Poezie
viii cu viile
2 min lectură·
Mediu
nu aș pretinde că după atâția ani am înțeles ce este viața
doar sentimentul că ne-o tragem la o înmormântare în timp ce diverși
fac act de prezență în camera de alături e din ce în ce mai puternic
și de ce să nu recunosc mai plăcut
privirile lor scandalizate și invidioase deopotrivă
simt că ne sporesc apetitul
și tot ce nu înțeleg este prin ce minune aerul dintre trupurile noastre
nu stinge lumânările
îi și aud pe toți cântând prin întuneric: mulți ani trăiască!
iar la capătul acestui ocazional marș triumfal orgasmul ar înălța tavanul
cu forța unei reprize prelungite de aplauze
dacă s-ar întâmpla în momentul acesta aș muri fericit
aș muri în tine
ipotetică ființă iubită câteva clipe înainte de a fi avortată
și cu puțin noroc regretată alte câteva după
te ridici îți îndrepți superficial ținuta
încerci cu un gest reflex să îți echilibrezi sânii voluptoși
și treci afișând un zâmbet giocondic printre necunoscuți
către celălalt capăt al clădirii
acolo unde ușile dau înspre aer curat
aleg să nu ies încă
de aici din penumbră le văd cel mai bine fețele
mai ales bărbații – fără excepție –
au gâtul sucit la același unghi
și aceeași expresie
păpuși de ceară reproduse în serie ce se vor topi în curând
și tot ce am înțeles este că dumnezeu nu greșește
există o singură femeie
diversitatea este fantasmă și obsesie
vinul de exemplu
023.438
0
îmi place mult versul acesta \"și tot ce nu înțeleg este prin ce minune aerul dintre trupurile noastre
nu stinge lumânările\" - cred că e \"oxidabil\" :)
la mijloc e zona de trecere, clarobscurul, penumbra, și ciudat poate, dar asta văd eu: o embriogeneză ... întreruptă, suferința lui pentru viii și viiile.
și iarăși un vers, marcant pentru mine: există o singură femeie
diversitatea este fantasmă și obsesie
am dubii cu privire la ce s-a vrut a transmite prin ultima strofă, ma chinui mai multe supozitii.