Vasile Munteanu

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Kosta, pentru preumblarea printre cuvinte; dar mai ales pentru cuvinte.

am uitat: da, inițial, scrisem \"de-acuma\", dar am optat în cele din urmă pt forma corectă; dar, la lectură, dacă accentuezi e-ul, scapi de poticneală :).

Leonard: de acord cu tine; prin urmare, ceea ce vreau să precizez ține nu de dorința de lămuirire asupra textului (pentru că acest lucru ar fi inoportun), ci asupra manierei mele de abordare; primo: nu scriu pentru că sunt impresionat de ceea ce li se întâmplă japonezilor; mă rog, nu în mod particular; în general, puține lucruri dintre cele care se întâmplă speciei umane (mai ales din cauze științifice - și am folosit bine \"cauze\") mă impresionează; oricum, în text se poate observa că Natura e pusă cumva în opoziție cu Știința, redusă prin neologismul pe care îl contești la una a nutriției; cât despre faptul că acest neologism \"e prea proaspăt\", nu pot spune decât atât; laptele proaspăt e pentru aceia cu stomacul sănătos; cine nu suportă, să aibă răbdare până acesta este fiert; oricum, dacă memoria nu îmi joacă feste (și nu prea), am folosit acest neologism și (apx) în urmă cu un an, deci nu cred că este atât de nou pe cât îl consideri.; nu în ultimul rând, dacă \"lumea caută pe net să vadă ce e aia locavor\", nu văd ce este rău în asta; cum caută pe net să citească sau să posteze texte, să caute și termeni, nu văd ce este rău în asta, dimpotrivă.

în concluzie, aboardarea mea nu este una \"știristică\" (nici eu nu mă omor cu tv-ul), ci una care sugerează caracterul universal și repetabilitatea;
asta e, se merge înainte (sau înapoi - oricum diferența este neinteresantă).


oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

i) când m-am referit la dimensiune, mi-am dat seama că nu la dimensiune ați făcut referire, evident; ceea ce înseamnă că, după criteriile dv, sunt un caz atipic: nu scriu cu gândul de a scrie \"poezie mare\" (acest mare este un adjectiv care depinde în general de prea mulți factori, asupra cărora nu am să insist); am o singură pretenție: de a exprima în scris diverse stări afective și/sau specifice intelectului; asta nu înseamnă că am și pretenția că reușesc întotdeauna; de altfel, acesta fiind unul dintre motivele pentru care postez.
ii) nici eu \"nu mă omor după poeziile cu rimă\"; cu nici după acelea în vers alb; pur și simplu îmi place poezia, indiferent cum este scrisă; citesc cu aceeași plăcere autori cu tehnică diferită; singura așteptare pe care o am este ca textele să exprime adecvat (după cum spuneam mai sus) stări afective și/sau specifice intelectului.
iii) nu-mi permit să exprim nici un fel de opinie asupra modului în care alegeți să vă pierdeți timpul.


oricum, mulțumesc pentru precizări; ele diminuează substanțial procentul echivocului.

1. este o poezie de mici dimensiuni; pretenția de \"poezie mare\" nu există (\"posibilă catastrofă\"?! aveți dreptate, arta pălește...).
2. de exemplu, dacă aș analiza la fel ca dv, v-aș sugera să vă hotărâți dacă (acolo unde este cazul) este forțată sau nu - \"cam forțat\"... forțează anumite reguli logico-gramaticale.
3. să spunem că la \"cu, chi, ci, ce\" sunt parțial de acord cu dv; spun parțial pt că ar fi sunat cu adevărat rău ceva de genul: oblici cipici cenușii..
4. e bine că, totuși, ați găsit ceva care să vă satisfacă pretențiile.


oricumm mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre

nu

mulțumesc, și ție Katy, și dv domnule Mira, pt lectură și pentru semnul despre.

în primul rând, \"pastorală\" are de-a face cu tema de mai sus așa... in extremis (vezi definiție); în al doilea rând, păcat de vreo 2 figuri de stil și cam tot atâtea imagini, care ar fi meritat o realizare care să nu plătească tribut unei construcții mai mult epigramistice, cu poante de banc din două în două versuri, menite a lua ochii... pescarilor și a prezenta gluma de baltă drept profunzime; desigur, (dpdv tehnic) talentul... de versificator este ireproșabil.


oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul consistent după îndelungata absență.

Katy: mulțumesc pentru cuvinte; desigur, cuvintele sunt întotdeauna un \"pretext\"; cât despre numărul silabelor, mărturisesc... nu le-am numărat și mai mult ca sigur nici nu o voi face.

s-o dăm pe lângă (./?)

intenția a fost aceea de a scrie (sugera)... supraomul, dar ar fi fost și mai retrograd (și mai imperialist; dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Nietzsche, nu mă grăbesc, te aștept...); în rest, de acord, la mai mare cădere (s-ar putea să cădem la... fundata?).

domnule Petrea: în primul rând, \"(ne)dreptatea\" este un concept extrem de larg și, aș spune eu, deseori vag; prin urmare, vă propun s discutăm aplicat.

i) dacă astfel de texte v-au fost apreciate în alte \"cenacle\", ne bucurăm sincer de... succesurile de care ați avut parte.

ii) textele stau la verificat... pentru că sunt, ați ghicit, neverificate; când un editor le citește, ele sunt încadrate într-una dintre secțiuni.

iii) cei 8 ani de \"poezie\" ar trebui să vă dea de gândit; măcar din simplul motiv că, după un asemenea interval de exerciții, ar fi trebuit să stăpâniți limba în care scrieți.

iv) atituindea acesta de genul: merit ceva mai bun pentru că sunt \"veteran\" poate că (mai) e valabilă în armată (personal, atunci când am avut posibilitatea, nu am încurajat o astfel de atitudine nici acolo); aici, singurul argument pe care îl puteți invoca este valoarea scriiturii, ceea ce, dpmeudv în majoritatea cazurilor vă lipsește.

v) de exemplu, să luăm prima strofă a acestui text:

\"Urmez prin lume urmele potecii
Ce-a dus străbunii în plutiri astrale
Și le erau gândirile mistrale
Prin anii ce înaintau cu zecii.\" (s1 Sonet Antic, Stefan Petrea)

- urmez... urmele (nu are nevoie de observații)
- o potecă delimitează un anume spațiu (pădure, poiană, grădină), având un pronunțat grad de familiaritate; poteca lumii? să fim serioși...; în plus, ea implică o dinamică terestră, nicidecum astrală; caz în care, oricum, am fi vorbit despre o potecă universală (!)
- \"le erau gândirile mistrale\"; trec peste arhaismul lipsit de orice valență estetică al exprimării, dar, pt cultura dv generală, mistralul e un fel de crivăț mediteraneean, resimțit mai ales în Franța (de ce vreți să vă supărați străbunii?)
- \"anii ce înaintau cu zecii\"; iar exprimare deficitară; iar nonsens; unul câte unul de ce nu \"înaintează\" (ce bine ar fi dacă s-ar înapoia...), le este urât?



acestea fiind zise, regret că sunteți nedumerit de ce textele dv sunt considerate de Atelier (și mi se pare firesc să fiți nedumerit, dacă v-ar fi limpede, nu ați scrie astfel), dar... acesta este nivelul dv în prezent.

am să remarc (admirativ-invidios) un singur amănunt: e nevoie de această detașare în spațiu și în timp de care tu ai avut parte pentru a privi cu ochii pe care mulți dintre noi i-am pierdut definitiv și/sau nu i-am avut niciodată; cum se întâmplă mai întotdeauna, nu e vina nimănui (ceea ce ar înseamna că, de fapt, vina este a tuturor) că sfârșim prin a bagateliza tot ce ne înconjoară, că participăm la o formă eronată de obiectivare colectivă: cotidianul nu mai este receptat deloc sau prea puțin dintr-o perspectivă estetică, iar ceea ce se pretinde a fi spiritual, în realitate, nu sunt decât forme pervertite ale primitivsmului și superstițiilor.


am citit cu plăcere,
Vasile Munteanu

în orice câine (aș crede că în orice ființă, formă însuflețită sau cum doriți să o numiți) se manifestă periodic acest imbold de necontrolat, al goanei prin dimensiune, al rătăcirii prin anotimp, urma unui vânat imaginar, al unei vieți ce subzistă probabil numai în gene; apoi apare liniștirea; câinelui i se face foame, sete, frig, somn; nu în ultimul rând, în timp, chiar a sfârșit prin a-și iubi stăpânul.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

la urma urmei, Lepurologule, nu suntem decât niște vagabonzi; e drept, unii \"fițoși\", ascunzându-ne păducheria sub cât mai bombastice rostiri, care habar nu au că așteptarea lui Godot este una zadarnică; răstimp, zilele se repetă, iar așteptării îi ia locul blazarea sau diferite forme de nebunie; toate la fel de triste și de ridicole deopotrivă; pentru că sfârșim prin a vorbi singuri; iar mai trist de atât este că de ascultat nici măcar singuri nu ne ascultăm...

bine că măcar unii dintre noi mai fugărim Iepurele.

căderi... de unde, domnule Mira? și unde sau în ce? propuneți chiar o simptomatologie a căderii? asta nu ar însemna că există implicit și o știință a ei?

nu vă supărați că întreb, ignorant cum mă aflu, mi-am permis în timp o singură observație (îmi cer scuze că repet): cad numai când mă sprijin de oameni.

Lepurologule: ai dreptate, orice adunare este o scădere; când afirm aceasta, mă gândesc că, în mod normal, nu ar fi fost nevoie de două zaruri; dar probabil că abia al doilea exprimă hazardul; desigur, nu vom ști niciodată care dintre ele este al doilea...

domnule Mira: observația dv este pertinentă; o precizare se impune: și revolta, și disperarea (plus alte câteva) sunt \"înstăriri\"; atât numai că ele sunt... de altă natură.




mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

sau despre starea de \"ceacârism\"

un singur nume poate defini cele relatate de tine mai sus: Șarik(ov).



pluraliștii? eu le-aș zice: Poligrafi Poligrafovici

nu știu în ce măsură îmi amintesc interviul acela televizat al lui Cioran; dar țin minte că începea printr-o astfel de mărturisire: \"n-am fost niciodată un orator\"; în definitiv, chiar fiind un bun orator, relația pe care un om ar trebui să o aibă cu aceea ce se înțelege într-o accepțiune destul de largă prin Cuvânt ar trebui să fie una cât se poate de particualră.

în altă ordine a ideilor, și eu mărturisesc faptul că numai genul acesta de efuziuni (de care am avut parte periodic) m-a determinat (folosesc acest termen pentru că nu știu dacă rezultatul este unul pozitiv sau negativ; dacă aș fi știut, aș fi optat fie pentru \"m-a constrâns\", fie pentru \"m-a ajutat\") să continui a posta; virtualul înlesnește acest tip de comunicare directă, un tip de comunicare autor (nu știu cum să-i spun altfel)-cititor pe care formatul tipărit nu îl poate oferi; poate că literar, estetic sau mai știu eu cum nu înseamnă mare lucru; dar uman înseamnă.


încep această dimineață printr-o aplecare a frunții.