Victor Potra

Cred că ai pierdut impactul de dragul unui singur cuvânt. Nu am o sugestie concretă de înlocuire, dar poezia nu îmi displace, nici ca impact, nici ca \"poantă\". Doar că \"vinzi\" furia prea din prima, într-un cuvânt rejectabil. Vezi de găsește o abordare completă, cu hârtia igienică inclusă, să ne putem șterge la gură...
Altfel o idee interesantă, nu e cazul să ne căcăm pe noi când apare ceva ultragiant, nu? :))
V:

Unii aleg să stea în fața scării blocului. Proeminenții găștii apar în fiecare seară cu povești sau bancuri noi. Au femei, au \"respect\", au pomenire și regret (în lipsă). Noi (inclusiv dumneavoastră, domnule Gorun), am ales să stăm pe agonia. Ãi mai breji vin cu poeme, cu eseuri, cu atitudini contra sau pro. Cei care mai sunt interesați, își fac rost și de parteneri/e :)) Aici chiar ar fi de scris un eseu despre metoda de înmulțire la intelectuali :))
Pentru mulți e o tragedie rejectarea din gașcă, eventual se duc la scara vecină. Dar a alege să stai, reprezintă acceptul, aderența la o micro comunitate. Evident că nu este preocuparea care îți poate aduce nemurirea - prezența pe Agonia. Dar nici nu este condamnată la derizoriu. Poate doar la minorat. Dar asta e o condiție atât de larg răspândită... :)

Sper să ne revedem curând, să ne retestăm toleranța la diferențe :))
Victor

Liviu Nanu, mulțumesc pentru punctarea pertinentă (cu exemplu) asupra diferențierii dintre moralitate și estetică. M-ai scutit de o grămadă de fraze prin câteva rânduri (precum se vede, nu reușesc decât discursuri diluate :)))
Discuția asupra moralității lui Nichita Stănescu este deschisă, dar tu ai arătat că premisele sunt incorecte, sau poate mai bine zis - irelevante.
Aprecierea ta e bine venită, o pun la motive de a continua. Nu fac parte dintre cei care se pot lipsi de căldură, deci mulțumesc și pentru aceasta.
Victor

Călin, mulțumesc pentru semnul elegant, care constituie o susținere deschisă a unei idei, nu a mea.
Această poezie a ieșit frumoasă, fără falsă modestie o spun. Putea fi despre orice poet. Dar e un fapt că apelează la un stil \"brevetat\" în limba română de Nichita Stănescu, și e un alt fapt, de suflet, că înălțimea emoțională care m-a motivat aparține unei rememorări personale a poetului care a alimentat mai multe generații cu argumentele evadării din cotidian.
Mulțumesc încă o dată, V.

... mi se pare aceasta. Atmosfera de turbare liniștită m-a prins cu desăvârșire.
Foarte mult zen și foarte multă modernitate în
\"violul consimțit
al unui
cȃmp de
narcise\"
Și uneori mă simt soldatul căzut, ale cărui oase
\"...se dizolvă
ȋn rugăciunea
mută
a florilor
ce au plecat
capul\"

O trăire care mi-a prins agitația într-o clipă de liniște.
Victor

Sunt încântat de această abordare a predictibilității care apelează intensiv la exemple ușor comprehensibile. Un efort remarcabil de sinteză și de \"pre-digerare\" în scopul accesibilității.
Deși am rezervele mele (pe care le cunoașteți) în privința soluțiilor pe care le deschideți aici \"aluziv\", indubitabil avem o foarte bună punere a problemei cunoașterii ca predictabilitate, ceea ce este o premisă esențială pentru discutarea și înțelegerea fenomenului cunoașterii (inclusiv științifice) într-o lume în care \"de cunoscutul\" pare multiplicabil la infinit, cel puțin în paradigma clasică a lui adevărat/fals.
Cu dorința de a relua discuțiile noastre cât mai curând, poate într-o variantă extinsă, Victor Potra

Ok, văd că s-a dat liber la caft din nou.
Înainte de orice, trebuie să vă mulțumesc și ție, Moga, și lui Anghel, pentru respectarea armistițiului până la jumătatea lui decembrie. Deci nu mă mai eschivez, dar nu pot să nu remarc, cu amuzament, că sunteți ca Armata Roșie, pe mai multe fronturi. Nu-i nimic, eu nu am un Hitler, să facă tâmpenii, la conducere. :))

Deci tu spui așa:
toți autorii care au fost promovați pe vremea lui Ceaușescu, și cei care s-au străduit să promoveze cultura română, inclusiv peste hotare, sunt fie niște securiști, fie colaboratori ai securității. Ai și trei indicații exacte: tata, eu și Nichita Stănescu. Sunt onorat de alăturare, dar e prea mult :)
Mai precis, la tine există un semn de egalitate între torționari, politruci, securiști, oameni de cultură, creatori, artiști - de pe vremea lui Ceaușescu. Semnul sigur al vinovăției este succesul. Recunoașterea, fie și parțială, a valorii.
Cam asta e schema pe care o înțeleg eu din remarcile tale.

Despre ce era Redacția Publicații pentru Străinătate, și cum se \"treceau\" acolo texte sau opere plastice \"neortodoxe\", cu \"spirit revoluționar discutabil\", cum era o luptă de supraviețuire culturală în condiții de gherilă - nu ai cum să știi mai multe ca mine. Fie minți cu bună știință, fie ai ales să torni în căpățână, în locul gol care există din belșug, povești de tabloide isterice abordând curajos, cu chiloții în vine, problema tirajului. Oricum, afirmația ta e mizerabilă, față de niște oameni buni, pe care i-am cunoscut, și știu sigur că stăteau la coadă la carne și lapte, ca și noi, ca și tata... Dacă ai habar ceva despre perioada comunistă, asta e o indicație clară a statutului persoanelor în cauză...

A mă pune pe mine în aceeași oală cu FSN-ul, a mă face securist ateu, e o înjurătură simplă, drăguță, și care îți vine bine. Bravo!

Dar a spune despre Nichita Stănescu că e un securist și că opera lui e de aruncat la coș, mă face să mă întreb, dragă Moga, dacă nu cumva cei ca tine vor moșteni de la FSN această lume. Pentru că sunteți la fel. Nimic nu enervează mai mult puritanii ca tine decât diversitatea. Era și cazul securiștilor.
Și tu, și grupul de interese care poate că este în spatele puterii actuale - vreți același lucru: o societate cheală de gândire, de repere, de istorie.

Și de fapt asta spuneau și comuniștii, în \'50: facem noi totul de la început, mai bine. Doar că înainte trebuie să demolăm tot...

Ca și atunci, și azi mai există oameni care nu se sperie la primul zvon de sfadă, și pe care o acuzație din categoria vânătoarei de vrăjitoare nu îi reduce la tăcere.
Ce-ar fi să scrii un eseu în care să arăți că Nichita Stănescu este un \"colaborator dovedit al securitatii\"?... Să știm și noi de unde provine miasma transmisă prin tastele tale...

Cât despre mine sunt liniștit. Toată viața am fost prost de transparent, așa că orice demostrație e simplă. Nu mă ostenesc să te rog să probezi ce ai spus despre mine, iar procesele de calomnie sunt pentru oameni furioși, tu doar mă amuzi. Bagă mare în continuare, o să te iau la joacă, cum meriți.
Dar nu ar fi rău să nu mai clănțăni în direcția lui Nichita, e foarte de jos în sus ce faci tu, și te recomandă ca cetățean perpetuu al subsolului cultural...
Uite Anghel, că am reușit să nu-l \"fac\" șobolan în comul ăsta... :))

Îți recomand înainte de culcare un prezervativ, poate reușești să nu te înmulțești :))
V:

De câte ori ți-am zis-o?... Poate vreau să cred, și nu pot. Poate îmi caut drumul către Dumnezeu având oroare față de Biserică. Unde este contradicția logică? Sau poate:
\"Cred într-un Dumnezeu care nu e crud, ortodox și totalitar, care știe să ne iubească dacă alegem să credem în el, care ne privește cu îngăduință dacă alegem să nu credem, care prețuiește mai presus de toate diversitatea și sinceritatea, care urăște ipocrizia și a cărui singură mare poruncă este: Să nu te minți pe tine însuți!\"
\"Educația prin Dogmă\", de Victor Potra

Sufletul meu are nevoie de mântuire!... Nu mi-am găsit calea. Dar sunt viu!
V.

Moga, câți ani aveai în 1981? E relevant pentru a ști la ce tip de amintiri te raportezi, și cum abordez discuția cu tine...
Pe de altă parte, dacă am fi fost cu toții dizidenți nu s-ar mai fi făcut cultură deloc, sau ar fi fost de foarte slabă calitate. Lipseau scriitorii? Poeții? Nu-i nimic, promovăm strungari, oameni ai munci, cu gândire sănătoasă. După câteva cursuri de versificație și prozodie (dacă merita efortul), apărea o nou generație de poeți-ciocănari de versuri. A fost un fenomen larg răspândit în anii \'50. Cei ca Nichita au apărut ca o floare într-un peisaj plin de zgură, într-un cimitir de fiare vechi. Au scos capul cu greu. Și întotdeauna exista un preț de plătit. Pe care unii au știut să-l minimizeze. Și să creeze, înainte de orice.
Până și la judecata de apoi, există o balanță, a celor bune și a celor rele. Și într-o lume plină de noroi, nepătați rămân doar cei ce sunt ca aerul, evanescenți. Existența, inclusiv literară, avea pe vremea aceea un preț. Ce reproșezi tu de fapt? De aceea te-am întrebat câți ani aveai atunci... Ca să aflu dacă ai avut posibilitatea să înțelegi pe viu că alternativa era puritatea nimicului...
Aceasta nu scade valoarea morală a dizidenței... Dar nici aplicarea unei atitudini excesiv puritane culturii române de atunci, nu ne duce spre ceva dezirabil... Nici măcar o mântuire... Poate doar glorioasa sinucidere a veșnicei noastre negări...
Eu unul nu vreau să o mai luăm de la capăt, \"curați\". Nu vreau să spun că 1989 este \"punctul zero\". Vreau să construiesc peste ce au pus în pagină cu greu, mestecând și vorbe pe care nu le credeau, cei care au avut curajul să creadă că se poate creea și aici, că și poporul acesta are nevoie de purtători ai sufletului său prin vitregia comunistă...
Datorită unor oameni ca Nichita, România nu este astăzi din punct de vedere cultural o Albanie... cu tot respectul pentru albanezi...
Deci culeg cu pioșenie oasele literare a unui om care a fost pentru mine un erou, în fața propriilor daimoni și a demonilor sistemului. Nu am idoli, nu am mentori, nu am modele - cred că s-a văzut clar acest lucru - dar am repere. Pentru care sunt dispus să lupt.
Tu pentru ce lupți?
V.

Dragă Anghel, era Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, care printre altele promova autori și artiști plastici în străinătate. Deci \"sau altceva\"... Casa Scânteii e o măgăoaie mare, a fost sediul pentru multe instituții și publicații... Cu ce te mai servesc?
Cu dorința de a fi o gazdă bună, Victor...

Hi, hi, hi, Căline, ești sigur că nu vrei să te angajezi în marketing? Ești genial când vine vorba de suspans... În rest ești trimbulind, dar asta constituie un contrast plăcut... Evident că m-ai făcut curios până la ceruri, și rânjesc (de bine) până la urechi...

Cum am mai spus-o, se petrece la voi acolo o faptă care încă lipsește culturii române...
Respect maxim (și) pentru această întreprindere a ta...
V.

George, umilința este aici doar un exercițiu al autorului, față cu propriile cuvinte. E un colac de salvare, când ne pândește trufia de a vorbi cu trâmbițe. El poate fi replicat, ca un fel de \"memento Nichita\" în loc de \"memento mori\", dar nu era un îndemn la umilință în fața lui Nichita, ci în fața a ceea ce el ne-a arătat că există în fiecare dintre noi. Mai-binele nostru interior merită un pic de sfială, dacă e să iasă la iveală, nu? :)
Mulțumesc pentru aprecieri, inclusiv pentru cele personale, iar pentru interviu e de mulțumit eventual doar păcatelor mele, care din când în când se cer spălate :))
Cu drag, V.

L-am cunoscut pe vremea când colabora cu tata, eram copil... Tata l-a rugat să-mi citească o poezie... Și acolo, în biroul din Casa Scânteii, am aflat ce însemnă pentru prima oară, să scandezi, asemeni îngerilor, suflet de om... Apoi am citit, am rămas cu discul, și cu lipsa lui...

Dar era un înger, nu serafic, ci răzbunător, asupra tăcerii noastre... Să-l vorbim, poate ne-ar fi zis...

Cu mulțumiri pentru împărtășirea trăirii, V.

Atât de puternic încât revolta lui putea să fie caldă, să nu desființeze ci să împrăștie nașteri, mult în timp după dispariția sa... Și tu ai o poezie caldă, și uneori te-am regăsit în gândul lui Nichita, și adeseori altfel, ceea ce cred eu că l-ar fi bucurat...
Cu drag, V.

... Ioana, Liviu, durerea umilinței când citesc Nichita și văd ce face cu mine... Cu mine! Nu cu alții, nici nu am curaj să privesc în vârtejurile lui dintru ceilalți... Doamne, cât suntem de mici...

Dar el a fost prieten cu sufletul aruncat în sus, nu s-a uitat la aripi, orice zbor e un omagiu către el, către sinea fiecăruia... Vorba Danei Banu, să fim trimbulinzi, ș-apoi om mai vedea... :)
V.

... și deși perspectiva ta asupra foamei mele este corectă, este parcă reținută, nedusă până la capăt... Pentru că totul este o premisă pentru amestecul hormonilor... Să nu ne ascundem de ceea ce ne definește... Aș fi vrut ca după ce citești acest poem să-ți vină să...
Îți vine să?...
V.

Văd că ai pus desertul la mijlocul poeziei
\"unde sunt cel mai negru
de dulce\"
Da, o \"erotică\" convingătoare, de femeia care știe cu ce se mănâncă dragostea...
Cu empatie față de orice papilă lihnită, V.

aș scoate \"în troleibuz\"... Dacă-i bal, bal să fie, nu?... Și aș înlocui \"îs\" cu \"sunt\"...
Dacă vrei să te protejezi, bagă textul la personale, jurnal, dar nu altera trăirea...
un titlu ok, fără nota de patetism furios-înfrânt, ar fi ceva de genul \"ecaterina își bagă picioarele\", cu subtitlul \"mai dă-ne un rând\"... Înainte să sari în sus că te iau la mișto, reflectează un pic la ce îți spun și la impact...
Cu interes pentru revolta ta ‹|:-)
V.

Doar e vorba de un text-joacă, nu de noua istorie a literaturii române :))
Și dacă nu vrei să ne \"potrim\" împreună, asta e, e o societate liberă și violul intelectual nu mai e la modă :))
Pe de altă parte am văzut că și tu ești în căutări, tocmai pari a fi în etapa mogăirilor cofeinizate, ai grijă, e ca și cum ai lua codeină cu palincă :)
Sunt foarte ‹|:-) că mi-ai scris,
Victor...

Din cauza semnificației html a semnului \"‹\" nu apărea tocmai emoticonul...
Scuze, acum sper că se vede
‹|:-)