Vasile Munteanu

să spunem că, în realitate, lucrurile simple sunt complexe și invers; poate că este vorba și despre o anume singurătate (desigur, nu \"crâncenă\" - dar nici nu am să caut a îi atribui vreun alt adjectiv, pt că singurătatea este sau nu astfel), poate că, în definitiv (spre rușinea mea, nu îmi amintsc acum cine a mai scris despre această temă, dar știu sigur că nu este nouă), nu mâna care mută piesele este atât de importantă, ci mâna care mută jucătorul (de unde și titlul); eu zic să ne relaxăm (fără să ne pierdem concentrarea...) și, întocmai cum jucătorul anticipează posibile \"conjuncturi interioare\", noi să dezvoltăm \"conjuncturile exterioare\" acestei in/terminabile partide.


mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

joci șah?

mulțumesc pentru atenționare, Katy.

chiar nu știu cum sunt scrierile motivate de o experiență impersonală.

mulțumesc, desigur, și pentru lectură și semnul despre.

cred că merită să elimini unele redundanțe [două exemple, începutul: \"de la o vreme\" e suficient (de la o vreme încolo?) și finalul: \"când nu te mai trezești pt altar\", la fel]; ai o execelentă \"poezie de stare\", o liniște care se amplifică atât din interior, cât și din exterior; ceea ce obișnuim a numi comunicare devine din perspectiva acestei liniști numai un sunet de fond; sinuciderea pare vumva odihnă; nu lașitate (curat-șablon!), nu blazare, nu abandon, nu lipsă de vitalitate; ci pur și simplu conștientizarea evidenței că nu există valori supreme pntru a trăi; pentru că tu pleci. tu iei ceasurile cu tine. și, în tot acest timp: tu ești aici.

Dodule, pe de o parte, e vb despre sinceritatea personajului, nu a autorului (mă surprinde că faci astfel de confuzii), iar, pe de altă parte, pentru orice nelămuriri, consultă dex-ul; dar, pentru o înțelegere deplină vizavi de nedumerirea particulară exprimată de tine, încearcă o abordare de tipul negării din perspectivă spinozistă (cum preferi, poți să o iei ca pe o glumă sau nu; mă gândesc că nu te deranjează astfel de asocieri, văd că nu ai avut probleme cu \"ideea de cal\"), o realizare a limitelor unui subiect dacă e mai clar astfel (bine, domeniul e mai cuprinzător, dar m-am oprit strict la ceea ce te carcterizează).
oricum, ar fi fost păcate să te las mirat; în plus, pentru a respecta tipul tău de raționament, nici ceea ce comentezi tu nu îmi spune mare lucru, și muții comunică între ei, însă comunică distorosionat. nu, categoric nu este o capodoperă (nu văd unde am pretins așa ceva), este un text absolut normal, dacă ai vedea normal, ai și comunica normal acest lucru. asta e, nu întotdeauna reușim să comunicăm ceea ce gândim; alteori nici să gândim nu reușim...

nici un amar; iar pe cei amari nu îi pot schimba eu; dacă lexicul te împiedică să ajungi, dacă nu la sens, măcar la justificare (a folosirii), asta e; ai dreptate, eu am folosit cuvântul, mi-am asumat riscurile aferente (recunoaște, ți-a fost greu la texte fără astfel de cuvinte să legi și tu două, trei...); ce rost are să vorbesc despre o anume sinceritate specifică unei anumite vârste (context în care, oricât de obtuz sau rău intenționat ai fi, nu poți să nu accepți că își transcende vulgaritatea) sau chestii de genul ăsta unuia care, de fapt, a intrat motivat de prejudecată și predeterminare; de fapt, singurul lucru care mă miră este să văd că nici anii scurși (deja), nici experiența acumulată (probabil) răstimp nu aduc înțelepciune unuia considerat altminteri inteligent; ce să facem, suntem oameni, iar asta nu putem schimba...

ai găsit cheia..., nu e la final, pentru că nu e la jumătate; fiind vorba despre tine (și despre mine, desigur) m-aș fi mirat să îți rețină atenția vreun alt cuvânt; în fine, vorba unuia care detesta poezia mai rău ca tine, unii ochi văd calul, alții ideea de cal; ce să faci, nu toți sunt surprinzători ca tine, mai o bere, mai un picior în cur, și mai ales profunzi; aia cu nu mai poți da timpul înapoi e pur și simplu geni_ală.

nu stau să analizez, dar sigur textul conține și cuvinte compuse...:); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

îmi dați dreptate, pentru că rezultă de aici că și textul dv are fix aceeași utilitate; deși, în cazul meu, lucrurile s-ar putea să nu stea întocmai astfel; vă spun și de ce; pentru că (apropo de acel \"google spirit\"), de exemplu, primul și ultimul dintre citatele oferite, aparțin, primul, unui fost pedagog personal și, ultimul, unui dintre medicii care, într-o împrejurare specifică, mi-au salvat viața; aveți parțial dreptate, sunt și acestea spirite, dar altele decât acelea care vă hrănesc pe dv; prin urmare, simplificând, pentru că altminteri observ că luați niște nevinovate citate drept atac la persoană (?!), ideea era că nu tot ceea ce ne trece prin cap și obișnuim a numi \"gând\" (asta ați pretins că sunt, nu, gânduri?) este incontestabil un rezultat al Gândirii și conține valori ce merită a fi împărtășite; pentru că, în caz contrar. stimată doamnă, dacă nu doriți reacții, de ce nu scrieți aceste... gânduri într-un jurnal cu adevărat... personal?

o seară bună vă doresc (permițându-mi la sfârșit să vă atrag atenția că eu m-am raportat strict la rândurile de mai sus, dv... strict la mine; gânduri, ziceți? coșmauri, doamnă, coșmaruri!)

dacă am fost primul care a recomandat un capitol al acestei serii (dp meu dv, o excelentă monografie), dar am verificat și am fost acela care a recomandat capitolele 11 și 13(total nesuperstițios); e drept, pe parcurs, colegul L. Nanu m-a întrecut...; mai mult chiar, deși am citit, nu am mai lăsat nici un semn.

revenind la text, posibil că ar fi fost oportun să îmi însoțesc afirmațiile de câteva exemple; iată câteva:

(pentru cele catalogate ca fiind comune:) \"vacanța era... o binefacere\" (desigur, \"adevărată\"); \"ușă nevăzută care se deschidea și ne catapulta în alte spații\" (uneori se și închide, dar, în general... acesta-i rostul ei); \"urcam zilnic din Sinaia până la Cruce, uneori pe jos pe potecile de munte\" ș.a.m.d.

(pentru cele considerate că nu surprind atribute esențiale): tot din Gara de Nord, de exemplu, se pleca/ se sosea înspre/dinspre tabere, sau unii pur și simplu \"își luau lumea în cap\"; \"Dacia era singurul automobil care era în propietatea celor puțini\" (involuntar, ați substituit cantitativul calității); \"...Dar la gară, la început de vară, se mergea și cu tramvaiul\" (la începutul iernii cu ce se mergea?) șamd.



la acestea, recitind, aș mai adăuga unele mici ambiguități: \"Momentele cred că cele mai frumoase din viața unei Dacii era, când se umplea de de toate pentru toți\" sau \"Dar erau anotimpuri și rudele erau toți în țară\" sau \"cei care plecau „la țară”, adică în satele de prin jurul Bucureștiului plecau cu căruțele. Cine avea un cal și o căruță era un țăran așezat\" (puțin ar contrazice faptul că, în genral, bucureșteanul e... țăran, totuși) șcl.



dacă în această seară am deranjat, îmi cer scuze că nu am trecut în tăcere; uneori, și acesta poate fi un semn de apreciere.

cum ați dedus din rândurile de mai sus că nu ați avea dreptul să scrieți ce doriți; totodată, ați permis (personal) comentarii acestei \"personale\" (insinuați cumva că ați avea și texte... impersonale?); în concluzie, eu de unde aș putea deduce că nu am dreptul să comentez?

aici ai fost excesiv de lapidară, motiv petru care, mie așa îmi pare, melanjul urban-rural nu funcționează; mai ales că \"portretizările\" sunt fie comune, fie nu surprind atributele esențiale ale obiectelor descrise.

un cititor,
Vasile Munteanu

n-am trecut de primele două paragrafe și eram deja plictisit:

i) \"profesorul Dan... s-a bucurat când a găsit un post de profesor\"
ii) \"sătuc uitat de lume, într-o zonă a țării în care nimeni nu și-ar fi dorit să ajungă.\"
iii) \"o gazdă pentru dormit\"
iv) \"doar cu un mic geamantan în mână\"
v) \"Nici primarul, nici preotul nu l-au întâmpinat la venire, din simplul motiv că satul era prea mic să aibă preot sau primar\"

mai ales că aceea cu \"trup și suflet\" mi-a plăcut întotdeauna...; mai ales că \"i-a binecuvântat cu tot sufletul său\" (tot din cât? măcar, așa, aproximativ)

a..., am mai citit finalul: \"Domnul să vă aibă în pază, copiii mei, să ajungeți oameni mari și fericiți în lungul drum al vieții!...\"; dincolo de platitudinea lemnoasă a limbajului, o întrebare mi se pare legitimă: dacă Domnul nu există sau are alte preocupări (justificat mai importante...), în afara prafului ce se alege de lungul drum al vieții (paradoxal, măcar... accidental, extrem de scurt).

(cu alte cuvinte... mai aristotelic...): \"viața-i viață și contrariul ei\" (pe urmele lui Moromete, înv. Ilie Tăraș, Rucăr-Argeș)

sau

\"pentru a nu greși, trebuia să caut în orice idee și contrariul ei\" (O. Paler)

sau

\"Viața și cu mine suntem două linii paralele ce se întâlnesc în moarte. ... Trăim cu adevărat încercând o pasiune cu contrariul ei.\" (E. Cioran)


(fără pretenția cugetării:) \"Ești contra vieții tale\" (Dr. Francesco Bulcă, Medic Primar - Ghirurgie, Sp de Urgență Floreasca)

și mulți, mulți alții...; desigur, despre ce există și măcar ipotetic ar putea să nu fie sacru este inutil a mai discuta.

mulumesc, doamnă Mainka, pentru cuvinte; multe au fost ele, gândurile, și când a fost scris textul, dar preocupat mai mult decât era cazul de încălțări, tot multe au plecat așa cum venit... pe negândite.

domnule Ernst: nici vorbă ca observația mea din finalul răspunsului precedent să fi sugerat un proces de intenție; spuneam numai că, în general, lucrurile care se întâmplă se întâmplă într-un anume fel; unii sunt atenți la detalii, alții nu; mai ales la ceea ce aceste detalii implică; și eu gândesc întocmai domniei voastre: ceea ce contează este interacțiunea (presupun că acesta este sau ar trebui să fie resortul \"investiției\" pe care o face orice utilizator); desigur că lucrurile nu stau întotdeauna așa (nici măcar acesta nu este un reproș, vorbim despre caractere și personalități diferite, prin urmare despre reacții diferite), tocmai de aceea am spus că \"sunt curios ce va urma\"; toate cele bune vă doresc.

Ștefan: înclin să îți dau dreptate; nu din cine știe ce motive \"intelectualiste\" (cum văd că ești tentat să le consideri), ci din simplul motiv că dpmdv orice manifestare cu pretenții artistice este motivată implicit sau explicit de o criză a comunicării; din păcate sau din fericire, tipul acesta de exprimare nu este niciodată deplin, el oscilând între devalorizarea prin uzanță excesivă (fie temporal, fie strict cantitativ) și inovația de expresie, niciodată acceptată ca atare, nefiind definită deplin; respectând judecata califului Omar (parcă așa îl chema pe incendiatorul Bibliotecii din Alexandria), oricare dintre premise ar fi adevărată, concluzia nu poate fi decât una singură: ai scris, ți-ai dat foc! simți nevoia să scrii și încerci să nu o faci? vb ta, încearcă să nu te... speli pe dinți dimineața.

Silvia: dacă asta te preocupă, instrumentarul operației, îți pot spune că textul a fost operat strict chirurgical: cu fierăstrărul, cu dalta, cu forcepsul; totuși, se pare că a fost zadarnic, n-am reușit să descopăr suflarea aceea care separă pământul de apă; zici că strofa aceea ar implica o altă conjunctură poetică? știu și eu, ai observat că, în viața de zi cu zi, indiferent de conjunctură există întotdeauna \"un bob zăbavă\"? în clipa în care el devine activ, lucrurile se întâmplă cu totul altfel chiar dacă mai înainte acesta nu le influența în nici un fel.




mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

Mihaela: ai mers pe firul răsturnat al txt-ului (chiar s2 invita la aceasta) și ai descoperit o parte din ceea ce nu este scris, dar este cuprins printre litere; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Katy: probabil că a devenit, dacă nu imposibil, aproape inuman de dificil de a compune (mai ales cu ajutorul cuvântului scris) imagini care să nu pară sau chiar să fie banale (vezi bagatelizata formulă \"totul a fost spus)\"; prin urmare, când cineva (înzestrat cu inteligență și sensibilitate) apreciază astfel de asocieri, nu poate decât să mă bucure; despre dialog, ai dreptate; aș plusa și aș spune că, de fapt, tipul acesta de dialog este un monolog bivalent: pe de o parte, al autorului cu sine, și, pe de altă parte, al cititorului cu sine; în cazul dat, nu există dilaog autor - cititor (decât datorită acestei secțiuni de comentarii :) ); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Anca: îngrijorarea, așa cum o gândesc eu (fac referire la aceasta pt că văd că asupra ei te-ai oprit întâi), este în realitate o formă rațională a fricii; un mai mult decât instinctul; mai autobiografic decât altele zici? sunt sigur că am texte mult mai autobiografice decât acesta; dar și în prezența acelor texte aș face aceeași afirmație :); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Ernst: manifest, ziceți? știu și eu ce să zic...; pe de o parte, sofistica (prundența, de) m-ar îndemna să pretind că orice text care nu se revendică din seva altei scrieri ar trebui să fie privit drept o formă primară a unei astfel de poziții; pe de altă parte; un manifest presupune o luare de poziție, să nu spunem (așa cum pretinde dex-ul) indiscutabilă, pt că orice poate fi supus dezbaterii, dar cel puțin categorică; ori, mie așa mi se pare,
exceptând psihologismul, propriul psihologism, textul este carcterizat în primul rând de relativitate; desigur, dpdv epistemologic și axiologic deopotrivă, ea poate fi de tipul \"și... și...\", ori de tipul \"sau..., sau...\"; dar dacă v-aș spune direct în care caz relatvismul este valid și în care își încetează influența, ar însemna să fiu și autor și critic, ceea ce ar fi din partea mea o eroare impardonabilă; nu pentru că aș desconsidera actul critic; ci pur și simplu pentru că actul critic nu are nevoie de emoție pentru a descifra un text (dimpotrivă); prin urmare, permiteți să nu mă abat de la emoția ce m-a însoțit printre cuvintele acestui text; oricum, am observat că, deși de puțin timp pe site, alegeți cu grijă textele sub care semnați; chiar am găsit volutele comentatoricești interesante din mai multe puncte de vedere; prin urmare, sunt onorat că ați poposit și aici și chiar sunt curios ce va urma.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

mulumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

știu și eu, Katy...; de exemplu, \"să te îngropi singur\" poate înseamna - chiar înseamnă? - să te îngropi de viu... șamd.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; îmi dau seama că nu a fost unul tocmai la îndemână.

nu știu dacă voit sau nu, dar comentariul dv (observ că preferați pronumele de politețe) îmi pare că se ferește a spune lucrurilor pe nume; voi încerca, așa cum îl pot eu desluși, să răspund punctual (evident, fără pretenția epuizării posibilelor răspunsuri).

i) nu aveți de ce vă cere scuze, nu am închis comentariile, prin urmare aveți libertatea exprimării unei opinii, indiferent de natura acesteia; după cum bine știți, condiția obligatorie este decența în exprimare.
ii) personal, nu aș avea curajul să afirm despre mine că îmi cunosc convingerile; dacă ați reușit vizavi de propria-mi acest lucru, v-aș rămâne îndatorat dacă mă ajutați să înțeleg ce, cum și de ce gândesc.
iii) de ce ar trebui să nu/mă simt jignit? pentru că, așa cum înțeleg că intuiți/deduceți, \"aici am ceva interesant, dar nu îmi dau seama\"? sau pentru că, în altă parte, deși îmi dau seama (de ceva...), acel ceva nu este interesant? sau exprimarea este ambiguă, sau nu am înțeles exact formularea.
iv) nu în ultimul rând, de ce credeți că nu sunt conștient de sensul particular al expresiei respective (\"religios ca un deșert\", pentru că, de fapt, comentariul dv este construit în jurul acesteia)? cred că orice om care se respectă citind, a parcurs atât Biblia, cât și lucrări de Istorie a Religiilor; mi-ar fi plăcut să pretind că, rostind-o, eram în transă..., dar, asta e, recunosc, scriind-o, eram conștient.

dp meu dv, sărbătorile, luate ca întreg, nu sunt atât de frumoase pe cât par, motiv pentru care îmi permit să vă urez să aveți parte de frumosul din sărbători. și fiecare an să vă fie precedentului o adunare, nu o scădere.