Poezie
Călătorie
1 min lectură·
Mediu
în dimineața de dinainte de fuga prin codrii
mi-am pus cu grijă gândurile la uscat
iar pașii mei apăsați
i-am îndesat în rucsac
un copac apoi altul
și altul
se perindau prin fața noastră
prin noi
iar țipătul corbilor
venind odată cu vântul
se împietrea
în stâncile din jurul tău
voi ascunde clipele trecute
pe fundul văilor
perpetuând liniștea unui nou decor
crâmpeiele viselor străine
rătăcite pe dealuri
se vor împiedica de noi
timpul nu-mi mai este de folos
nu-mi ajung nici secundele
nici zilele
orele nu îngheață deloc
numai mâinile tale reci
le bagi la mine sub tricou
să ți le-ncălzești
002.230
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zamfir Mihail
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Zamfir Mihail. “Călătorie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zamfir-mihail/poezie/14049177/calatorieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
