și de-o fi...

și de-o fi...

și de-o fi să-și sape groapa prin câmpiile-amintirii al întristării vânt ce-adie înmiresmându-mă cu-o zare mi-or moțăi duioase cumpeni prin câmpiile jelirii lângă fântânile prea limpezi rămase fără vreo cărare că mi-a fost dat să-i șed mirării la stâna unui niciun rost nici câinii să nu mă mai știe de-o să mă-ntorc apoi acasă cununat c-am fost cu moartea într-o neagră zi de post de norii ce la patru ace-i trase rochia de mireasă și de ecoul atâtor lacrimi îngânând a câta oară roua risipirii mele să stau anii să-mi socot de ce te-ai dus copilărie cum prin iarnă o căprioară adâncindu-se prin codrii cu toți lupii ei cu tot