ca încă să-mi duhnească aripa...
ca încă să-mi duhnească aripa... ca încă să-mi duhnească aripa de-atâtea prăbușiri a zbor blestemul să mi-l pierd pe drum un chef vital să am de-o moarte spre-al vieții stârv hiena tristeții de
stimabile ce al tristeții moft mi l-ai cunoaște cică
stimabile ce al tristeții moft mi l-ai cunoaște cică cum se făcea că mai stăteam să-mi pun de-o liniște iar zarea la nimeni să nu-i fie dat pe-aicea despre noi s-audă întâiul de-o s-azvârl cu
de mic mă știuse...
de mic mă știuse... de mic mă știuse moartea pe de rost din astă lume dacă voi pleca nu-mi cadă nici cea mai beteagă stea de ca și cum pe lume nici n-am fost visasem o iubire și moartea să o-nvie
de legăna-se-vor...
de legăna-se-vor... de legăna-se-vor doar cheaguri de corăbii moi în vânt lângă malul caldei inimi cu bătăi de dor năroade dulce călăușeriță ce-n zadar pe eșafoade îmi vei mai scurta cu-o zare al
cum nu-s decât acel ce...
cum nu-s decât acel ce... cum nu-s decât acel ce pus-a de-o-ntristare de-a da s-aveți cu pietre în cineva mereu acel ce nu văzuse nici măcar vreo mare și-nchipuit al întristării zeu de n-or mai
și de-o fi...
și de-o fi... și de-o fi să-și sape groapa prin câmpiile-amintirii al întristării vânt ce-adie înmiresmându-mă cu-o zare mi-or moțăi duioase cumpeni prin câmpiile jelirii lângă fântânile prea
de din lumi de...
de din lumi de... de din lumi de prafuri sterpe multe suflete de-am șters cu lăstarnița jelirii oarbei lăcrimări prin vreme vină doamne-al meu pe crucea ieslei ultimului vers ca să-mi bați
cum pe mările...
cum pe mările... cum pe mările din farduri îmi voi purta iar galionul puterilor stăpâne numai pe brazda ridurilor mele mai liniștit decât prin lume mi-ar pierde clopotele zvonul la nunta mea de-o
și licuricii ploii...
și licuricii ploii... și licuricii ploii pe-o parte tot mai stinși când iarba amintirii de-abia mi-o luminară mi-or mai huli doar munții
corabia întristării...
corabia întristării... corabia întristării tăiată-n lemn ușor de o să-și piardă lestul visărilor rebele din mările de farduri las împrumut un dor ca loc de naufragiu cald ridurilor mele mai las
de-i neagră acum...
de-i neagră acum... de-i neagră acum la guler cămașa vieții mele aștept să vină moartea ca să mi-o înălbească pe frânghia uitării să-mi fluture sub stele cei ce nu m-au iubit să nu mă mai
pe-nzăpezite scene...
pe-nzăpezite scene... pe-nzăpezite scene jucând ultime roluri urma plecării tale ninsoarea o s-o-ngroape cu-o poștă vinde-ți somnul de mine mai aproape pe mese-mbelșugate cu vise despre poluri la
iar tu tristețea mea...
iar tu tristețea mea... iar tu tristețea mea până-mi va suna ceasul secundelor de lut ce-or sta să mă îngroape de-i ține tot așa de mine mai aproape precum un ultim dans al veșniciei
de sfârșitul lumii...
de sfârșitul lumii aș vrea să mor așa că niciodată nu se știe de mi s-o mai întoarce-al meu cocor cum s-ar întoarce peste mine-o glie sau poate că aș bea câte-un pahar de vin la malul unei ape
de ochii nopții mele ...
de ochii nopții mele... de ochii nopții mele însingurați de dorul atâtor lăcrimări ce încă n-au prins cheag primi-vor ai tăi zori de-ademenit tot zborul secundei depărtării bătând în ritm
de-ales să n-am decât …
de-ales să n-am decât … de-ales să n-am decât exilul regatului de rouă înveselind bufonii cu regii mei de dor turnirul sihăstriei îl țin azi pe dindouă cu tine gâdilată în tălpi de ierbi ușor
și căzând de o să-și piardă…
și căzând de o să-și piardă… și căzând de o să-și piardă îngerii bocancii uzi pline ochi în a se umple ale dorului cocioabe de întunecime lumea să-și mai piardă din podoabe la ruleta ori
