Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De dragoste

1 min lectură·
Mediu
te lași târâtă prin oraș
pretext de plimbare pe străzile putrezite
drumul ne poartă printre clădirile kitschos renovate
cu polistiren expandat îmbibat în urină
ploaia ne ajută să grăbim pasul
spre terasele ieftine cu oameni
gălăgioși mirosind a alcool a transpirație
unde vom bea o halbă de bere în așteptarea
momentelor în care ne vom găsi cuvintele
(de obicei pe cele nepotrivite)
stai tăcută
de fiecare dată același oftat prelung
de parcă la mesele de lângă noi ar sta foștii iubiți
pe care i-ai pierdut dispărând ca măgarii în ceață
uitându-te la mine zâmbești cu subînțeles
privindu-ți nefericirea
nu încerc să te binedispun stau posac
nu vreau să fiu clovn de data asta
între noi dragostea
este aceeași dintre munte și râu
râul macină muntele
iar în fiecare zi muntele se năpustește mai mult spre râu
să-l stăvilească
002210
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
138
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Zamfir Mihail. “De dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zamfir-mihail/poezie/14074110/de-dragoste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.