ca încă să-mi duhnească aripa...

ca încă să-mi duhnească aripa...

ca încă să-mi duhnească aripa de-atâtea prăbușiri a zbor blestemul să mi-l pierd pe drum un chef vital să am de-o moarte spre-al vieții stârv hiena tristeții de fericirea-o să mi-o poarte și-ai rătăcirii pași trădându-mi șchiopătând de-un singur dor prin a raiului siberie puneți-mi doar de-o deportare saltimbancii vechii doine clovnărești lacrimii mele să am de-o mimă-n plânsul meu un zâmbet pentru fiecare pe-al întristării cer gulagul în petec de-o să-și dea de stele dintre care de vreo una la nunta mea de-o sta să cadă grea-mi rămâie numai moartea cu visul nemuririi-n gând pe dealuri cum n-am loc de sănii prin curți de oameni de zăpadă și pe crucile din lume de atâți iisuși de rând