ultimul metrou
Am rămas singuri așteptând ultimul metrou cred că o mai văzusem stând langă mine privindu-i pielea aproape transparentă simțeam fiori reci șinele de oțel se încolăceau ca șerpii în cuiburi era
A căzut sau a fost aruncat
A căzut sau a fost aruncat rupându-și aripa dreaptă vai săracul de tine acum nu mai ești pescăruș nu se gândise la asta răpus de durere zborul nu va mai fi la fel cu un ciot putrezit în locul
De dragoste
te lași târâtă prin oraș pretext de plimbare pe străzile putrezite drumul ne poartă printre clădirile kitschos renovate cu polistiren expandat îmbibat în urină ploaia ne ajută să grăbim
Moliile mi-au mâncat cele mai bune haine
Moliile mi-au mâncat cele mai bune haine haine aduse din Germania și Olanda găsite la second printre maldărele răscolite unde fiecare caută după o bluză fustă sau cămașă apoi le aruncă
Am visat că voi construi zidurile
Am visat că voi construi zidurile unei cetăți în care pașii tuturor nefericiților se vor auzi ca picăturile ce cad pe tablă sufletele sinucigașilor din dragoste își vor întinde aripile fără a
Abandon
Avea ca amintire doar ochii lui Decolorați precum o cârpă bleu uitată-n soare Vântul îi sufla din față ducându-i lacrimile prin păr Călcând în noroi peste pietre și nuiele de răchită Rămânea
Să nu lăsăm să-ți cadă flori la picioare
Să nu lăsăm să-ți cadă flori la picioare Omule dracule poetule Să nu lăsăm femeile să-ți plângă pe cruce Să ude pământul Să răsufle ușurate că ai murit Să nu uite că iubim iubirea ci nu
Mă voi trezi cu ramuri
Mă voi trezi cu ramuri de copac în locul mâinilor ramuri întortocheate în care își vor construi cuiburi păsările de noapte voi avea în ramurile mele huhurezi, bufnițe și cucuvele pe care le
Ultima dată am văzut-o întâmplător
Ultima dată am văzut-o întâmplător la gară se observa că aștepta ceva important stăteam ca de obicei la masa de la care puteam privi în voie peronul învăluit în fum de țigară nu puteam fi văzut
Mi-am pierdut cheile
mi-am pierdut cheile în timp ce încercam să prind ultima pasăre ce a rămas să cânte în oraș nu știam ce-aș fi putut face cu ea urma să o țin în colivie să-i aud numai eu cântecul sau poate mi
Azi noapte m-am trezit
Azi noapte m-am trezit în timp ce te zvârcoleai strigând “lupii, lupii” printre alte vorbe neclare Nu era visul tău era visul tatălui tău iar ție ți-a fost dat să îl duci mai
Toamna este anotimpul
Toamna este anotimpul Care îmi dă o stare de irascibilitate Nu vreau să mă atingi Nu vreau să mă suni Nu vreau să mă încurci Cu prezența ta Mai bine te-ai duce în pădure Mai bine n-ai
Am urcat scările înfricoșat
Am urcat scările înfricoșat căutând pe balustradă picăturile de sânge uscat nu era prima dată mirosul dezinfectantului îmi accentua senzația de gol în stomac salonul era altul nu cunoșteam
Casa în care am trăit
casa în care am trăit s-a năruit ca un uriaș ce dă din umeri uitându-se la noi pereții vechi s-au sfărâmat precum foița subțire de chitină sub forța gravitației încă se mai auzeau pașii
Acea ultimă strângere
Acea ultimă strângere-n brațe de adio când trenul pleacă Zgomotul surd al pașilor ei se pierde în frunzele de pe alei Nu o va mai găsi nimeni ascunsă-n mulțime În vene-i vor curge mărgele de
Blues câinesc
Cine nu auzise de câinele ce cântă blues? Vorbeau liceenii în pauze ascunși să poștească țigări Bârfeau babele din oraș pe la colțuri de blocuri și-n piețe Apăruse până și filmulețe cu el pe
Inspirație
Vreau să scriu un poem despre lipsa de inspirație dar nu-mi găsesc cuvintele Poemul nu se naște uitându-mă Trebuie să adaug cuvinte Unul după altul Vers după vers A doua strofă după
Cuvintele
cuvintele evadate din cutia de metal rătăcesc bezmetice pe stradă din când în când un câine vagabond le cară-n blana slinoasă în forfota orașului cuvintele stau camuflate nu se deosebesc cu mult
Dimineață ploioasă
mă tot împiedic de oameni cu umbrele în mâini nu înțeleg cum dracu' după numai cateva zile frumoase lumea se grăbește să plouă spre muncă cu metroul curg șiroaie de oameni nimeni nu
Pe lângă mine stă o umbră
pe lângă mine stă o umbră mă-mpiedic de ea o ocolesc se bagă-n fața mea se ascunde în plante cățărătoare eu o urmez - o caut și mă transform într-un flutur albastru nu-mi găsesc
Cotidiana
în fiecare dimineață în drum spre muncă refuz paharul de cucută visez să am curajul să dau paharul peste cap bând cu poftă în fiecare dimineață femeia nebună din metrou răcnește “puteți să
Automatic
sunt automatic afișez un vag surâs electric secundele frenetice sfârșesc imperceptibil câinii fricoși se ascund sub roțile trenului sigur își vor pierde gâturile poeții își caută versurile
Însingurare
se aude un cântec de buha în timp ce ne târâm oasele pe aleile pierdute sub frunzele copacilor se ascund adolescenții îndrăgostiți cremenea din ochii lor se aprinde intermitent de noi a trecut
Mă joc cu o bucată de gheață
mă joc cu o bucată de gheață dintr-o palmă în alta se topește se preling picături de apă lacrimile femeilor părăsite apa se scurge pe podeaua de lemn se ascunde-ntre fibre sufletele morților se
Călătorie
în dimineața de dinainte de fuga prin codrii mi-am pus cu grijă gândurile la uscat iar pașii mei apăsați i-am îndesat în rucsac un copac apoi altul și altul se perindau prin fața noastră
Timpul reîntoarcerii
Nu am de oferit nicio floare acestei lumi, niciun dor. Plânsul tău devine murmurul unei ape ce curge la poalele dealului. Visul dispare în nemărginirea neputinței iar aripile fluturilor au
Armata de licurici
Funesta trecere a armatelor de licurici zguduie din temelii orașul. Luminând fluorescent își scutură amenințator elitrele. Mă arunc la pamânt, fără a mă gândi la balta de noroi de lângă
Dracul galben
Dracul galben se cațără pe perete și-mi bate-n geam în fiecare seară pe la șase și jumate. Încearcă cu disperare să deschidă fereastra, să rupă foraibărul și balamalele. Noaptea când uit să
Dansatorul
Voi dansa în acestă noapte de va crăpa pământul, Voi dansa ca un diavol la picioarele lui Dumnezeu. Dansul meu frământă clipa și o transformă în aluatul ce leagă timpul. Dansez de fiecare
Oras-femeie
Des-părțire Orașul sărutat de o silă sublimă se leapădă de noi, Nici măcar îngerii nu vor să ne iubească, Dar plâng femeile pe noi. Urăsc femeile, copiii nu vreau să-i suport, Eu mă scufund
