Vasile Munteanu

Emilian, Alice, mărturisesc: nu știu răspunde; pentru că nimeni nu alege în locul altuia; ce pot să spun sigur este că, și de s-ar rupe cazmaua aceea, eu tot \"brazdă-ngustă și adâncă\" voi căuta să răstorn; chiar cu mâna goală de ar fi; pentru că, decât o stepă întreagă scormonită la suprafață și pe care o îngropă la loc orice adiere, mai bun un răzor lucrat în profunzime; așa gândesc eu, în simplitatea mea, scrierea: un rost care nu ar trebui să se diferențieze prin nimic altor îndeletniciri străvechi; concursuri, premii, găștism literar? am preferat să le uit; lansări? am ales să nu public. de ce? după cum tv-ul a consacrat deja vedeta-prompter, și editurile tind (dacă nu deja au reușit aceasta) să consacre scriitorul-volum (au cazul industriei muzicale: vedeta unui singur hit).


a nu se înțelege de aici că desconsider scriitura sau pe aceia (extrem de puțini) care fiind cu adevărat talentați aleg să publice; tocmai de aceea am precizat din star că este o problemă de alegere; de fapt, nu repoșez nimic nimănui; acestea sunt vremurile, acesta este fenomenul; înclin să îi dau dreptate lui Alice - ține de un specific al nostru; la urma urmei, a cui este vina că publicarea în capitalism a înlocuit defuncta \"Daciadă\"?

nu-i bai, că și mie îmi este deseori greu să mă urmăresc; de aceea nu am nimic împotrivă ca alții să o ia înainte (și să se tot ducă...).

mi-am dat seama că retorica mea construită la pers. a II-a este echivocă astfel; lucru pentru care îmi cer scuze; nu mă întrebam cum se face că tu, Ilinca Nistor, ai astfel de înclinații; în definitiv, îmi place că încerci ceea ce ar trebui să încerce oricine scrie (scuze că folosesc un șablon): să tulburi apele; ci noi, ca oameni, să găsim un sens existenței tocmai acolo unde și atunci când ar părea că nu există nici unul.

\"Admirabil este însă faptul că omul continuă să lupte în ciuda tuturor greutăților și că, deși este trist sau decepționat, obosit sau bolnav, el își continuă misiunea, construind drumuri, lucrând pământul, creând chiar opere de artă în mijlocul unei lumi oribile și ostile. Aceasta ar trebui să ne ajungă pentru a ne dovedi că lumea are un sens misterios, pentru a ne convinge că, deși muritori și perverși noi, oamenii, putem atinge, într-un fel, măreția și eternitatea. Dacă Satan este stăpânul Pământului, există undeva un Dumnezeu care luptă împotriva lui fără încetare pentru ca noi să ne ridicăm câteodată deasupra noroiului disperării noastre.\" (E. Sabato)

prototipul propus de tine (cel puțin așa cum îl descifrez eu) are o structură tripartită: a) trenul superior, care dă seamă de toate ale sale; b) trenul median (care, paradoxal la modul general, dar care te caracterizează altfel - :D, găsesc că este cea mai umană parte a acestuia, și c) trenul inferior (inclusiv aparatul reproducător), care este cel mai mecanic dintre toate, nici măcar reparațiile capitale nescutindu-l de uzură; probabil că durata de funcționare a unui astfel de hibrid se calculează după o formulă de tipul: ore_zile_ani de funcționare/ gradul + tipul de solicitare/ maniera de întreținere; extrapolând, orice scriere considerată sacră constituind nici mai mult nici mai puțin un manual de funcționare a unui astfel de android cu structură umană; mai ales exterioară.

totuși, tu, cea care mărturisești toate acestea? de unde atracția către supranatural, către divin, către artistic? pentru că, în ciuda absurdului acestei lumi și al acestei specii, una care nu încetează să devoreze și să se autodevoreze, negarea \"datului\" și impulsul către \"de cunoscut\" sunt perene și incontrolabile; și, spun eu, abia acest tip de \"irațional\" dă seama de latura noastră umană; desigur, în cazul în care nu îmi vei răspunde că o privești ca pe o disfuncționalitate, de eroare de programare sau de virus de sistem :).



ce cred eu că scade din valoarea textului: într-o oarecare măsură, propune un scenariu similar cu acela al filmului \"Surogates\".

dimpotrivă, eu cred că este o părere bună (a ta) vizavi de un text pur și simplu; singurul lucru asupra căruia am putea discuta este \"zodiacul\", mai exact, cred că perecepția ta este una influențată de imaginea pe care mass-media o reproduce, una nocivă, vulgarizată - nu are nimic de-a face cu \"fantasticul\" (tocmai pt că mi-am asumat riscul unei astfel de interpretări nici nu am dezvoltat un astfel de subiect, ci numai mi-am permis să-l sugerez.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

din sinteza dv deduc un singur lucru: nu l-ați citit (și) pe Sabato; spun \"și\" deoarece văd că vă străduiți din răsputeri să convingeți pe toată lumea de vastele dv lecturi (prin recursul la trimiteri mai mult sau mai puțin inspirate și când este și când nu este cazul); intuiți ce anume mă face să cred că nu l-ați citit pe Sabato?

domnule, nu vă primesc mulțumirile; explic și de ce: observ că, la fel ca și G. Pașa, aveți obiceiul a vă susține apărarea într-un proces al cărui obiect se judecă într-o cu totul altă parte - mai exact, aici: http://agonia.ro/index.php/poetry/13961202/nuntă_fără_nuntași_în_nirvana

în plus, mai observ un lucru inedit în maniera de a comenta; acum, după respectivul incident, unde nu ați găsit de cuviință să vă apărați, ați ales să vă semnați comentariile nu numai cu numele real, ci, în mod curios, cu titulatura; credeți cumva că aceste titluri implică în mod automat că nu ați construit un text folosind \"exprimări infantile, barbarisme logice și, în unele cazuri, dovedind necunoașterea formelor de bază ale anumitor cuvinte\", așa cum observam la textul indicat mai sus? dacă da, și cum am redat punctual (deși aș fi putut da copy/paste întregului text) acele construcții, mă puteți lesne combate... punct cu punct.

dar v-aș ruga (puteți considera aceasta o dovadă a intransigenței mele) ca, pe viitor, să nu mai pomeniți numele meu decât acolo unde el are ce să caute; măcar din simplul motiv că nu îmi este totdeauna lesne să mă comport ca un spirit pe care invocându-l apare; dacă tot găsiți de cuviință că aveți ceva să îmi reproșați, aș dori să știu în ce temei și să am dreptul să mă apăr; așa cum și dv îl aveți acolo unde vi se reproșează ceva.


vă salut

mulțumesc, Alex, pentru lectură și pentru semnul despre; nu știu ce să spun, poate că nu am redat întocmai ceea ce am gândit și simțit; probabil că acel chirurg este șoferul; să îți pese atât de mult de viața cuiva, încât să cauți să îndeplinești mai bine sarcina altuia; să ți se pară că totul în jurul tău se derulează prea încet și că numai tu, în calitate de chirurg, înțelegi semnificația secundelor; și, cu toate acestea, când firescul morții are loc, nu poți iubi mai departe dacă nu anulezi inimii, măcar preț de câteva secunde, orice contact cu restul corpului (aș spune un fel de reset); iar această \"operație\" nu are loc niciodată sub anestezie...; pentru că ești deopotrivă subiect și obiect acestei transportări și intervenții chirurgicale.


încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

încă o dată

copertă, nu coperă; sinucigaș, nu siucigași


despre copertă - evident că nu este o dramă, conținutul unei astfel de lucrări prevalează; oricum, faptul că ați lucrat împreună la ea nu este o scuză :); personal, am sesizat \"tricornul\" eminescian (cele trei ipostaze; vb ta, chiar m-am amuzat, mai ales de figura 3, acel Eliade pe punctul de a scrie Luceafărul, dar, concomitent, nu pot să nu remarc monocromia (și orice s-ar invoca, știe oricine se pricepe la tipărituri că este în primul rând o alegere de ordin financiar), care oscilează între monoton și strident, sau fontul destul de ilizibil, plus tehnica specifică word-ului de la microsoft (din aceleași considerente probabil, licențe, specialisz DTP ș.a.)

cât despre vârsă, îmi cer scuze dacă te-a dranjat faptul că am spus că ești un \"scriitor tânăr\"; intenția mea nu a fost nici pe departe una persiflatoare, pt că ar fi culmea să sugerez cumva că te-ai afla în ipostaza debutantului; probabil că ceea ce am gândit a fost că nu ai nici pe departe vârsta venerabilă a celor care își consolidează opera academică prin astfel de sinteze; iar numărul și numele acelora este apreciabil, de la cunoscuții Călinescu, Philippide, Perpessicius, Cioculescu, Piru, Vianu sau Simion, până la mai puțin popularizații Rotaru, Dima, Ciopraga, Iordan sau Iosifescu - pentru a aminti numai câțiva, lista fiind extrem de cuprinzătoare și diversificată dpdv al manierei de abordare și al temei.


și dacă \"excelsior!\" ți-am urat, pentru a nu mă repeta, îți doresc să le stai alături.

eram convins că nu voi \"înstela\" niciodată un astfel de anunț-lansare; și recunosc dintru început că aprecierea mea nu este una survenită prin lectură, pentru că, deocamdată, îmi este străin conținutul acestei lucrări; de asemenea, nu știu dacă motivele mele vor satisface preferințele anumitor elitiști, dar iată ce consider eu că este de apreciat:

i) că într-o decadă a unei duble inflații, atât economică, cât și intelectuală, un autor tânăr și, în ciuda vârstei, bine cotat, cum este Felix Nicolau, atacă un subiect \"greu\" și care nu (mai) acceptă jumătăți de măsură; cu atât mai mult cu cât antecedente lui Felix Nicolau (mă refer la lucrări publicate deja) m-au convins că interesul său exegetic este autentic, iar nu un demers în în scopul \"propriei lustruiri\" (pentru a-l parafraza pe clasicul în discuție); prin urmare,
ii) un alt motiv este acela al modestiei și/sau altruismului; refuz să cred că un autor de calibrul lui Felix Nicolau nu putea scoate o astfel de lucrare la o editură bine cotată și în condiții grafice superioare (cu tot respectul pentru Marius Surleac, grafica acestui volum - mă refer la coperă, desigur - este cât se poate de modestă); dar îmi place să cred (cu riscul de a mă înșela) că autorul a dorit ca nu renumele editurii să primeze, ci valorea autorului și a lucrării să ridice valorea editurii și a colaboratorilor; nu știu câți ar proceda astfel sau câți nu ar considera un astfel de gest sinucigași; sunt la fel de convins că este un gest asumat și că nu vom asista la nici o \"sinucidere în direct\";
iii) nu în ultimul rând, dacă tot am amintit de această modestie completată fericit de altruism, este de apreciat că pe o astfel de piață, cu o dinamică dictată într-un procent covârșitor fie de politici strict editoriale (mai exact, de aspectul comercial), fie de ordin financiar (când posibilitatea materială propune și aș spune că impune un mare număr de autori de valoare cel puțin discutabilă) a ales să publice o lucrare cu un astfel de subiect, iar nu să își publice o lucrare proprie.


excelsior!

relația unui bărbat cu o femeie este o relație cu sine; dar un sine... polarizat; am încercat, astfel, să răspund și nelămuririlor tale vizavi de ultima strofă :).


mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

aveți predispoziție spre psihologic și spre imaginar; drept pentru care, în loc să încercați analiza textului, vă lăsați ispitit mai mult de autor; din moment ce am mai afirmat aceasta, înseamnă că, atunci când am văzut numele dv în dreptul comentariului, nu mă așteptam la altceva; sper însă că, prin acest comentariu (al dv), să vă autoconvingeți că lucrurile stau întocmai; sincer, pe mine nu mă deranjează, puteți continua așa cât veți găsi motivație; dar, la fel de sincer, trimiterile bombastice pe care le plasați prin comentarii (indiferent de numele autorului) nu îi împiedică (măcar) pe unii să vadă despre text mare lucru nu ați afirmat și că nu reușiți să subtituiți esenței ceva concret; desigur, mă pot înșela; m-ați putea contrazice prin varianta \"full\" a comentariilor

domnule Pașa,

primul meu comentariu de la acest text reprezintă pur și simplu exprimarea unei simple opinii vizavi de un text de calitate mai mult decât îndoielnică; nu am invocat alte atribuții, reproșul vizavi de afirmația că acest text deschide un nou drum în poezie putând să vi-l adreseze oricine.


abia a doua mea intervenție a mea considerați-o a fi una în calitate de redactor, atribuția sa fiind aceea, printre altele, de verificare a comentariilor în urma cărora textele sunt remarcate prin înstelare; revoltat (ar trebui să fiți revoltat pe dv), invocați faptul că... sunteți atacat(!?), când, în realitate, dacă vom confrunta ora celui de-al doilea comentariu al meu de aici (11.48) și la ora comentariului dv-răspuns (la primul meu comentariu, pe care, absolut neprincipial, l-ați dat la un text al dv recomandat de mine, unde, apropo, am să vă răspund - 10.22), vedem, de fapt, cine atacă pe cine (dovedind lipsă de caracter e o afirmație prea dură, dar nu mai pot spune neprincipial, că mă repet).

domnule Pașa, iată ce observ eu și \"unii nu observă\": două evidențe faptice - i) maniera mai mult decât subiectivă în care ați apreciat un text de o clitatate mai mult decât îndoielnică, precum și ii) maniera în care ați reacționat drept urmare a receptării unei observații pertinente și în teremeni indiscutabil normali.

prin urmare, vă anunț că vi se retrage dreptul de a aprecia prin înstelare texte pe o perioadă nedeterminată.


vă salut (judecând după cum ați reacționat, dezamăgirea mea probabil că vă lasă rece)

dacă la cele sus-menționate adăugăm faptul că textul în totalitate este construit cu ajutorul unor exprimări infantile, barbarisme logice și, în unele cazuri, dovedind necunoașterea formelor de bază ale anumitor cuvinte, consider mai compromițător să comentezi astfel un text decât să îl scrii;

redau cele mai grosolane exemple: zilele-mi sunt pestrițe ca laleaua pestriță monument al naturii (zile… pestrițe? + repetiție inutilă când însoțește comparația + dacă laleaua respectivă chiar este monument al naturii, precizarea este un exemplu clasic de redundanță); locuiesc pe o stradă… în numele unei patrii… în drum spre țara făgăduinței/ unde nu voi păși niciodată (multe nu le mai comentez; pentru oricine are cunoștințe nu cu mult peste cele elementare despre scriere, exemplele sunt edificatoare); am stat și m-am întrebat îndelung; celor mai cumplite și mai oribile umilințe; ți-au luat tot ce aveai mai bun… partea… pe care n-o știai decât din intuiție (iată cum partea devine întreg, chiar dacă este o necunoscută… intuită); desfășurarea elocinței ca un fir de argint neînfășurat într-un ghem/ înconjurând firea umană; pe la polii de gheață ai sentimentelor reci (abia aici ar fi crăpat pisicile lui Creangă); nu stă în virtutea sirenelor care în loc de hrană înghit toată momeala; am învățat gramatica limbii mele de la cei mai iluștri savanți/care… n-au stat niciodată pe un tron de aur așa cum li s-ar fi cuvenit/… mi-au lăsat cu limbă de moarte să împrăștii în stânga și-n dreapta/ ca pe niște grâuri (?!) cu nestemate în holdele de neghină ale lumii/ vocalele și consoanele limbii române; utopie perfectă; campează în tabăra de iarnă [a unui vis înghețat nicicând devenit realitate și așa este cel mai bine]; am acuzat… însă n-am învinuit pe nimeni (curat murdar); lumea oamenilor negri ca lignitul din minele neexplorate (iată că s-a descoperit teoria cum se poate ajunge acolo unde nu te duci); întunericul cel mai de jos; aurul cel mai de preț; mineri comuniști (și, de ce nu, kgb-iști); forțele mizerabile ale lumii puterile politice polițienești militare și financiare coalizate din tată-n fiu împotriva poeziei (curat delir patologic); cândva am iubit o fată îndrăgostită de propriul ei frate (autorul nici nu precizează, nici nu sugerează că nu el este fratele) și pe care tatăl ei o violase după ce tatăl a ieșit din pușcărie/ legea a considerat că o violase și pe mama copiilor săi (deci numai după ce a ieșit din pușcărie; m-am mai liniștit, eu credeam că și înainte…); au dispărut într-un accident aviatic aterizând forțat într-o mare (cum ar veni, până la urmă nu au mai aterizat); mai aveau puțin până la o insulă/ dar când s-au apropiat insula s-a scufundat în mare inexplicabil (parcă văd filmul Final Destination, cu subtitrare în limba română; și, oricum, sunt convins că, dacă ar fi existat o explicație, insula nu s-ar mai fi scufundat…); am studiat îndelung (autorul are preferință pentru procesele îndelungate) lipsa de luciditate a fotbaliștilor (am aflat, iată, de ce își dau cu stângu-n dreptul); după reputarea (?!)unei victorii; după antrenamente imposibile se pierdea văzând cu ochii (subiect curat eliptic); clipe infecte sfâșiate de propria lor ingratitudine; morminte ambivalente.


deci un astfel de text poate fi considerat un „text pe deplin realizat din punct de vedere estetic, având o compoziție ireproșabilă și un evantai de idei care te ține cu răsuflarea tăiată pâbă la capăt” (G. Pașa dixit.)?

evident că toți greșim; și e bine să răspundem acolo unde am greșit (ceea ce urmează); dar să ai (nici nu știu cum să îi spun) tupeul sau lipsa de discernământ să propui un astfel de text drept noua direcție în poezie mi se pare, să zicem, incalificabil (pentru că ar trebui să folosesc adjective pe care prefer să nu le scriu).

îmi place să spun: deseori de împleticim în viață, dar abia când ne sprijinim de oameni cădem.

1. mie îmi pare bine că nu l-am bătut (în acest caz, i-aș fi returant banii - măcar pentru că ipostaza aceea de: și bătut și cu banii luați e destul de neplăcută; mai ales când ai pană); dacă m-ar fi rugat, pretextând că nu știe, i-aș fi schimbat roata gratis.
2. cum procentul de apă al organismului este majoritar, nu am de ales.
3. cu alte cuvinte, când de pierdem direcția, ne ținem mai bine unii de alții?


îmi pare bine că sentimentele și imaginile te-au determinat la răgazul acestei comunicări.

m-am chinuit (din răsputeri) - ceea ce mi se întâmplă rar - să parcurg textul până la capăt; dacă în texte scrise în manieră similară (iar gândul că această scriere poate fi prezentată drept direcție nouă în poezie mi se pare o enormitate; de exemplu, primul care îmi vine în minte este Ion Gheorghe) avem de-a face cu forme explicite sau pervertite ale mitologiei universale și/sau autohtone, în textul de față pare că autorului i-a venit năstrușnica idee să introducă în aceeași oală sub formă de propoziții mai mult sau mai puțin coerente totatlitatea cuvintelor care îi vin în minte într-un interval de timp dat; bunăvoința (și chiar admit că textul este urmărit de o idee centrală) nu mă ajută să nu observ fracturile (care nu sunt numai ilogice, ci total inestetice).

n ciuda părerii generale, domnule Eugeniu, marcajele nu sunt niciodată restrictive, ci orientative; abia factorul uman pune în aplicare semnificația restricțiiei pe care ele o întruchipează; n-ați încălcat niciodată reguli de circulație?

oricum, observ că intervențiile dv sub diverite texte sunt mai mult psihologice și/sau imaginare decât literare, ceea ce nu spun că este tocmai rău, dar are foarte vagă legătură cu textul; uneori, spre deloc.


oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

în definitiv, cred că existența umană la aceasta se reduce: suma unor zile banale: aer, apă, lumină și alte câteva; printre ele, abia întrezărită, umbra unui sentiment; în parte, înălțător; în parte, povară.


mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

cel mai mult mi-a plăcut imaginea aceastui adânc marin din interiorul fiecăruia, ale cărui izvoare încă n-au erupt; o vărsare monodirecțională, ireversibilă fizic, dar reversibilă sub diferite stări și înscriindu-se într-o anume ciclicitate; totul pe fondul unei scanări psihologice, al introspecției ce naște din empatie.


un cititor,
Vasile Munteanu

aici: \"Cum povestește picanterii mondene\", din motive de ritm, aș înlocui \"povestește\" cu \"deapănă\".