voiculescu daniela

alt sfârșit de an... alt bilanț. sufletul meu de femeie este tot ascuns, tot captiv în tăcerea lacrimei, pierdut într-o viață de alee, pe care apar tot trandafiri și lotuși, tot vise și

citesc ce mi-ai scris. nici nu știi cât mi-am dorit aceste cuvinte, această iubire simplă, dar puternică... nimeni nu mi-a spus ce îmi spui tu, nimeni nu mă cunoaște ca tine! înverzesc

Bărbatul. El mi-a lipsit cel mai mult în viață. Umărul lui puternic, palma lui de răscoală, ochii lui prin care să trec istoric, dorința lui de primăvară și vers... Ce puțin se scrie despre

respir. privesc. chem. și norul alb mă înțelege! am rămas să rostesc lumina din lampa vieții, să-mi doresc copilăria unui buchet de ghiocei... și pasiunea simplului, iubirea unui câmp cu

de fapt, pe ultima pagină a agendei... vreau să scriu despre ce-mi doresc! încep cu pantaloni negri de piele și tricou alb cu bretele. mai pun și-o pereche de botine, alb cu negru, să calc

trebuie să recunosc că echivalentul lui este un coktail în care timpul scrie mesaje cu prafuri de hell... el a venit să schimbe ceva esențial în mine. puțin câte puțin... și mi-l imaginez,

eu sunt trează... mereu, e ceva răsturnat în mine, care privește mozaicul lumilor, iar un pahar cu apă rece, turnat în cap... ar suna ca un pleonasm, ar semăna cu o bicicletă dublă

atâta tăcere... tăcerea de ieri, tăcerea de azi, tăcerea de mâine! câte-o călimară de cerneală pentru fiecare, cât mai plină! un ieri albastru, un azi roșu... un mâine mov! și toate, adunate,

și dacă nu mai avem putere să deschidem gura pentru sărut? spaima să semene cu un costum de Halloweeen, mult prea strâmb, mirosind a blană de lup... să înnodăm umbrele viselor, doar așa, în

eu nu am ascuns nimic, am iubit ca noiembrie, până la ultima frunză, și m-am îndoit ca lebăda mută, din melancolie în melancolie... până la viscolul unei seri de poezie, cu rime de echer pe

da, a trecut timpul când Felix mă compara cu Oana Zăvoranu, Condoleezza Rice și Samantha... ciudat! amestec de senzație, dar pentru mine conta altceva, nu o comparație! m-a pus să recunosc că

feelings. parcă ai vrea să guști liniile din care ești hașurat... să le îndulcești pasiunea cu bilețele de dragoste! timpul își ascute creioanele colorate, se grăbește, conștient că lacrimile

a nins, trist, ca și cum ar fi ultima zăpadă. un plâns. închid ochii, să-mi mângâi sufletul, trist, istovit. un cimitir. am pierdut iubirea, a fugit... vinovată, pe lumina stranie a pietrelor

am să mă fac, iar, nălucă, vers rozalb care numără mătănii, mărunțișuri și florete de suspin. am să trăiesc din nimic, mirându-mă de visul meu floribund... care-și pune talere de echinocțiu,

e seară... aștept autobuzul. privesc adolescenții. se sărută. se îmbrățișează, închid un w. e seară prin inimi de urme, ajung lângă pădure... și ceasul se sparge brusc. rămân cu zăpada din

o voce m-a tăiat în două, la telefon. nu am înțeles cum mi-am văzut leșinul, inima lovită de bolovanul transformat de diavol în cuțit. există oameni care strâng frigul nopții, orbirea

vocea mea, vocea lui... o întâlnire firească. așezată într-un colț de bibliotecă. două volume despre puterea iubirii. două inimi legate cu fir de mărțișor... poetic. suntem cuminți și nebuni

el mă ține pe lama unui microscop... și se miră, i se pare că semăn cu un vers de Maiakowski, scris în zig-zag... ar decupa, din visele mele, aripi de papagal... și-ar râde! de-atâta

azi... mi-a săltat sufletul! parcă eram maimuța capucin. m-am bucurat de rondurile cu flori multicolore... de veselia augustină... și dorul meu a semănat cu o înghețată senină, \"Marea