ZRZaharia Ramona
Verificat@zaharia-ramona
Constanța
09.02.'81 Constanța De atunci însemn câte ceva pentru cineva ... Când nu am să mai însemn nimic pentru nimeni sper să nu mai însemn nimic pentru mine.
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Știi ... într-o oarecare măsură ai dreptate. Dar încearcă să fugi de stările de tristețe. Ai spus ceva de un bebe ... de aici începe o nouă dimensiune a vieții pentru orice femeie. Singurătatea în doi apare în toate cuplurile la un moment dat, depinde de cei doi cât durează. Nu păstra sub pleoape nemulțumirile, că lacrimile nu le spală. Mai bine le rostești, ba chiar le țipi isteric dacă e nevoie, în obrazul cui trebuie.
Pe textul:
„De ce ne mor sufletele?" de Ștefania Stroi
0 suflu
ContextUn rege mort învață un popor \"unele lucruri noi\" -
\"să-și sărute femeile pe gură
să le țină de mână când urcă in barcă
să le țină de mână când nasc copiii
să le aducă flori și să facă vase de lut
și i-am învățat să plângă atuci când plecau la război\"
Cu alte cuvinte îl învață umanitatea, în care totuși nu poate rămâne (de ce?) și caută o întoarcere dar se găsește în plin vid.
Dacă nu te mulțumești să păstrezi în gând senzația de frumusețe solară pe care o crează poezia ajungi să întorci pe toate fețele posibilele sensuri și ... sunt suficient de multe. Contrast puternic între limpezimea senină a formei și consistența densă a mesajului.
\"să-și sărute femeile pe gură
să le țină de mână când urcă in barcă
să le țină de mână când nasc copiii
să le aducă flori și să facă vase de lut
și i-am învățat să plângă atuci când plecau la război\"
Cu alte cuvinte îl învață umanitatea, în care totuși nu poate rămâne (de ce?) și caută o întoarcere dar se găsește în plin vid.
Dacă nu te mulțumești să păstrezi în gând senzația de frumusețe solară pe care o crează poezia ajungi să întorci pe toate fețele posibilele sensuri și ... sunt suficient de multe. Contrast puternic între limpezimea senină a formei și consistența densă a mesajului.
Pe textul:
„însemnările unui rege" de mircea lacatus
0 suflu
ContextÎmi place textul ăsta. Nu se vrea o analiză a vieții sociale ci surprinde amuzant un aspect al ei. Doi \"spioni\" ai lui Dumnezeu vor să ofere o credință nouă în schimbul celei vechi unor trecători atât de încleștați în realitatea dramelor ce \"se ascund în spatele ochelarilor de soare\" încât sunt surzi la orice fel de credință, chiar la credința proprie pe care o scot și o scutură de praf doar de sărbători(comparația cu soldatul roman poate admite și păgânismul). Convorbirea bătrânei nu îmi pare o lamentație, ea surprinde interesul pentru făgăduirea unui nou Rai.
Pe textul:
„Zacuscă" de Albert Cătănuș
0 suflu
Context\"un pahar cu martini și un pachet
cu țigări albe
așteaptă cuminți
în staniol\"
Suntem la începutul unei nopți de nesomn. Nu este insomnie iritantă, ci mai degrabă o \"detașare interioară\" cu stări febrile.
Mi se pare ciudat că aud muzica ... Scuze, am nimerit din întâmplare la adresa ta.
cu țigări albe
așteaptă cuminți
în staniol\"
Suntem la începutul unei nopți de nesomn. Nu este insomnie iritantă, ci mai degrabă o \"detașare interioară\" cu stări febrile.
Mi se pare ciudat că aud muzica ... Scuze, am nimerit din întâmplare la adresa ta.
Pe textul:
„Last tango in Paris" de alice drogoreanu
0 suflu
ContextExtrem de personal textul tău. O atmosferă roșu/negru ca în reprezentări apocaliptice indică ferm o stare de spirit, care cade greu, până în adâncuri atunci când citești. Imaginile vizuale se alcătuiesc în minte cu destulă ușurință trăgând după ele pe cele auditive - zgomotul traficului infernal făcut de gânduri. Semaforul ... este un motiv care implică interpretări complexe. La tine îmi pare o continuă restricție, nu mai are rol de dirijare ci de cenzurare.
Pe textul:
„Post Scriptum:" de Oana Izbașa
De îmbunătățit0 suflu
ContextTextul îmi dă senzația de schiță alb-negru, deși registrul cromatic este generos: \"bile/Abe și grena. Mese joase, maron, sticlă verde,Mingi roz/de burete\". Poate pentru că e o stare alb-neg. Mesajul este subiectivizat, dar în așa manieră încât citind, simți cum cuvintele se mulează pe propriile trăiri.
\"Eu lângă ea. Atât de multă distanță./Aș vrea să fug, să mă vomit/Să mă părăsesc prin transpirație./Gol.\"
Tensinea interioară, epuizarea, neliniștea sunt trădate la exterior, în realitatea \"obiectivă\", doar printr-un gest, atât de des întâlnit în momentele în care timpul se contractă și se dilată amețitor: \"Îmi împing buricele degetelor cu/buricele degetelor celeilalte mâini.\"
Îmi pare că totul se petrece într-o sală de așteptare sau un colidor mizer al unei secții de urgență.
\"Eu lângă ea. Atât de multă distanță./Aș vrea să fug, să mă vomit/Să mă părăsesc prin transpirație./Gol.\"
Tensinea interioară, epuizarea, neliniștea sunt trădate la exterior, în realitatea \"obiectivă\", doar printr-un gest, atât de des întâlnit în momentele în care timpul se contractă și se dilată amețitor: \"Îmi împing buricele degetelor cu/buricele degetelor celeilalte mâini.\"
Îmi pare că totul se petrece într-o sală de așteptare sau un colidor mizer al unei secții de urgență.
Pe textul:
„***" de Cosmin Dragomir
0 suflu
ContextÎmi pare mai mult retragere în sine decât nepăsare. O contorsionare bizară a sufletului ca urmare a unei suferințe \"izolante\".
Trăirile celui conștient, aflat de veghe, sunt sugerate de \"coliziunea\" neașteptată.
Trăirile celui conștient, aflat de veghe, sunt sugerate de \"coliziunea\" neașteptată.
Pe textul:
„Nepăsare" de Oana Izbașa
De îmbunătățit0 suflu
ContextPersonaje definite prin apartenența la o categorie - ca în piese de teatru expresioniste.
\"Micul visător are spatele plin de bube. Doctorii i-au explicat că moartea e un fenomen firesc, natural și previzibil.\"
Interesantă idee. Visătorii au cele mai multe dureri. Visătorilor trebuie să le explici moartea pe care ceilalți o acceptă din oficiu.
„Hai băieți, mâna pe lopeți!” e îndemnul favorit al șefului de trib. Atunci când moare cineva e bine să ai o lopată mereu pregătită. „Cine a murit de data asta?” întreabă micul visător.
N-a murit nimeni, se face doar antrenament.\"
Antrenamentul este pentru micul visător, ironia e că și el trebuie să participe.
Îngropăm visătorul cu tot ceea ce reprezintă el prin numirea \"generică\".
\"Micul visător are spatele plin de bube. Doctorii i-au explicat că moartea e un fenomen firesc, natural și previzibil.\"
Interesantă idee. Visătorii au cele mai multe dureri. Visătorilor trebuie să le explici moartea pe care ceilalți o acceptă din oficiu.
„Hai băieți, mâna pe lopeți!” e îndemnul favorit al șefului de trib. Atunci când moare cineva e bine să ai o lopată mereu pregătită. „Cine a murit de data asta?” întreabă micul visător.
N-a murit nimeni, se face doar antrenament.\"
Antrenamentul este pentru micul visător, ironia e că și el trebuie să participe.
Îngropăm visătorul cu tot ceea ce reprezintă el prin numirea \"generică\".
Pe textul:
„Antrenament de seară" de Albert Cătănuș
0 suflu
Context\"Dar unde este D-zeu?!
(întreb eu, sorbind din cafea)\"
De ce nu te întrebi și tu ca tot omu\' ce caută acolo \"Un drac cu-n kalașnikov în mână.\" Că la cât de buni sunt oamenii, în mod normal nu e nevoie ca un drac să vegheze \"cu-n kalașnikov în mână\", îi e de ajuns doar coada.
(întreb eu, sorbind din cafea)\"
De ce nu te întrebi și tu ca tot omu\' ce caută acolo \"Un drac cu-n kalașnikov în mână.\" Că la cât de buni sunt oamenii, în mod normal nu e nevoie ca un drac să vegheze \"cu-n kalașnikov în mână\", îi e de ajuns doar coada.
Pe textul:
„Republica mea" de Albert Cătănuș
0 suflu
ContextEu credeam că lacrimile sunt \"de sânge\", singurul element de recunoaștere pentru mulțimea profană și fenomenul care generează întreaga acțiune. Da, am tendința să revin la un text citit, scuze :D
Pe textul:
„Tot felul de picături" de Albert Cătănuș
0 suflu
ContextÎntrebarea este, firește, retorică. În textul tău par să se întrepătrundă fără să se omogenizeze.
\"Cineva cască. „Mergem acasă?!”\" ar fi fost poate prea puternic numai în cazul în care nu aveam o dimensiune în \"timp\" - \"Maria a plecat demult\".
Oricât de intens este un moment - fie el și o întrupare a divinului - materia își are regulile ei banale chiar și în fața unui miracol.
\"Cineva cască. „Mergem acasă?!”\" ar fi fost poate prea puternic numai în cazul în care nu aveam o dimensiune în \"timp\" - \"Maria a plecat demult\".
Oricât de intens este un moment - fie el și o întrupare a divinului - materia își are regulile ei banale chiar și în fața unui miracol.
Pe textul:
„Tot felul de picături" de Albert Cătănuș
0 suflu
Context\"Cineva cască. „Mergem acasă?!” cred că secvența asta ar fi puțin forțată numai în cazul în care nu ar fi existat mențiunea: \"Maria a plecat demult\". Avem coordonata timp, enunțul nu intră în conflict cu nimic, el se încadrează în planul profan al textului. Avem aici două planuri: profan și sacru, ele nu se amestecă omogen ci se întretaie.
Pe textul:
„Tot felul de picături" de Albert Cătănuș
0 suflu
ContextDincolo de sensibilitate și \"un pumn de cuvinte, unele strălucind ireal, altele zdrelite pe la colțuri de gând\" rămâne neliștitor de tăioasă întrebarea \"ce-o să-ți rămână de la mine?\". Cealaltă întrebare ... își mai poate construi un răspuns, dacă nu pe moment, cu siguranță în timp.
Pe textul:
„tentacule" de Victoria Danis
0 suflu
ContextDe poeți generoși nu ducem lipsă ... din fericire. Mai greu e cu sacrificarea volumului de poezie. Cu toate costurile \"de editură\" nu știu pe cine lasă \"inima\", zău! :)
Pe textul:
„Rețetă contra plictiselii poetice" de Albert Cătănuș
0 suflu
ContextSuper rețeta! Auzi ... în loc de pălărie/bască/pungă, se poate folosi un joben? :D
\"Niciodată nu serviți inima de poet pe o masă cu 4 picioare!!!\" - da, e drept, masa cu patru picioare ar aminti de lucruri macabre. Dacă masa e rotundă scăpăm și de unghiurile plicticoase din care se analizează prea obiectiv ...
\"Niciodată nu serviți inima de poet pe o masă cu 4 picioare!!!\" - da, e drept, masa cu patru picioare ar aminti de lucruri macabre. Dacă masa e rotundă scăpăm și de unghiurile plicticoase din care se analizează prea obiectiv ...
Pe textul:
„Rețetă contra plictiselii poetice" de Albert Cătănuș
0 suflu
Context\"încă o durere
traversând vertical spațiul dintre gânduri\"
Cât de limpede redai tu sentimentul ăsta tulbure că o durere leagă în noduri gândurile de orice fel. Rezultatul e o \"pânză\" a nefericirii în care se zbat captive toate trăirile.
traversând vertical spațiul dintre gânduri\"
Cât de limpede redai tu sentimentul ăsta tulbure că o durere leagă în noduri gândurile de orice fel. Rezultatul e o \"pânză\" a nefericirii în care se zbat captive toate trăirile.
Pe textul:
„noduri" de Victoria Danis
0 suflu
ContextAi dreptate, prea puțini își aduc aminte să mai și trăiască.
1 la 102 :) ... Totuși, nu te opri la a tăia \"eroii\" de pe listă. Atâta timp cât mai suflă transformă-i în personaje, cine știe, poate devin exemple pozitive și îți \"eliberezi\" gestiunea.
1 la 102 :) ... Totuși, nu te opri la a tăia \"eroii\" de pe listă. Atâta timp cât mai suflă transformă-i în personaje, cine știe, poate devin exemple pozitive și îți \"eliberezi\" gestiunea.
Pe textul:
„Incompetență" de Albert Cătănuș
0 suflu
ContextEu când citesc textele tale le traduc în imagini vizuale fără să fac un efort. Ai un stil al tău, intim, ușor ca o șoaptă dar în același timp vibrant ca un ecou.
Reușești să transmiți - cu sau fără asocieri îndrăznețe de cuvinte - un mesaj fără bruiaj sonor și poate că asta e cel mai important.
Reușești să transmiți - cu sau fără asocieri îndrăznețe de cuvinte - un mesaj fără bruiaj sonor și poate că asta e cel mai important.
Pe textul:
„amănuntele unei dimineți oarecare" de Victoria Danis
0 suflu
ContextViață/Moarte - concepte care nu pot exista decât împreună, deși în cea mai desăvârșită antiteză.
Ai surprins extraordinar de bine starea pe care o ai când \"îți moare un apropiat – o rudă, un prieten\". Eu am senzația că mă aflu în mijlocul unui laț făcut din lanț - fiecare dispariție reprezintă o zală cu care mă apropii tot mai mult de propria asfixiere.
Știu totuși că cei care se duc nu ne dau în dar numai moartea lor și mă mângâi cu gândul ăsta. Poate că viața este dincolo de lupta noastră înverșunată.
Prefer să mă resemnez și să mă înseninez.
Ai surprins extraordinar de bine starea pe care o ai când \"îți moare un apropiat – o rudă, un prieten\". Eu am senzația că mă aflu în mijlocul unui laț făcut din lanț - fiecare dispariție reprezintă o zală cu care mă apropii tot mai mult de propria asfixiere.
Știu totuși că cei care se duc nu ne dau în dar numai moartea lor și mă mângâi cu gândul ăsta. Poate că viața este dincolo de lupta noastră înverșunată.
Prefer să mă resemnez și să mă înseninez.
Pe textul:
„Viața e plină de moarte" de Cristina Andrei
0 suflu
Context\"Cel mai pieziș minut al tăcerii\" - frumos spus.
Copacu își trage sevele din pământul care este locul germinării, al \"originii\". Chemarea pământului atunci când apare scuturarea de frunze este o chemare a substanței generatoare de energii vitale.
Copacu își trage sevele din pământul care este locul germinării, al \"originii\". Chemarea pământului atunci când apare scuturarea de frunze este o chemare a substanței generatoare de energii vitale.
Pe textul:
„Ochiul" de Alina Tacu
0 suflu
Context