amănuntele unei dimineți oarecare

descrierea e cuminte colorată, nu pune pe fugă și nici nu șochează prin contorsiuni inutile, da, un text ce poartă un titlu care îl cuprinde cu totul, poate ultimul vers forțează oarecum ca și versul 4, aș spune eu, dar atmosfera rămâne, e păstrată

este incredibil cate clisee ai putut sa aduni in poema asta:

lună
alunecând grăbită

zori proaspeți

tremurul mâinii

mai lipsea chipul mamei ca ferestre termopan avem si tabloul era complet
dar cel mai cel mai dintre toate este \"ciripind triluri zglobii\" - asa ceva cu atat de multe clisee si imagini socialiste nu am mai citit de mult

îmi doresc sfaturi, critici, păreri
aveți dreptate, versul acela \"zglobiu\" trebuie amputat, ideea clișeelor mă face deseori să-mi răstălmăcesc cuvintele, poate tocmai de aceea azi le-am adunat pe toate (neavenitele!!!)...totuși, știți bine, diminețile privite dinspre o fereastră de bloc către un oraș comunist până-n maduva griului său anost, cu greu pot fi colorate in alt fel de cuvinte.
mulțumiri(sau...scuze!)pentru felia de timp.

Cand aud de \"imagini socialiste\", mi-aduc aminte de unul care isi punea pe pagina de autor fotografia socialistului Che Guevara...
:)

Victoria, impresia de spus si raspus ti-o dau epitetele conventionale.
Ori renunta la ele, ori incearca sa construiesti sintagmele mai indraznet.

Ca exercitiu, ia un Dictionar de Epitete si joaca-te pe foaia de hartie cu niste constructii cat mai insolite.

Chiar din textul tau poti desface si reface expresii.
Ai putea scoate: \"taceri ciopartite\", \"luna anapoda\", \"cafeaua obosita\", etc.

Asta ca exercitiu de scriere creativa.
:)

îmi spune și mie cineva dacă vede și ceva bun în textul ăsta?
comentariile de pe aici mă fac să mă întreb...

pașii verzi, se putea dezvolta ideea. Zic eu :)

Ligia, Anghel, da, promit să explorez jocul cu epitete insolite, dar trebuie să pun și un strop din mine ca să iasă ceva, nu?

Victoria
Ideea poemului este interesantă. Dar aici în text sunt 2 stiluri care nu prea funcționează.

eu așa văd poemul tău

deasupra blocului ce-mi ciopârțește din orizont
o lună
alunecă grăbită către noapte

alt meridian

zorii tropăiesc prin unghere
deschid ferestre
ce m-au izolat
în tăceri

cafeaua și alcool irlandez

foaia, creionul, tremurul mâinii să-ți scrie

lalele obosite de fumul țigării

morning hits la VH1

ziua începe
învârtindu-se în jurul meu
cu pași verzi anapoda
pândind să-mi devoreze încă o felie de timp

explicații
Te complici prin atribuirea unor detalii care nu aduc nimic poemului. Am eliminat ceea ce era în plus, pentru că blocul nu poate fi decât înalt, orizontul este firesc zi de zi, că este luna toată sau ceea ce a mai rămas din ea este un detaliu ce nu transmite nimic, zorii sunt întotdeauna „proaspeți”, ei renasc în fiecare zi, „cu dezinvoltură prin toate” aici este cam forța, „de îndată”, „termopan” sunt elemente care nu aduc nimic poemului.

În acest poem ai încercat să îmbinezi imaginile clasice cu cele contemporane și nu prea merg ele în general, este ceva ce ține de limbaj, de elemente care fac parte din construcția poemului.

Toate cele bune.

Apreciez analiza amănunțită pe care ai făcut-o acestui text, în mare parte corectă. Mai mult: chiar ai împărțit-o în două, la fel cum a trecut și prin mine, doar că eu așa am simțit-o, ca fiind din două bucăți ce nu se aseamănă, exteriorul cu amănuntele sale și starea interioară creată de reflectarea lor asupră-mi.
Poate de aceea a ieșit așa. Mai mult nu știu să explic și cred că nici nu trebuie.
Mulțumesc și te mai aștept pe aici, oricând.

Eu când citesc textele tale le traduc în imagini vizuale fără să fac un efort. Ai un stil al tău, intim, ușor ca o șoaptă dar în același timp vibrant ca un ecou.
Reușești să transmiți - cu sau fără asocieri îndrăznețe de cuvinte - un mesaj fără bruiaj sonor și poate că asta e cel mai important.

soaptele devenite ecouri sunt un limbaj al meu exteriorul, ce bine ai inteles!
multumesc si te mai astept sa dezlegam impreuna taina intelesurilor de dincolo de cuvinte!

al meu CU exteriorul
scuze!