calle perfecto

Un poem al destinului. Versurile prime se pot alătura versurilor finale și sensurile se completează într-o rară armonie a spiritului anulând dualitatea:

\"ne întoarcem mereu în același loc\"
\"în nesfîrșirea albastră a somnului\"

\"precum anghilele fii risipitori\"
\"ca un manunchi de păpădii\"

\"persistăm în răspunsuri descoperind întrebările\"
\"deși apropierea îngerilor ne va spulbera gîndurile\".

Pentru mine este o redescoperire a \"sargasselor\", una din acele rare poeme în care totul capătăt sens din sens, oricum ai citi. Este ca și cum ai privi în palma domnului linia omului sau altceva, mai înalt: \"ni se trage linia căutării din aripile palmei
acolo apusuri mor în roșu desfigurat spre toamnă\".
Fiecare vers îmi duce gândul spre o sculptură a lui Rodin, \"La Main de Dieu\", ce ține trupurile și \"descoperim conturul trupurilor noastre tot mai goale în fiecare seară
îngrămădite încolăcite în jurul gîndului duminică
în locul acela în care noduroase rădăcini\".

Căiutări perpetue, poemele sunt fără răspunsuri ori întrebări, sunt treceri prin spiralele \"începutului\".

Profeția este percepută în doi timpi.
Primește, Virgil, imaginea pe care poemul mi-a redeschis-o astăzi. Mulțumesc.

Poezia imi place in ansamblu insa as reformula versul trei care este pana la urma doar o gaselnita care da un aer de connstatare cu pretentii generale, astfel \"lovind\" chiar expresia subiectivului care da farmecul poemului.
Cred ca de fapt dupa o introducere in atmosfera, cam lunga, poezia incepe cu versul noua.

Elia, excelenta sculptura lui Dali. Chiar că m-ai făcut să îmi citesc textul oarecum altfel. mulțumesc

Dana, mi-aș dori numai să am timp și chef să mai revin asupra acestor texte și să le șlefuiesc. dar cine știe...

Nu știu măi Vladimire, eu văd alte defecte dar nu ți le spun că sănt mai multe :) merci de trecere