Jurnal
tentacule
lumi paralele
1 min lectură·
Mediu
ce-o să-ți rămână de la mine? mă întreb în timp ce
depărtările cresc halucinant între noi, lățindu-se ca niște tentacule
hămesite
poate un pumn de cuvinte, unele strălucind ireal, altele zdrelite pe la colțuri de gând,
ici-colo câte-un surâs (presat cu grijă între paginile memoriei avide de certitudini),
două-trei hârtii scrise citeț cu sângele multicolor al patimii mele.
poate o ne-întâmplare care-a trecut prin tine dizlocând mormane de nisip
împietrit în clepsidra uitată sub vrafuri de zile banale
poate mitul inventat pentru a crede în povestea fără dreptul de a fi în acest prezent
și închis într-un sâmbure pe care-l vom duce cu noi
într-o altă istorie
ce-o să-mi rămână de la tine? mă întreb în timp ce depărtările stau
cu gurile căscate înainte-mi, așteptînd să mai fac încă un pas
083755
0
Victoria,
Dacă-mi dai voie, eu cred că tipului i-a mers, totuși. Îi va rămîne acest text-poem, îi vor rămîne , în măsura în care știe să aprecieze subtilitățile unei expresivități trăite cu intensitate maximă, această paranteză exorbitantă:
„(presat cu grijă între paginile memoriei avide de certitudini),”
să zică mersi pentru acest vers de zile mari:
„două-trei hârtii scrise citeț cu sângele multicolor al patimii mele”
și să-ți ridice monument pentru
„o ne-întâmplare care-a trecut prin tine dislocând mormane de nisip
împietrit în clepsidra uitată”
E ceva care merită să fie dus
„într-un sâmbure pe care-l vom duce cu noi
într-o altă istorie”
Mulțumesc pentru plăcerea lecturii.