Poezie
Însingurare
1 min lectură·
Mediu
se aude un cântec de buha
în timp ce ne târâm oasele pe aleile pierdute
sub frunzele copacilor
se ascund adolescenții îndrăgostiți
cremenea din ochii lor se aprinde intermitent
de noi a trecut copilăria
parcă prea repede
se-ntunecă
nu mai rămâne țipenie de om
doar cerșătorul orb
duhoarea pământului o duce cu el
gândul lui a uitat să-și rotească cheia
în Dumnezeu
din noi rămâne
numai însingurare
rouă purtată de fluturi
în spatele gardului de sârmă ghimpată
013.038
0
Cerșetorul orb își cară mormântul cu el în fiecare zi, își duce duhoarea existenței sale mutilate de sărăcie lucie și de orbire, își poartă oasele nesusținute de coloana vertebrală în sacul de piele, totul în el arată falimentul complet al vieții.