Vasile Munteanu

nu era nevoie, vezi "ps"-ul (meu). :))

și o concluzie a zilei de azi: întâmplarea are mai mult simț al umorului decât oamenii.

Imperatore: neglijența mea în exprimare a generat o confuzie; îmi cer scuze; al doilea paragraf nu îți este adresat; el începe cu "MA" de la Marțian Alexandru (Marian Vasile).



nu-i ca vara (scăpăm noi și de asta; dar și de ăsta - Marțian, la Băsescu mă refer, să nu te aprinzi într-o manieră caracteristică lui...)

mulțumesc, Claudiu, pentru apreciere; rară, dar consistentă în cuvinte :).

MA, ai uitat să-mi spui căruia dintre ochi - ăl de râde, sau ăl de plânge? ai rețineri viazavi de anotimp, pentru că (așa cum m-ai obișnuit) dincolo de sensul propriu al grafiei ajungi mai greu; faptul că, deși nu folosesc punctuație, acolo apare, ar trebui să-ți dea de gândit (nu-mi mulțumi pentru compliment); mai simplu spus: ai ratat obiectul invocării, dar nu-ți fă griji, crede-mă pe cuvânt, poți citi textul și fără.


încă o dată, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

ai probleme cu semantica:
1) calitatea unei "instanțe" nu este aceea de a se amuza, ci aceea de a judeca; când spun că mă amuz, mă comport ca orice animal înzestrat cu simțul umorului; simț ce se pare că ție ți-a fost eliberat pe cauțiune.
2) am recitit: nu am folosit verbul "trebuie"; individul de la punctul 1), în afara de capacitatea de a se amuza, din când în când, recunosc, mai rar decât în cazul 1), la fel de uman specific speciei, manifestă și compasiune.
3) aici suntem de acord; ce se găsește în stare naturală în pământ este impur, de aceea trebuie gătit pentru a fi consumat; inclusiv aurul; cine se price cât de cât la alchimie știe despre ce vorbesc; tu conții nici măcar praf de cinabru.
4) după cum te-am avertizat, în cazul tău, peru e forma de singular de la peri; prin urmare, pentru tine, Peru e dincolo de Cecul Polar - îți voi scoate peri albi.

p.s. cum cataloghează textele pe care le citește trebuie să dea de gândit aceluia care le citește; și asta ți-am mai spus-o, grija altuia te-a determinat să apuci pe lungul drum către Peru Nord.

ă, după ce că vii "p-acilea să te faci de râs" (crede-mă, am așteptat anume să-ți spuna asta, să nu crezi că ceea ce spun se datorează impulsului de moment), în loc să te duci în locuri mai prielnice unor astfel de analize nici măcar de nivel didactic (și spunând aceasta, compătimesc sincer pe anumiți adolescenți), nici măcar nu realizezi că te-ai poziționat total paralel cu semantica acestui text, "împerecherile" de expresii pe care le-ai făcut nefiind valide nici rebusistic; oricum, ce e nasol acum vine; textul ăsta l-am scris anume astfel, pentru a-ți demonstra (da, ție) că uneori poți cânta cum s-a mai cântat ("romancero"; e un indiciu, deși ți-l dau degeaba), dar nu cânta cu teme și motive cu tot (plimba-ți-ai "câinele" prin Peru; sau la dracu-n praznic, pt că, în cazul tău, care scrii texte inspirat de vederi/vedenii, tot aia e).

mulțumesc, doamnă Malec, pentru matinalul semn de lectură și mai ales pentru cuvinte; sunt conștient de percepția pe care o are "Miorița" în prezent; dar este un motiv în plus să mă raportez astfel la (criteriile majorității, pozitive sau negative, îmi dau fiori); cu atât mai mult cu cât perspectiva mea asupra acestui aspect este una... interioară; singurul argument pe care vi-l pot aduce (exceptând faptul că rădăcinile mele acolo sunt) este următorul: http://agonia.ro/index.php/prose/1813303/Din_lung_prelung_de_Câmpulung

nasol, MA, nasol; acum n-o să mai pot dormi din cauza nerezonării tale; asta e, tu ești din ce în ce mai deștept și poezia din ce în ce mai neîncăpătoare; apropo, cu un diapazon ai încercat (să nu confunzi cu diazepamul)?

mulțumesc, domnule Ioan, pentru lectură și pentru semnul despre; mă tem că, datorită dimensiunii, răbdare se va găsi, dar rostul găuririi va fi fost uitat pe drum

totuși, cred că există anumite nuanțe ale "capetelor de acuzare" care, așa cum s-a abordat interpretarea, tinde să pună semnul egal între biografic și artistic, ceea ce ar fi inoportun. "chimia" dintre două persoane ne spune că, mai presus de orice, artistul (în cazul de față, poetul) este în primul rând un radical = grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic; atât numai că el rămâne neschimbat față de sine...; nu i se poate reproșa subiectului artistic faptul că obiectul artistic s-a îndrăgostit de cine nu trebuie (!).

cum cele mai importante aspecte au fost evidențiate de Claudiu (căruia îi mulțumesc - și nu mă pot împiedica să mă întreb cum Dumnezeu "nimerește" astfel de texte după atâta timp?), este un text care merita mai multă atenție; este un text care împletește fericit refularea (în cel mai psihanalitic sens cu putință) și contruirea [este evident "decalogul" redat în maniera lui "să nu...", (...), "și să nu..."]. am găsit aici zbucium, traumă, limpezire, mărturisire; cuvintele împărtășesc (pe sine) din "urâtul" trăit și împărtășesc (pe alții) din anatomia acestui sine, preschimbând literele (sunetele) în pești (simbol al muțeniei) și sângele în cuvinte (dar o muțenie cu sens).

evidențierea prin înstelare nu sporește valoarea textului și nici nu răsplătește faptul că nu l-am evidențiat (lucru pentru care îmi cer scuze) când i-ar fi fost mai de folos; sper numai că, reacționând astfel (sper să revină și Claudiu), să motivez și alții cititori.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

aprecierile tale de natură psihologică sunt deplasate; la mine, simțul umorului este constant de multă vreme (de exemplu, aș putea spune ca și prostia, vorba lui Einstein); nici nu mi-a înghețat nimic, nici măcar apa, pentru că s-au inventat vata minerală, vinul fiert, supa de țestoasă (ninja) ș.a..

dacă logica ta ar fi validă (sau, mă rog, dezghețată cum consideri tu), ar însemna că, citind cadență în loc de rimă, ar trebui să trag concluzia că, din punctul tău de vedere, nici poezie cu... cadență nu am scris până acum?

în sfârșit, eu nu cred că am fost injurios sau ofensator în răspunsul dat; am evidențiat doar că, în ciuda faptului că apreciezi textul, lucrurile nu sunt așa cum le prezinți; îmi cer scuze dacă prețul aprecierii unuia sau mai multor texte de-ale mele ar trebui să fie tăcerea; dacă acest aspect constituie un impediment pentru a mă citi și a mă comenta în viitor, eu nu mă pot opune - alegerea îți aparține în totalitate; am să remarc numai că, pentru o persoană care acuză extrem de lejer un autor sau mai mulți de "reciprocitate" reacționezi destul de contradictoriu.

scriu la fel de inconstant ca întotdeauna; iar asta nu poate decât să mă bucure; poate nu la fel de des și nici la fel de intens ca în adolescență, dar flacăra nu s-a stins; dacă aș constata că scriu "poezie mecanică", aș renunța.


mulțumesc și aici pentru lectură și pentru semnul despre.

eu cred că până la "știmnoicui" ar trebui să observăm un lucru: acesta nu este un "text cu rimă"; este adevărat, are o "cadență" - pentru că am vrut să cânte, să vibreze precum gheața; a, că am și texte cu rimă, și nu puține, este perfect adevărat, probabil că nu ai avut timp să observi.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

dere, m-am tot gândit dacă, măcar dintr-un anume punct de vedere, nu ai dreptate; nu puteam să trec cu vederea obsesia ta din ultimul timp pentru dublu, precum nici manifestarea constantă a unei naturi hipocritice; ceea ce mi-a amintit că în urmă cu mai mulți ani am citit o carte în care se justifică deplin (cred eu) motivația unei astfel de scriei; din fericire, cartea respectivă o mai am în casă, așa că ți-am transcris fragmentul cu pricina; sper să citești până la capăt:

„Căutând un exemplu pentru a ilustra cele spuse, îmi vine în minte amintirea deosebit de vie a unei paciente cu o nevroză isterică nu foarte gravă, derivând în principal – conform unei expresii folosite încă de la începutul secolului – dintr-un complex patern. Prin aceasta se încearcă circumscrierea existenței unei relații speciale cu personajul patern ce obstrucționa evoluția psihică a pacientei. Legătura cu tatăl era una foarte bună și fusese în primul rând una de natură afectivă. Într-un asemenea caz are loc deseori o dezvoltare a funcției intelectuale, care mai apoi devine din această cauză puntea de legătură cu lumea. Pacienta a devenit, în consecință, studentă la filozofie. Vigurosul ei apetit de cunoaștere a devenit motivul care urma să o desprindă de atașamentul afectiv față de tată. Această operație are sorți de izbândă în cazul în care emoția devine la rândul ei manifestă pe o nouă treaptă creată de către intelect, producând, de exemplu, o relație afectivă, echivalentă celei anterioare, față de un bărbat potrivit. Tranziția a eșuat însă în cazul nostru, deoarece afectul a rămas blocat, șovăind între tată și un bărbat nu tocmai potrivit. Evoluția naturală a vieții a fost astfel stopată, ceea ce a dus la survenirea acelei stări de dezacord interior, atât de caracteristică nevrozelor. Așa-numitul om normal va putea să se descătușeze printr-un act volitiv energetic din înlănțuirea emoțională față de una din părți, sau – și acest lucru se întâmplă de regulă – poate să gliseze în mod inconștient pe panta alunecoasă a instinctului (ce poate avea variate cauze) pentru că această tranziție inconștientă facilă să fie împiedicată. Evoluția psihică va rămâne atunci blocată în conflict, iar stagnarea vitală care rezultă de aici este identică cu apariția nevrozei, căci în urma stagnării energia psihică se revarsă în toate direcțiile (np – ajungând chiar și în Peru!) – uneori aparent lipsit de sens. Astfel apar, de exemplu, inervații excesive ale sistemului nervos simpatic, provocând afecțiuni stomacale și intestinale pe bază nervoasă, hiperexcitații ale nervului vag (afectând astfel inima), sau supraevaluarea unor fantasme sau reminiscențe irelevante în sine, care ajung să obsedeze conștiința (țânțarul devine armăsar! etc)”
(C.G. Jung – „Personalitate și transfer”, Ed. Teora, 1996, pag. 12-13)


să nu zici că nu mă gândesc la tine, la dublul tău, chiar și la aspectul feminin al manifestării sale :D

mulțumesc, Ottilia, pentru aproapele cuvintelor.

Mai sunt dialecte. Exemple:
căpșunica, șmenara sau panacotara.
Cultura-i închisă în temple.
În țară, se vorbește... barbara.

Eu cred că-i Polul Sud, firește.
Hai, fie, Nordul - o banchiză...
El 20 de lei plătește
Să ia o țară. În franciză.

bine, mă, atunci ai dreptate; ai tăi sunt mai câini decât ai lui Nichita, de exemplu; sau ai lui Lorca (exemplu dat așa, de dragul "externalizării"); noroc că te-ai născut, rămânea literatura română fără obsesii care să asedieze conștiința; cum ai zis, obsidere? mai bine scriai... abstinere; nu te-ar mai fi apucat sicrisul (era să zic Sicriul) despre câini cu ugere, care dau noroc într-o cortină; ca pe un posedat, nu obsedat; posedat... de propria neputință, nu triumfa nici măcar la gândul acesta; câine ziceai că ești? hai, marș în Peru.

îi tot dai înainte cu șabloane, dar de când te știu plimbi haita aia de parcă ai fi "băiatul care plimbă câinii" (vedetelor din Lima, câte-or fi); mă rog, înțeleg că i-ai plimba prin... Peru? dar în Siberia sau în Alaska de ce nu i-ai plimba dumneata priponiți de-o sanie? unde masculul alpha din dumneata să împuieze o inuită având consimțământul soțului, care, sub pretextul ospitalității, se bucură de două ori: o dată, pentru că, dacă ai sămânța la tine, se alege cu urmași, iar, pe de altă parte, nici nu trebuie să se scuze că nu găsește nimic trebuincios de scos afară la -30 de grade și, deseori, mult mai puțin; așa că, dacă de tequila te arde pe dumneata (pe gât, desigur),nu e nevoie să ajungi în Peru, au și la barul din colț; sau încă n-ai dezăpezit ăștia în Bragadiru și vrei s-o iei cu atelajul pe la suprafață?

într-un cuvânt: bombastic.

îmi permiteți să vă rog să o lăsăm baltă? serios, toți (inclusiv eu) citim pe site mai puțin decât se postează, comentăm și mai puțin decât citim (așa îmi place să cred); dacă printre autori avem și prieteni, suntem cu adevărat norocoși; pentru că nu-mi imaginez nimic mai trist decât un om cu desăvrâșire singur; din fericire, suntem destul de ipocriți (șezi blând, Marțian, aici nu mă refer la tine) să nu suportăm singurătatea; și nici nu-mi imaginez pe cineva cu adevărat fericit neavând măcar un prieten - o crimă este împărțită întotdeauna la 2.