Poezie
poem cu magda kuhn
2 min lectură·
Mediu
s-a întunecat. în compartiment mai era o doamnă între două vârste. avea ochii adânciți în orbite, sprâncene albe și strângea o sacoșă între pulpe. m-a întrebat din priviri dacă poate stinge lumina și a apăsat pe întrerupător. viața s-a înghesuit în rostogolirea boghiurilor.
am adormit cu fruntea strivită de sticla umedă
între umeri un șarpe șuiera
își chema puii din rătăcirile mele
doamne îmi simt uneori destinul
insuportabil de greu
apăsându-mă ca o cocoașă
selectez imagini dintr-un film
sunt unele momente în care
îmi amintesc ce nu mi s-a întâmplat
bucăți bune de drum din alt sens
atunci înțeleg că istoria
își pierde frecvența
ca un radiou bruiat de radar
când din senin intră
pe aceeași lungime de undă
un alt post local
nu știu de când îmi contemplam umbra
se prăbușise pe dalele vechi
ca o pasăre moartă cu aripile deschise
însemnând forma gropii
prin cae voi coborî în pământ
ușa sălii de așteptare era bătută în cuie
auzeam în spatele meu
foșnetul rochiei de catifea a annei karenina
prin stația de amplificare se anunța
întârzierea ultimului tren
m-am întors instinctiv
poeta Magda Kuhn se apropia
îmi zâmbea cu toți dinții
avea un aer sfios s-a întâmplat iată ce să-i faci
a început să plouă mărunt și vântul
umfla o pungă de plastic
se agățase la fereastra bătută în cuie
lovea enervant sticla murdară
nu o puteam elibera
mă simțeam neputincios
ca și când cineva mă biciuia peste față cu o mănușă
pielea obrazului îmi ardea mi se părea că m-am rănit
dar din mănușă cădeau peste noi petale de trandafir
mi se agățau în păr îmi alunecau pe piept
poeta magda kuhn alerga de-a lungul peronului
pe traversele ude și-mi zâmbea
parcă se scuza îmi pare rău că a ieșit așa
apoi mi-am amintit în vis
pe magda kuhn nu o întâlnisem niciodată
veneam din altă poveste cu miros de trandafiri
ziua își ridica pleoapele își aranja buclele
în geamul vagonului și alerga de-a lungul cîmpiei
locul femeii cu sacoșă era gol
deodată cineva a pornit radioul
o melodie ne binecuvânta dimineața
”cât de trist e să alergi printre tufișurile desfrunzite”
trenul frână îndelung
un monstru se trezea în câmpie
se zvârcolea în poem
(poeta magda kuhn a murit în acel an. un fost iubit a stangulat-o într-un subsol de bloc și a înmormântat-o în petale de trandafir).
056236
0
dar pare genul de poem care... "n-a prins trenul"; desigur, probabil așa se vede fie dintr-un tren cu regim special, care nu oprește în gara autorului; fie de la o fereastră unei case din apropierea gării, de unde nu se poate cuprinde vizual întregul peron; posibil ca autorul să se fi urcat "din mers", după ce a ieșit din câmpul vizual.
argumente: povestea nu doar că reușește să capteze atenția, dar e condusă cu mână sigură până la final; însă "vagoanele" (a se citi strofele) sunt compuse integral din formule consacrate sau din formulări (să le zic așa) ezitante, cum ar fi (voi cita pe sărite - preambul, intermediar, final ): "alunecam pe șine... un șarpe șuiera (fără să uităm că asonanța caracterizează mai ales poezia populară)", "destinul întins ca un arc", "sunt doar un călător", ș.c.l.; ii) "cândva așteptam pe un peron", "gara unui oraș necunoscut", "îmi era frig și nu trecea nici un tren + o voce... anunța/ că nu va mai opri nici un tren" ș.c.l.; iii) (iar) "mi se făcuse frig", "să ne întoarcem din depărtări", "orașul fără chip".