ai intrat aici

am citit textul si de la ultimul pana la primul vers si e o calatorie pe care am prelungit-o special. ieri ma gandeam ca orice nu e scris pentru ceilalti e spovedanie si asta se face in taina, asa incat poezia are si functie de oglinda. calatoria inversa poate resuscita. Felicitari!

îmi plac capcanele din genul versurilor care te introduc într-o atmosferă, pentru care, ca cititor, ai previziuni, și atunci când îți închipui deja, să zicem, o imagine banală cu privire la rece, cum ar fi faptul că_caloriferele s-au răcit, te găsești într-un spațiu deja metaforic în care în tălpi cari o întreagă istorie. îmi place adresarea, ca și cum autorul ar dialoga unu la unu cu cititorul; atitudinea față de poezie, scris și față de ceea ce te face mare poet. interpretarea din aceeași strofă:
\"cel mai bun mod de a afla ceva este să devii ceva
când ai reușit
uiți instantaneu ce anume căutai și nu îți mai pasă\"
mi-a plăcut cel mai mult senzația lipsei de gravitate, chiar și acolo unde cuvintele marchează ceva asupra căruia se merită să te oprești.

o poezie de nota 10! cu steluta! :)
mi se pare mult mai autobiografic decat majoritatea textelor tale, am simtit cumva textul asta ca pe o spovedanie in fata unui preot sau o confesiune pe patul de moarte habar n-am de ce...
daca te simti astfel esti mort e o chestie care mi-a ridicat parul in cap prin gravitatea simtirii si chiar tragismul ei...
singurele chestii pe care le-as vedea altfel sunt aci:
\'indiferent de motiv n-ai avut timp să
cureți tălpile
porti o istorie întreagă
umbră a lumii prin care ai trecut ne
observat
nu-i nimic se va evapora la prima gură de vin
podeaua abia dacă va păstra conturul unor bocanci fără nici o idee\'.
cam asa... sper ca nu deranjeaza, da\' mie asa mi-a placut mai tare! :)

iar pe ici pe colo mai e și poezie, dar de restul nu ne putem lega oricum, odată ce puneți problema astfel, nu mai avem dreptul să dăm un verdict (e/nu e poezie). una peste alta, niște întrebări sănătoase/utile. nu sunt de acord cu un singur lucru - raționamentul despre frumoase versus urâte. cred că oamenii faini sunt mai sereni și de aici și implicațiile

Mihaela: ai mers pe firul răsturnat al txt-ului (chiar s2 invita la aceasta) și ai descoperit o parte din ceea ce nu este scris, dar este cuprins printre litere; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Katy: probabil că a devenit, dacă nu imposibil, aproape inuman de dificil de a compune (mai ales cu ajutorul cuvântului scris) imagini care să nu pară sau chiar să fie banale (vezi bagatelizata formulă \"totul a fost spus)\"; prin urmare, când cineva (înzestrat cu inteligență și sensibilitate) apreciază astfel de asocieri, nu poate decât să mă bucure; despre dialog, ai dreptate; aș plusa și aș spune că, de fapt, tipul acesta de dialog este un monolog bivalent: pe de o parte, al autorului cu sine, și, pe de altă parte, al cititorului cu sine; în cazul dat, nu există dilaog autor - cititor (decât datorită acestei secțiuni de comentarii :) ); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Anca: îngrijorarea, așa cum o gândesc eu (fac referire la aceasta pt că văd că asupra ei te-ai oprit întâi), este în realitate o formă rațională a fricii; un mai mult decât instinctul; mai autobiografic decât altele zici? sunt sigur că am texte mult mai autobiografice decât acesta; dar și în prezența acelor texte aș face aceeași afirmație :); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Ernst: manifest, ziceți? știu și eu ce să zic...; pe de o parte, sofistica (prundența, de) m-ar îndemna să pretind că orice text care nu se revendică din seva altei scrieri ar trebui să fie privit drept o formă primară a unei astfel de poziții; pe de altă parte; un manifest presupune o luare de poziție, să nu spunem (așa cum pretinde dex-ul) indiscutabilă, pt că orice poate fi supus dezbaterii, dar cel puțin categorică; ori, mie așa mi se pare,
exceptând psihologismul, propriul psihologism, textul este carcterizat în primul rând de relativitate; desigur, dpdv epistemologic și axiologic deopotrivă, ea poate fi de tipul \"și... și...\", ori de tipul \"sau..., sau...\"; dar dacă v-aș spune direct în care caz relatvismul este valid și în care își încetează influența, ar însemna să fiu și autor și critic, ceea ce ar fi din partea mea o eroare impardonabilă; nu pentru că aș desconsidera actul critic; ci pur și simplu pentru că actul critic nu are nevoie de emoție pentru a descifra un text (dimpotrivă); prin urmare, permiteți să nu mă abat de la emoția ce m-a însoțit printre cuvintele acestui text; oricum, am observat că, deși de puțin timp pe site, alegeți cu grijă textele sub care semnați; chiar am găsit volutele comentatoricești interesante din mai multe puncte de vedere; prin urmare, sunt onorat că ați poposit și aici și chiar sunt curios ce va urma.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

cele mai la îndemână sunt textele recomandate, am mers la ele întâi, apoi aveți dreptate, am picat nu offtopic dar nici on, poate și exprimarea mea e mai încurcată. rămân întrebările utile / rămân utile întrebările din text, oricum

er. totuși, strofa 5 și pasajul acesta \"că el e mai bun sau că fii-sa.......nu crimă

domnule Ernst: nici vorbă ca observația mea din finalul răspunsului precedent să fi sugerat un proces de intenție; spuneam numai că, în general, lucrurile care se întâmplă se întâmplă într-un anume fel; unii sunt atenți la detalii, alții nu; mai ales la ceea ce aceste detalii implică; și eu gândesc întocmai domniei voastre: ceea ce contează este interacțiunea (presupun că acesta este sau ar trebui să fie resortul \"investiției\" pe care o face orice utilizator); desigur că lucrurile nu stau întotdeauna așa (nici măcar acesta nu este un reproș, vorbim despre caractere și personalități diferite, prin urmare despre reacții diferite), tocmai de aceea am spus că \"sunt curios ce va urma\"; toate cele bune vă doresc.

Ștefan: înclin să îți dau dreptate; nu din cine știe ce motive \"intelectualiste\" (cum văd că ești tentat să le consideri), ci din simplul motiv că dpmdv orice manifestare cu pretenții artistice este motivată implicit sau explicit de o criză a comunicării; din păcate sau din fericire, tipul acesta de exprimare nu este niciodată deplin, el oscilând între devalorizarea prin uzanță excesivă (fie temporal, fie strict cantitativ) și inovația de expresie, niciodată acceptată ca atare, nefiind definită deplin; respectând judecata califului Omar (parcă așa îl chema pe incendiatorul Bibliotecii din Alexandria), oricare dintre premise ar fi adevărată, concluzia nu poate fi decât una singură: ai scris, ți-ai dat foc! simți nevoia să scrii și încerci să nu o faci? vb ta, încearcă să nu te... speli pe dinți dimineața.

Silvia: dacă asta te preocupă, instrumentarul operației, îți pot spune că textul a fost operat strict chirurgical: cu fierăstrărul, cu dalta, cu forcepsul; totuși, se pare că a fost zadarnic, n-am reușit să descopăr suflarea aceea care separă pământul de apă; zici că strofa aceea ar implica o altă conjunctură poetică? știu și eu, ai observat că, în viața de zi cu zi, indiferent de conjunctură există întotdeauna \"un bob zăbavă\"? în clipa în care el devine activ, lucrurile se întâmplă cu totul altfel chiar dacă mai înainte acesta nu le influența în nici un fel.




mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

adica chiar m-am si descaltat

frumoasa idee, o plimbare parca peste o viata , un zbor de inger, o aducere aminte ....multe ginduri iti trec prin cap citind aceste versuri....

mulumesc, doamnă Mainka, pentru cuvinte; multe au fost ele, gândurile, și când a fost scris textul, dar preocupat mai mult decât era cazul de încălțări, tot multe au plecat așa cum venit... pe negândite.