Păstrez si acum curcubeie visate-mpreună
Și mă doare că cerul ar vrea să-l ating,
Două cuvinte, două stele, aproape de lună
Într-o singură lacrimă, aievea se sting.
Prin albe cearșafuri
Ochii imi plang, iar fruntea-ngandurata, mai strage cate-un rid,
De oboseala, tampla nu-mi slobozeste gandul s-ajunga langa tine,
Ma simt atat de singur cand pleoapele-n oglinda, aevea se
Ne plang copacii in gradina, de dorul frunzelor pierdute,
De golul presarat prin ramuri si cuiburi parasite-n zori,
Si par stinghere raze lucii, pe umbra noptilor cernute,
Facand sa para-ntreg
Anii nostrii pasari calatoare, un drum de stele catre infinit,
Un strop de roua ratacit pe-o floare, pe care-n zori nu l-am gasit,
Esti prea frumoasa astazi pentru mine, imi este teama sa
Ramai cu mine doar o clipa,saruta-ma, cuprinde-ma si-apoi,
La malul marii sa ma duci, s-aud cum zboara pescarusii pentru noi.
Pe glezna valul sa-ti aduca, nelinistea ce-o simt corabiile-n larg,
Si
Nu tresari, va ninge maine peste toamna,
Si ne vom rataci din nou, ca si-n trecut,
Eu simplu om, tu cea mai scumpa doamna,
Ce iarna mi-ai topit-o-ntr-un sarut.
Deschid fereastra larg sa-mi
Nu stim cat vom ramane impreuna, in care noapte ne vom parasi,
Carari de stele, vise si iluzii, in alta viata le vom regasi,
Minunile, vor fi de-atunci straine si universul se va destrama,
Pe
Esti pentru mine cer albastru, esti leganatul valului pe mare,
Esti necuprinsul visurilor mele si curcubeele de dupa ploi,
Cu tine ma transform oricand in pasare pierduta-n departare,
Sa uit cand
Ploua pe strazi, ploua pe flori, ploua pe umbre neperechi,
In geamuri cadentat lovesc, straine picaturi de ploaie,
In incapere ma privesc, de prin tablouri chipuri vechi,
Si fulgere cazute-n
Eu nu regret tacerile tarzii,ci,simplul fapt ca nu ai sa revii,
Cand vei simti singuratatea pe deplin, in calea propiului destin,
Iti va fi teama sa ma-anunti, si-ti va lipsi curajul sa
Sunt tânăr la cinzeci de ani,sunt june obosit de drum,
Am părul nins și port cravată, în anotimpul preferat,
Mi se întâmplă câteodată, să uit că viața e un fum,
Și las să treacă ani-ntr-una,
Nu sunt cuvinte sa-ti pot marturisi, ce simt in fiecare seara,
Cand umbrele, chipu-ti cuprind si-n intuneric alb te-mbraca,
Misterele devin stapane pe-ntregul necuprins ce ma-nconjoara,
Facand
Nimeni nu seamană cu tine, chip îndrăgit
Rouă pe frunze, dor de primăvară , pași pe alei,
De ce e mică lumea uneori și tu de negăsit,
Caldă lumină, curgând în valuri pe umerii mei.
Iubire,
S-au strans deasupra norii plumburii, s-au strans tacerile de ieri,
Si toamna-i peste tot in jur, si toamna-n palme mi s-a strans,
Mi se prelinge-un gand pe tampla, de-un dor pierdut in
De ce te-ascunzi in umbra inserarii, de ce nu-mi intanzi mana ca-ntrecut?
Sa-ti dau scantei din stele cazatoare, sa uiti ca visul uneori e-nselator,
Din amintiri tacerea sa ne strige, cand
De multe ori te vad ca printr-un vis, cum imi patrunzi sub pleoape,
Covorul lor de lacrimi, ti-mbratiseaza gandul si tampla ce suspina,
E doar un vis, dar eu traiesc minunea, cand tu-mi revii
Nu am ce sa-ti mai spun, cand ploile de vara se sting in curcubee,
Si nu stiu care-i drumul prin lacrimile tale, in suflet sa-ti ajung,
De-acum a venit toamna si vreau sa-mi mut tacerea, in alta
Imi impletesc singuratatea cu fire de-ntuneric sa-mi tes o plasa de iluzii,
Vreau sa visez inca odata, ce s-a-ntamplat candva, intre noi doi,
Indepartand dintre cuvinte, miresme ofilite, ramase-n
Pe scena vie dansam impreuna si-n sala nici-un spectator,
Era ,ca-ntr-o vitrina frumos luminata si-n ea nimic expus,
Ne-mprumutam gesturile, privirile, fara a fi vreunul dator,
Ritmului pe care
Am strivit un gest, ca pe-o simpla mirare si-am plans,
Ca nu mi-au coborat cuvintele din ganduri, sa-ti pot spune,
Mi-am privit palmele, cand teama le-a fost si le-am strans,
In jurul buzelor,
Florile plâng cu miresme târzii, peste suflete triste,
Nimănui nu-i mai pasă, că s-a stins încă-o stea-n univers,
Sunt atât de bogate în lacrimi, privirile reci, pesimiste,
În al caror altar, de
Tu esti pamantul gandurilor mele,esti setea lor tarzie,
Si ma framanta ploile de vara, cu vantul intre tample ratacit,
Esti hrana visurilor mele, ce-ntr-un galop de trista herghelie,
Au
Sunt tot ce timpul nu-mi ofera,sunt trecatorul ratacit,
Printre sperante ne-mplinite, si nopti in care vise mor,
Indragostit de nostalgii si vechi iubiri cu trist sfarsit,
Pe scena carora
Aseară privirile s-au contopit cu cerul într-un colț de zare,
Stelele-mi răsăreau sub pleoape și luminau un suflet cunoscut,
Pe lângă tâmple-mi treceau norii și păsări căutând o departare,
Iar
