Veronica Văleanu

Sacrul este tot ceea ce există, dar căruia nu i-am descoperit încă infinitele rosturi precum și tot ceea ce încă nu există.

în madrid sunt un cuerpo dar stau: toate glisează limbi uriașe poartă spre un fel de înăuntru, ca această stradă pe care am să te pierd pe tine te izbește brusc în mii de geamuri curbate și vii

vreau să te duc într-o cameră goală, milady. să nu fie niciun scaun nimic. să te privesc mult să ni se facă rău. o putere mare să ne țină în picioare tocmai pentru slăbiciunea care ne culcă la

a mai crăpat și ieri podeaua. înnebunesc. dacă vreau să am, pot strânge numai banchize care să lucească o clipă ca apoi să dispară. cred că ar trebui să trecem peste dragoste, mai ales că

Această masă totală rulantă numită dragoste și traseele netrăite pe care umblă o forță majoră, nederulată nici spre capătul meu nici spre capătul tău al papirusului. Să desfășoare din

“Dar când această formă este desăvârșită, ei există cu toții, fiind refăcuți într-o altă stare.” Zohar, 527 tatăl Sființele au centrul de greutate în cap. De acolo se îndoaie după acesta. fiul Când

în sfârșit e noapte și aproape o încăpere tu ai ajuns scobești ușă în pereți o să aprinzi o singură flacără fără asemănare îmi vei țintui fiecare dâră pentru îndurat în crăpături gaura cheii

Literatura este o formă de viață răcoroasă. Vine dintr-o cameră obscură cu un singur geam cu sticlă galbenă, unde timpul se suspendă. * În acea încăpere nu se putea trăi. Mergeam pe furiș, deși

”Greutatea e să-ți dai seama unde începe și unde se sfârșește un zeu”. - Gide nu mai muta cu gândul singurul loc pe care în mine nu l-ai ocupat. acolo regine foarte vechi istovesc

această formă desăvârșită - când îți voi face margini și aur tu le vei linge în fâșii lungi dar prima picătură te va sătura cum nu ai mai gustat trupul meu vei începe de departe nu vei mai

motto: “Două păsări, mereu unite și cunoscute sub același nume, se așază pe aceeași creangă, aproape una de cealaltă. Una din ele mănâncă fructul dulce, cealaltă se uită fără să mănânce.”

“If you place a thing in the center of your life that lacks the power to nourish, it will eventually poison everything that you are and destroy you. A simple thing as an idea or your perspective on

cad foițe de aur de pe tavan. întâi am pielea neagră. în basmorelieful zilelor un bărbat îmi îndoaie incredibil mâinile în mișcări rotunjite fierbinți și le lasă așa. se întinde plăcerea

Tatăl (autorul) Fiul (personajul) Sfântul Duh (piesa) Tatăl crede că visează pentru că Fiul nu crede, nu visează, pentru că Sfântul Duh nu crede, dar visează.

lăsai golul în stomac nu trebuia să faci nimic nu te-ai fi pierdut cu siguranță îți aruncai ochii pe partea dorsală și știai ce o să urmeze șenilă nu te consumai tu într-un alt corp al

pământul e din ce în ce mai secetos și se duce la vale tot ce mai am sunt monedele astea numai chipul tău poate fi pe o față, Elektra iar pe verso spatele tău merg de mult pe cărarea asta

Producerea de existență prin scris e o dimensiune umană a cărei monadă e inumană. Orice încercare de reducționism ar fi inutilă, mai ales dacă luăm în calcul interferența de planuri autor-lectori

nimicul bloca ieșirile necontrolat aveam să zămislesc sub terapii de șoc grav-uri de-un capăt și de altul cel mai de temut nud spre mine așa întindea hașura șederii la picioare i se