Vasile Munteanu
Verificat@vasile-munteanu
nu sunt poetul ce l-ați așteptat să vină și nici poetul care nu va mai veni - sunt visul nedormit, mirarea, primăvara sunt azi aici, dar mâine nu știu unde voi mai fi și dacă să nu [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10 București via Pitești…
dacă viteza = vector, viața poate fi la fel de bine unul.
mulțumesc pentru lectură și semnul despre.
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
ați intuit/ dedus perfect, textul este centrat în jurul ideii de ireversibil (inclusiv în cazul "ceasului stat").
mulțumesc pentru lectură și semnul despre.
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
dar, dacă te întrebi cumva de ce eram așa debusolat dpdv muzical, este că, din motive asupra cărora nu insist, cu excepția cânteceleor religioase (până la 7 ani), și a acelora pionierești/ patriotice + "Rugă pentru părinți", pe versurile lui A. Păunescu (până la 14 ani), aș putea spune că habar nu aveam cum "sună" muzica; când am dat de ea ("cântece de munte"), ascultam orice, oricât, oriunde; selectiv am devenit mult mai târziu (aspect care s-a dovedit a fi... mai bun decât niciodată :) ).
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
nu am nimic împotriva "interpretării", dacă am lăsat să se înțeleagă altceva, îmi cer scuze; auziți sau neauziți, toți cântăm :)
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
probabil, glumind, despre conținut s-ar putea spune că echipează mascații; nu știu, Costin, posibil să ai dreptate.
ne învârtim, ne învârtim (într-un stator) și, dacă rezistența întâmpinată e prea mare, e o lege simplă a fizicii, (ne) ardem.
vă mulțumesc pentru lectură și semnul despre.
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
după cum poate i-am obișnuit pe aceia care mă citesc, încerc diversitatea de sensuri; dacă reușesc sau nu..., nu decid eu.
altfel, de acord, nu întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte este linia dreaptă; uneori, a merge drept implică a devia, întrerupe sau chiar anula o direcție; desigur, poți continua să triești mort (la interior) sau poți muri trăind la intensitate maximă; instinct? alegere? lașitate? speranță? nu știu răspunde (dând în felul acesta satisfacție - cum s-a mai întâmplat - acelora care vor reacționa: "Și?").
mulțumesc pentru lectură și semnul despre.
Pe textul:
„rulez" de Vasile Munteanu
mărturisec, nu am înțeles miza textului; aveți "starea", dar nu aveți inspirația adecvată; cu alte cuvinte, proximitatea primăverii este copleșitoare, iar o natură sensibilă ca a dv nu se poate sustrage; cauză din care luați o foaie și "vă jucați" mai mult sau mai puțin liric; dar de ce ați propune un text în care găsiți de cuviință a rima șopti-vorbi sau suspin-spin? în care o garoafă ascunde taine în petale (?! fără să fie clar de ce în tulpină, frunze sau rădăcină nu); și ce calitate are garoafa în raport cu trandafirul ("ascuns după spin"!) - de martor sau de turnător?!; ați văzut și trepte (rimat cu drepte)... strâmbe?
ș.a.m.d.
concluzie: un text la care, așa cred, și un debutant ar renunța.
Pe textul:
„Dacă garoafele ar putea vorbi" de Florentina-Loredana Dalian
cel mai mult îmi place sentimentul implicit că viața e o călătorie (cu un mijloc de transport - simbol al trupului, desigur), în care "neschimbatul" este subiectul care oscilează între diferite tipuri de prezent: prezentul care a trecut vs prezentul care (nu) devine; lumea există pentru a ne defini, pentru a desluși nouă înșine înțelegerea lui a fi - un a fi lipsit de alternative, în care interiorizarea, în loc de a fi o evadare, este pur și simplu o înșelătorie, un expedient al banalului, construit aproape în întregime din fragmente (este motivul pentru care, personal, așa aș fi numit textul, Fragmente) - personale și impersonale; poate lumea fi cunoscută astfel? nu cred că autorul și-a propus să răspundă la o astfel de întrebare; dar ironia inserată elegant îmi pare a oferi această posibilitate, fiind (dpdv estetic) o formă de transcendere a realității fie mizeră, fie iluzorie.
Pe textul:
„cîteva lucruri care-mi lipsesc azi" de emilian valeriu pal
Recomandatcum ar veni, buricul degetelor vs raționalism aristotelic - să pipăi și să strig: ce este este!
:)
Pe textul:
„plute înmugurite" de Vasile Munteanu
sper să ne recitim după a 40-a parcurgere a textului; deci...
noroc :)
Pe textul:
„plute înmugurite" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„poem cu magda kuhn" de Ioan Barb
Recomandatsunt câteva "locuri comune" în acest text și, cel puțin mie așa mi se pare, ar fi avut nevoie de ceva steroizi să nu pară oarecum '80cistă, dar, în general, e un text căruia i-am apreciat paronamarea chirurgicală a urbanului și a domesticului, motiv pentru care am și recomandat-o.
Pe textul:
„despre somn și hipertensiune" de Voicu Tudor
Recomandatcam aceasta e poezia; apoi vin toate celelalte (ordine aleatorie): teologia, filozofia, matematica șamd.
tocmai când mă obișnuisem că fuge lumea de mine ca de tămâie... :).
mulțumesc.
Pe textul:
„apostatului i se arată albul ochilor" de Vasile Munteanu
Recomandatdar pare genul de poem care... "n-a prins trenul"; desigur, probabil așa se vede fie dintr-un tren cu regim special, care nu oprește în gara autorului; fie de la o fereastră unei case din apropierea gării, de unde nu se poate cuprinde vizual întregul peron; posibil ca autorul să se fi urcat "din mers", după ce a ieșit din câmpul vizual.
argumente: povestea nu doar că reușește să capteze atenția, dar e condusă cu mână sigură până la final; însă "vagoanele" (a se citi strofele) sunt compuse integral din formule consacrate sau din formulări (să le zic așa) ezitante, cum ar fi (voi cita pe sărite - preambul, intermediar, final ): "alunecam pe șine... un șarpe șuiera (fără să uităm că asonanța caracterizează mai ales poezia populară)", "destinul întins ca un arc", "sunt doar un călător", ș.c.l.; ii) "cândva așteptam pe un peron", "gara unui oraș necunoscut", "îmi era frig și nu trecea nici un tren + o voce... anunța/ că nu va mai opri nici un tren" ș.c.l.; iii) (iar) "mi se făcuse frig", "să ne întoarcem din depărtări", "orașul fără chip".
Pe textul:
„poem cu magda kuhn" de Ioan Barb
Recomandatnici eu nu pot renunța la ea, doamnă, deși din ce în ce mai des mă bate gândul să (nici mie nu îmi ninge doar iarna...).
vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și pentru cuvinte.
Pe textul:
„apostatului i se arată albul ochilor" de Vasile Munteanu
Recomandatacum, dacă s2 nu se ridică la nivelul celorlalte, posibil ca s1... 3, 4, 5 să se coboare la nivelul acesteia.
nu e așa simplu de apreciat cum pare :)
mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.
Pe textul:
„apostatului i se arată albul ochilor" de Vasile Munteanu
Recomandatdesigur, poezia permite inovația/ inovativul; însă aceasta nu dobândește întotdeauna (cu atât mai puțin implicit) valoare stilistică și semantică; aici, forțările de rimă + asocierile nu reușesc să fie decât stridente.
concluzie: ați reușit jumătate de flotare stilistică; adică ați luat poziția specifică unei flotări, v-ați lăsat pe burtă, dar nu ați mai reușit să împingeți în brațe.
Pe textul:
„îmi bag în denea-ul vorbei verbul" de Ștefan Petrea
e aceea că, într-o zi, posibil să nu mă mai simt cutreierat de nici o neliniște...
mulțumesc.
Pe textul:
„biblia nu e o declarație de dragoste. ar fi putut" de Vasile Munteanu
"restul e iluzie care s-a dus sau iluzie pe care ți-o faci; și de trăit când trăiești?" (M. Preda, "Cel mai iubit dintre...")
este adevărat, riscul major este acela ca alții să nu te mai recunoască în prezent; după cum se poate observa, "succesul" aparține necondiționat acelora care verbalizează permanent la condițional-optativ (nici iluzia aceasta nu mi-o permit: fiecare ochi întâlnește urechea potrivită).
oameni și timpuri.
care sub cine/ce e deja un adevăr istoric. :)
vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.
Pe textul:
„nimic despre bunicul Alexei. despre emigrare" de Vasile Munteanu
un autor drag mie observa că majoritatea oamenilor educați consideră că numai proștii și copiii sunt sinceri; ceea ce înseamnă că adulții (mai cu seamă aceia educați) sunt ipocriți; cum sunt de acord cu această observație, recuosc: încerc mereu să nu las sinceritatea să mă domine.
mulțumesc pentru lectură și semnul despre.
Pe textul:
„nimic despre bunicul Alexei. despre emigrare" de Vasile Munteanu
