plăcere pentru corp

\"tristețea înseamnă plăcere\"

\"sexul e hiper-energofag. sexul e ilegal.\"

\"budha are un abdomen leneș\"

\"burțile umflate ale copiilor africani simulează perfecțiune\"

\"corpul trebuie să rămână nemișcat. aceasta înseamnă perfecțiunea. plăcere pentru corp.\"

Am extras câteva din... sentințele de mai sus :). E bine că nu cazi dincolo, că ai știut să le legi, nu sunt aiurea inserate. Mă refer la acele re-luări, accentuări, într-un fel este un text circular, chiar dacă se vrea un anume suiș către final :). Totul pentru plăcere, deci lene, deci perfecțiune, nimic din afară, totul interior, renunțare la sine, trecere, zbor, prăbușire. Poate că nu ar trebui lungite unele versuri, de ex. la \"produce o somnolență moale care se extinde/și tinde să acopere totul în jur. apoi înțelegerea\" - era mai simplu - produce o somnolență moale. care se extinde. acoperă totul. Firește astea sunt alte lucrușoare, fiecare vede ce și cum îi place :). Interesant e că am rezonat :). Mai vorbim,

alex

Mesaje cristaline,adica venite dintr-o lume in care celula cedeaza cristalului.Totusi,cred ca nu ma-nsel,am mai citit undeva ceva asemanator.\"Orice miscare exclude eternitatea,placere pentru corp,tristetea inseamna placere,sexul epuizeaza mintea...\".Concluzii care se vor teribile,un joc de arsice cu relicve.Versurile-concluzii sunt imbracate sobru pentru a crea impresia unor teze, ceva in genul textelor lui Luther afisate pe usile catedralei din Wittenberg.

e foarte mișto ilinca, teribil de mișto.

pentru că Nu este scris în cheie agonică
pentru că abordează o temă cu valențe filozofice
(și reușește să nu genereze plictis)
pentru că are un substrat ironic absolut delicios
pentru că își păstrează autonomia chiar dacă
pare tributar paradigmei budiste :)
pentru că nu există derapaje - nu plânge, nu se vaită
nu se screme, nu râde, ci doar zâmbește (aproape
insesizabil) în eleganța sa demnă. (așa, ca eckhart privind rațele pe lac în amurg) :P

pentru toate acestea

textul tău merită un loc în stânga.

bună treabă.

servus.

alexandru, da. si eu am avut socuri chiar acum cateva zile cand am descoperit cat de diferite sunt felurile in care percepem ritmicitatea noi oamenii. ma rog, e lunga povestea.

eugeniu, nu stiu unde puteai citi. acum ma gandesc si eu ca am luat osho, krishnamurit si am facut silogisme, dar nu sunt chiar silogisme sau asa as vrea.

igor, tu ma intrigi si inca nu stiu de ce, dar am sa aflu sa iti spun. iar aia cu eckart (vreau sa fie meister, ca tolle ma enerveaza) e f frumoasa, asa ....

prototipul propus de tine (cel puțin așa cum îl descifrez eu) are o structură tripartită: a) trenul superior, care dă seamă de toate ale sale; b) trenul median (care, paradoxal la modul general, dar care te caracterizează altfel - :D, găsesc că este cea mai umană parte a acestuia, și c) trenul inferior (inclusiv aparatul reproducător), care este cel mai mecanic dintre toate, nici măcar reparațiile capitale nescutindu-l de uzură; probabil că durata de funcționare a unui astfel de hibrid se calculează după o formulă de tipul: ore_zile_ani de funcționare/ gradul + tipul de solicitare/ maniera de întreținere; extrapolând, orice scriere considerată sacră constituind nici mai mult nici mai puțin un manual de funcționare a unui astfel de android cu structură umană; mai ales exterioară.

totuși, tu, cea care mărturisești toate acestea? de unde atracția către supranatural, către divin, către artistic? pentru că, în ciuda absurdului acestei lumi și al acestei specii, una care nu încetează să devoreze și să se autodevoreze, negarea \"datului\" și impulsul către \"de cunoscut\" sunt perene și incontrolabile; și, spun eu, abia acest tip de \"irațional\" dă seama de latura noastră umană; desigur, în cazul în care nu îmi vei răspunde că o privești ca pe o disfuncționalitate, de eroare de programare sau de virus de sistem :).



ce cred eu că scade din valoarea textului: într-o oarecare măsură, propune un scenariu similar cu acela al filmului \"Surogates\".

Cibersofisme

uneori imi e dificil sa te urmaresc, vasile :p

supranatural, divin etc sunt niste atractii ale mele destul de vechi :) imi e dificil de explicat, probabil ca sunt submisiva mai mult decat trebuie, habar nu am, adica am, dar e genul de intuitie care se refuza explicatiei. oricum, intre profet si poet diferenta o consider f mica.

aici vroiam ceva mai alienat cumva, mai in afara mecanismelor umane uzuale (am nevoie in alta parte de asa ceva), construct desigur imposibil, in final, pentru ca ar trebui restructurat tot ce e uman, inclusiv limbajul si conceptul de comunicare.
altfel, da. mi-ar fi placut ceva 100% nou, dar nici asta nu cred ca mai exista. pana si la limita stiintei, cu avangarda cuantica gasesti idei repetate de prin te miri ce religie antica.

eugeniu, nu e bai. am prins ideea, doar ca prefer sofismul. silogismul mi se pare mai constrangator si nu il sufar pe aristotel care imi pare ca a futut intreg occidentul (ma rog, un constipat la popriu din cate se pare).

nu-i bai, că și mie îmi este deseori greu să mă urmăresc; de aceea nu am nimic împotrivă ca alții să o ia înainte (și să se tot ducă...).

mi-am dat seama că retorica mea construită la pers. a II-a este echivocă astfel; lucru pentru care îmi cer scuze; nu mă întrebam cum se face că tu, Ilinca Nistor, ai astfel de înclinații; în definitiv, îmi place că încerci ceea ce ar trebui să încerce oricine scrie (scuze că folosesc un șablon): să tulburi apele; ci noi, ca oameni, să găsim un sens existenței tocmai acolo unde și atunci când ar părea că nu există nici unul.

\"Admirabil este însă faptul că omul continuă să lupte în ciuda tuturor greutăților și că, deși este trist sau decepționat, obosit sau bolnav, el își continuă misiunea, construind drumuri, lucrând pământul, creând chiar opere de artă în mijlocul unei lumi oribile și ostile. Aceasta ar trebui să ne ajungă pentru a ne dovedi că lumea are un sens misterios, pentru a ne convinge că, deși muritori și perverși noi, oamenii, putem atinge, într-un fel, măreția și eternitatea. Dacă Satan este stăpânul Pământului, există undeva un Dumnezeu care luptă împotriva lui fără încetare pentru ca noi să ne ridicăm câteodată deasupra noroiului disperării noastre.\" (E. Sabato)

hm.
despre eroi si morminte, presupun. parca am vazut pe undeva cat iti place.

altfel, poate la asta gresim, sa cautam sens acolo unde posibil sa nu existe. daca luam haosul, gasim portiuni de ordine, dar nu exista asta decat in teoriile noastre, nu in acel haos. orice teorie e din cauza asta buna o vreme, ptr ca ordoneaza ceva. popper demonstreaza fara sa stie asta cu falsicabilitatea. pamantul in centrul universului era bun si era ordine, cand nu a mai fost acolo, s-a creat alta ordine, cand in fapt, poate e doar haos. daca acceptam absurdul si reusim sa evitam scepticismul ... hm, poate ar iesi ceva frumos din asta.

eu sunt mai budista cumva, are putina dreptate igor. sabato pare sa admire mai degraba caracterele tari, capabile sa depaseasca, sa lupte impotriva suferintei, prefera eroii. eu zic ca nu mai exista eroi de la hercule \'ncoa si ca lumea actuala e altceva, deci cere alte acte si gesturi. de asta nu il pot crede pe sabato, oricat de frumos mi-ar spune.

cred mai degraba ca suferinta nu are nicio calitate, nici o functie. suferim toti din masochism, ptr ca ne place sa suferim. nu cred ca ne face mai puternici cu nimic. suntem niste jalnici in general. eu imi dau seama ca uneori o cultiv, precum o penitenta pe care nu mi-o cere nimini decat mintea mea fututa.

vorbesc mult si aiurea si imi place sa ma aud vorbind.

de fapt, tocmai am primit preaviz la job si ma simt f mica si instabila, ca o barcuta mica de tot pe mare :)