Cotidiana

în fiecare dimineață în drum spre muncă refuz paharul de cucută

visez să am curajul să dau paharul peste cap bând cu poftă

în fiecare dimineață femeia nebună din metrou

răcnește “puteți să avansați acolo pe culoar”

calcă peste picioarele femeilor încălțate în sandale de vară

împinge cu ravnă grașii transpirați și nervoși

care abia pot fi mișcați cu buldozerul

toate corporatistele ultraortodoxe din metrou

citesc acatistul sfântului Iluzorie

mai că-ncep să facă mătănii așa în rochii transparente de vară

- nu mai am loc în această lume de corporatiști lăudăroși -

nu pot să beau nici măcar o bere în liniște - în poezie

că vine un roboțel cu zâmbetul pe buze ce se laudă cu ce face el la muncă

pardon “la birou” - “muncă” sună prea heirupist (pentru un corporatist)