Vasile Munteanu

mulțumesc, Dorin, pentru lectură și pentru semnul despre; nu știu de ce am impresia că ți-a scăpat din vedere raportul acela de tipul \"sau..., sau...\" din final; dar, în general, dacă zici tu, așa este; dacă nu este așa, reiese că n-ai zis; cum ar veni, logic.

Nea Naeee, mata (ca întotdeauna) vorbești în pâlnie (vezi \"Stamate și...\"); ia-o și mata prin părțile mai moi ale cuvântului (cum ar veni, etimologic) și poate ți se dă dezlegare la sensuri (implicit la \"de ce\" cu furculița; măcar așa, ca oltenii, să fi a doua zi de anul nou zgâriat pe ochi); ce pățiși, muică, nu te mai bagă nimeni în seamă și te bagi singur?

mulțumesc întreit pentru lectură și pentru cuvinte; da, finalul așa l-am dorit; cumva altfel; ca o cădere de pe scări; \"obiectivare\" după cum zice Ilinica; în fond, chiar viața este așa; după cum îmi place mie să spun: dacă sunt așa inocenți copiii, de unde dumnezeu apar toți adulții ăștia ipocriți sau blazați...


încă o dată, mulțumesc pentru prezență.

uite, de asta (mai) cred în scris: ne redă propria viața, pe care tindem să o uităm...

și tu mi-ai amintit de cum am traversat întâia oară tunelul de pe Transfăgărășan; era o zăpadă de vreo 3m; traficul autovehiculelor era interzis; eram un grup mic; beznă să îți bagi degetele în ochi (la propriu); mergeam cu genunchii îndoiți, mai mult pășeam; ne țineam de mână și încercam să detectăm cu piciorul posibilele obstacole; nu cred că vreun drum mi s-a părut mai lung; și rareori mi-a fost la fel de frică; dar dorința de a ajunge dincolo era de neînfrânt; când am revenit, traficul era permis, tunelul era deschis și pentru autovehicule; am constatat că era drept ca-n palmă; orbecăirea noastră fusese pur și simplu un act caraghios...

mesajul s-a vrut mai mult o glumă indirectă pentru prietenul care shakespeară, dar mai ales inspiră; îmi cer scuze pentru echivoc.

chiar n-ai citit niciodată la lumina unui stâlp sau unui felinar, Șerban? sau pur și simplu sub lumina Lunii?

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

într-o dispoziție oarecum shakespeariană fiind (un prieten știe de ce), am să răspund că:

într-adevăr, ceva cu textele mele este.../ valoarea unui lucru resimțită/ cu mult mai bine-n absență... :).

mulțumesc, Cristina, pentru lectură și pentru cuvinte.

mulțumesc, domnule Băețan, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Petrea: nu am nici pretenția, nici disponibilitatea a învăța pe cineva poezie; decât să puneți o astfel de întrebare, mai simplu ar fi fost să luați un volum de versuri ritmate al unui autor cunoscut și să observați maniera de împerechere a cuvintelor; acum, am să dau unul, două exemple; pe viitor, v-aș ruga să nu mai solicitați acest lucru; știți de ce? pur și simplu vă faceți un deseviciu; ați ales a scrie cu rimă, se presupune că știți deja ce este aceasta.

lucarnă: i) (rimă subst) goarnă, marnă, povarnă s.a.; ii) (rimă verb, \"forte\", după cum ați pretins) discearnă, răstoarnă ș.a.; precizez că acestea sunt primele care mi-au venit în minte; oricum, dacă vocabularul nu vă permite, puteți oricând consulta un dicționar de rime.

o zi bună.

hilar și redundant [ex: \"rotinde nemișcări\"; unde? \"în miez de sferă\"; pentru cine știe în linii mari ce sunt acelea un nucleu și un înveliș e limpede că e vorba despre o confuzie sau \"(eu) duc în nemuriri un cal alb să pască\" șamd] + rimă facilă (ex: eră/himeră, lucarne/carne, mint/dezmint șcl) + un aer vetust (mai exact, o atitudine retrogradă din care se deduce exclusiv neputința actualului, iar nu aderarea neocndiționată la valoarea clasicului).

mulumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

spun aceasta deoarece ultima strofă (nu doar aici, ci în fiecare text pe care îl scriu, cel puțin încerc, așa îmi place să cred, nu am pretenția că reușesc întotdeauna) este o concluzia celorlalte; deci ultima strofă este cumva un summum care mă depășește, îmi adună, ca o deltă, apele aparent împrăștiate, altminteri independente.

cât despre unde, când, cum și de ce s-a aprins părul frumoasei femei..., las fiecăruia libertatea de a-și imagina.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ai dreptate, câtă luciditate..., atâta trezie; mai lasă caprele, că uite unde te-au adus.

a
semene
a

din spirit de contradicție, textul a suferit mici purificări; la construcția respectivă, na, ca la piață, nici ca mine, nici ca domnia voastră; oricum, mulțumesc pentru mobilizare.

mulțumesc, Ottilia, pentru părere, mulțumesc, Liviu, pentru sugestie; și pentru lectură, desigur.

domnule Băețan: departe de mine gândul de a mă erija în deținătorul formulei poeziei; motiv pentru care în precedentul comentariu am subliniat că este un punct de vedere strict personal (vezi \"dpmeudv\"), mai mult, este opinia unui simplu cititor (vezi formula de încheiere).

pe de altă parte, știu din proprie experiență că pe cât de măgulitoare sunt laudele, pe atât de greu sunt de digerat observațiile; chiar când acestea sunt îndreptățite (în ambele cazuri); de aceea găsesc firească atitudinea dv ușor defensivă; dacă observația mea vi se pare nepotrivită, îmi cer scuze; mi-a scăpat pur și simplu, așa, ca unuia care se ocupă de mai multă vreme cu ale cititului și scrisului (de exemplu, observația respectivă nu vrea în nici un caz să spună că nu ați fi un om credincios ori că vă este străină \"ideea de dumnezeu\"; sugera o inadecvare a uzanței, în ultimă instanță chiar o blasfemie); acest lucru nu înseamnă că trebuie să îi acordați mai multă atenție decât este nevoie sau decât veți considera.


o zi bună vă doresc.

părerii domnului Nanu; dpmeudv, ceea ce strică poezia de față este finalul, mai exact \"ideea de dumnezeu\", care, aici, nu pare nici convingere, nici sugestie, ci mai degrabă un artificiu; altminteri, impresionează lapidarul acestei \"polemici\" [în fond, monolog (sau potrivire de cuvinte, \"rebus\") și deopotrivă mărturisire (judecător suprem: propriul sine)]; un text al decantării, în care mineralul triumfă în forma sa dură: \"inimă săpată într-o stâncă\", pentru care tot ceea ce este lipsit de consistență (\"umbră\") joacă rol de martor mut.


a citit,
Vasile Munteanu

nici o problemă, Radu, ai fi în ton cu autorul; în plus, orice târg spart reprezintă speranța unei acțiuni viitoare; mulțumesc pentru cuvinte [explicite și implicite - l-ai uitat, de bună seamă, pe \"acela care păzește focul\"(sau focul îș păzește pe el...)].

ce nu zici, bre, așa; și eu care credeam că e vb despre sublimarea prin...; u2...

MV/MA: aia cu \"titanule\" o înțeleg, acolo am ultima adresă din CI, dar pe aia cu \"zeusule\" nu o mai înțeleg, ce, eu sunt băsexu? în plus, nu am avut niciodată ambiții prea mari; așa ca tine; să-mi dai un telefon când.

Emilian: îți dau dreptate; mai mult chiar, părerea mea este că, de fapt, versul respectiv chiar lipsește; numai că el lipsește treptate; pe măsură cu pierderea organelor, a cuvintelor...; s-au înserat, s-au înserat, dar cine? am înțeles că nici excesul de cafea nu ajută prea mult organismul; oricum, e bine că, virtual desigur, chiar dacă matinal, frecventăm aceleași cafenele (literare).

domnule Sibiceanu: dacă intervalul returant este de 42 de ani, atunci e bine; conform propriei matematici pe care ați practicat-o în această dimineață, înseamnă că vă simțiți ca la 24; aveți dreptate, nimic nu este identic, nici măcar în oglindă, decât în măsura în care participă la Unu, de aceea, zic eu, câte stele atâtea \"colțuri\"; sau, după cum au spus alții, mai multe colțuri, nici un colț.




mulțumesc treimii dumneavoastră comentatoricești.