Vasile Muresan

ca încă să-mi duhnească aripa... ca încă să-mi duhnească aripa de-atâtea prăbușiri a zbor blestemul să mi-l pierd pe drum un chef vital să am de-o moarte spre-al vieții stârv hiena tristeții de

stimabile ce al tristeții moft mi l-ai cunoaște cică cum se făcea că mai stăteam să-mi pun de-o liniște iar zarea la nimeni să nu-i fie dat pe-aicea despre noi s-audă întâiul de-o s-azvârl cu

de mic mă știuse... de mic mă știuse moartea pe de rost din astă lume dacă voi pleca nu-mi cadă nici cea mai beteagă stea de ca și cum pe lume nici n-am fost visasem o iubire și moartea să o-nvie

de legăna-se-vor... de legăna-se-vor doar cheaguri de corăbii moi în vânt lângă malul caldei inimi cu bătăi de dor năroade dulce călăușeriță ce-n zadar pe eșafoade îmi vei mai scurta cu-o zare al

cum nu-s decât acel ce... cum nu-s decât acel ce pus-a de-o-ntristare de-a da s-aveți cu pietre în cineva mereu acel ce nu văzuse nici măcar vreo mare și-nchipuit al întristării zeu de n-or mai

și de-o fi... și de-o fi să-și sape groapa prin câmpiile-amintirii al întristării vânt ce-adie înmiresmându-mă cu-o zare mi-or moțăi duioase cumpeni prin câmpiile jelirii lângă fântânile prea

de din lumi de... de din lumi de prafuri sterpe multe suflete de-am șters cu lăstarnița jelirii oarbei lăcrimări prin vreme vină doamne-al meu pe crucea ieslei ultimului vers ca să-mi bați

cum pe mările... cum pe mările din farduri îmi voi purta iar galionul puterilor stăpâne numai pe brazda ridurilor mele mai liniștit decât prin lume mi-ar pierde clopotele zvonul la nunta mea de-o

și licuricii ploii... și licuricii ploii pe-o parte tot mai stinși când iarba amintirii de-abia mi-o luminară mi-or mai huli doar munții

corabia întristării... corabia întristării tăiată-n lemn ușor de o să-și piardă lestul visărilor rebele din mările de farduri las împrumut un dor ca loc de naufragiu cald ridurilor mele mai las

de-i neagră acum... de-i neagră acum la guler cămașa vieții mele aștept să vină moartea ca să mi-o înălbească pe frânghia uitării să-mi fluture sub stele cei ce nu m-au iubit să nu mă mai

pe-nzăpezite scene... pe-nzăpezite scene jucând ultime roluri urma plecării tale ninsoarea o s-o-ngroape cu-o poștă vinde-ți somnul de mine mai aproape pe mese-mbelșugate cu vise despre poluri la

iar tu tristețea mea... iar tu tristețea mea până-mi va suna ceasul secundelor de lut ce-or sta să mă îngroape de-i ține tot așa de mine mai aproape precum un ultim dans al veșniciei

de sfârșitul lumii aș vrea să mor așa că niciodată nu se știe de mi s-o mai întoarce-al meu cocor cum s-ar întoarce peste mine-o glie sau poate că aș bea câte-un pahar de vin la malul unei ape

de-ales să n-am decât … de-ales să n-am decât exilul regatului de rouă înveselind bufonii cu regii mei de dor turnirul sihăstriei îl țin azi pe dindouă cu tine gâdilată în tălpi de ierbi ușor