Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@virgil-titarencoVT

Virgil Titarenco

@virgil-titarenco

Dana Point, Californiawww.hermeneia.com
mirabile dictu

Născut în Galați, la 12 decembrie 1961. Absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu” și al Universității din Galați. Inginer. Preocupări în istorie, filosofie, teologie, computere și artă grafică. A locuit în Galați, Timișoara, Arizona și Atlanta iar acum locuiește în Sudul Californiei, SUA. Laureat cu premiul I pentru volumul de debut…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Așa e nenea Genu, în California toți ingenerii sînt poeți. N-ai auzit că și computerele au suflet?:)))

Pe textul:

În cer ca și pe pamânt au loc certuri puternice legate de încadrarea mea profesională..." de dumitru cioaca-genuneanu

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Lory, eu chiar nu știu la ce te referi pentru că niciodată nu m-a interesat viața nimănui de pe aici. Mi-e de ajuns a mea. Iar dacă te referi la a ta, cu atît mai puțin. Nu îmi stîrnești nici un interes ca persoană. Eu mă refeream doar la text (oare de cîte ori trebuie să mai repet asta ca să poți să o pricepi?) Iar, în accepțiunea mea, textul e mediocru, cu excepția acelei metafore care am remarcat-o în primul comm. Dacă nu vrei să ți se scrie despre textele pe care le publici, nu le mai posta sau nu permite comentarii.

Pe textul:

Victimă colaterală" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
eu nu sînt poet, Lory Cristea. Cred că am obosit deja tot spunînd asta. Eu sînt inginer. Ca în bancul ăla cu două tipe în care una o întreabă pe cealaltă: \"Ce e soțul tău, dragă, intelectual?\" Iar cealaltă răspunde: \"Nuuuu, inginer...\"

Pe textul:

13-15 iunie" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Relaxați-vă domnilor și doamnelor. Nimeni nu a comparat-o pe Lory Cristea cu Adrian Păunescu. Asta ar fi o glumă fără sare. Probabil în primul rînd pentru că Păunescu este poet. Lory Cristea deocamdată, așa cum spunea cineva pe aici \"scrie cu sufletul\". Mai are pînă o să scrie și poezie. Nu uitați, românu\' e sufletist din născare.
În primul meu comm nu făceam decît să compar un text cu un stil.

Pe textul:

Victimă colaterală" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
\"multumesc Virgil, pot sa-ti garantez ca ceea ce mi-ai spus o sa-mi aduc aminte toata viata, sunt o victima colaterala\"

Știi, în viață problema nu e ce moștenire primești, ci ce atitudine iei față de ea. Autoplîngerea de milă e probabil cea mai proastă opțiune.

Pe textul:

Victimă colaterală" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Ai grijă Lory Cristea că ești obraznică în offtopicul tău, deși probabil și chestia asta se justifică prin originea minerească, nu? Și chiar se scuză eventual prin suferințele de veacuri ale minerilor.

Pe textul:

13-15 iunie" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Alina, da, deși nu știi niciodată dacă e curaj sau necesitate.

Daniela, eu priveam la unul enorm, purpuriu închis, violet aproape spre negru și mă gîndeam la floarea asta atît de complexă, estetic, olfactiv, labirintic și e interesant să te gîndești că în lumea vegetală floarea este evident un moment crucial al sexualității acelei plante. Uneori zîmbesc și mă gîndesc că e bine că nu toată lumea se gîndește la botanică atunci cînd cumpără sau oferă flori.

Pe textul:

drumul prin labirintul trandafirului" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
textul nu e prost dar a trecut vremea cînd Păunescu scria chestii din astea

remarc \"vise calcinate\"

Pe textul:

Victimă colaterală" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Dacă ai obsesii paranoice poți crede că vei fi acuzată de ce vrei tu. Și atunci chiar meriți să ți se plîngă de milă. Nu cu aberații din astea de doi bani (noi) se poate reabilita situația rușinoasă în care au aterizat minerii și zona lor, ci în primul rînd cu luciditate și răbdare.

Pe textul:

13-15 iunie" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
în cel mai suav caz în general prostia se plătește. iar minerii români care au participat atunci la aruncarea României în paleolitic nu fac excepție de la regula asta. iar în al doilea rînd în istorie au existat întotdeauna victime colaterale. cine îi plînge oare pe amărîții de basarabeni care n-au altă vină decît că i-a așezat Dumnezeu dincolo și nu dincoace de prut?

Pe textul:

13-15 iunie" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Da, Maria,
si mie imi place Klimt. Cred ca i-am vazut citeva tablouri si in California. Multumesc de trecere. Legenda... poate era ratacita undeva in subcontientul meu...

Pe textul:

legendă uitată" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Dragii mei,
viața mea acum e mai mult decît aglomerată așa că îmi cer scuze că vă răspund așa de tîrziu. M-au impresionat plăcut comentariile voastre. Deși este un text pe care aș vrea să revin și să mai lucrez mai tîrziu. Dar e un \"snapshot\" al unei inspirații de moment.

Bogdane, nu mi-ai pricinuit nici o neplăcere, sau poate nu am văzut eu încă. În orice caz m-am distrat copios citind contra ta. Ai să faci carieră cu contrele astea.

Rosinante, eu nu pot decît să mă simt nevrednic de tot interesul cu care îmi citești textele și le simți.

Florina, știi, întotdeauna mi-a plăcut vitalitatea cu care te manifești în comentariile pe care le scrii.

Maria, adevărul e că nu ne schimbăm niciodată. Avem doar impresia că putem divorța de cine sîntem. Ar fi așa de simplu să trăim fără somnifere. Mulțumesc de trecere.

Ela,
măi, tu ești psihanalistă de meserie. Mie doar îmi place să mă uit în sufletul oamenilor și să le descopăr dependențele. Pentru că le este frică să fie liberi.

Elia, mă faci să zîmbesc. Probabil că neoromantismul meu preferă noaptea, sau nopțile. Oricum sînt \"a night bird\". Merci de trecere prin jocul meu.

Bianca, ăsta era și efectul urmărit. Eu nu cred că estetica este ornamentală ci provocatoare.

Dana Stănescu,
uite vezi de ce îmi place mie atît de mult ludicul...

Dana Ștefan,
mulțumesc, e măgulitor. Aș vrea să pot ajunge măcar puțin să ating sau să reflectez esența lucrurilor.

Pe textul:

ad joc" de Virgil Titarenco

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
cîteva observații:
- ideea nu e proastă, deși e cam cunoscută, dar pornesc de la premiza că e o trăire personală și atunci poate e ok
- cred că expresia \"celulele iubirii\" e cam comună
- \"convingerea intimă\" e cam pleonastic și quasiretoric
- \"Ne-am împărțit la prea multe manifestări
ale aceleasi comoții\" riscă să fie greu inteligibi și să frîneze curgerea textuli.

,părerea mea

Pe textul:

nu și nu" de Luminita Suse

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Ai dreptate Alina, am scos ultimul vers.
Italicele conțin un intertext.
Mulțumesc de trecere.

Pe textul:

cuvinte care nu există" de Virgil Titarenco

Recomandat
0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
trebuie oare să justific aprecierea? mi s-o înmuiat inima.

am totuși puțin rezerve față de expresia \"nu inseamna pentru copilul nimic\", îmi sună puțin agramată.

chiar dacă textul pare oarecum prozodic, are totuși acel \"life touch\" care te face să visezi. și îmi place că e rotundă și miroase a plăcintă cu mere. îmi e și mie dor de găinile bunicii și de misterul cuibarelor...

Pe textul:

un gust mare de jur imprejur" de Anni- Lorei Mainka

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
e dintr-o minicolecție începută cu ceva vreme în urmă. te invit să o vizitezi, Ilinca. Mai am kuku-ie pe acolo.

Pe textul:

ku brutus" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Luv, știi ce e interesant? Că era să scriu mai înainte ceva despre avioane. Uneori încerc să disting între caracteristicile zborului exterior și ale celui interior. Mulțumesc de trecere și semn.

Rosinante, Miruna, Corneliu, încerc să mai scriu cîte puțin. Acum că timpul liber mi s-a restrîns foarte mult. Faptul că treceți pe aici mă face să nu îmi pară rău că l-am folosit așa.

Pe textul:

fata cu mîini de cireș" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
mulțumesc Geta, ai dreptate. am vrut să fac altceva dar n-a ieșit. cred că uneori nici nu mă gîndesc la a scrie poezie

Vasile, Sorin, sînteți prea buni cu umila mea scriitură, dar mă bucur dacă v-a adus pe aici.

Pe textul:

fata cu mîini de cireș" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
Geta, mulțumesc...

Roxana, mulțumesc de trecere... și sper să ne mai citim.

Pe textul:

niciodată flutur" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Virgil TitarencoVT
Virgil Titarenco·
eu nu sînt francofon dar vă urez mult succes și să vă bucurați de poezie.

virgil

Pe textul:

Virtualia 5" de Alina Manole

Recomandat
0 suflu
Context