Vasile Munteanu

\"Acolo\" ca o proiecție a sufletului: ideal al fanteziei, refugiu al aspirației, \"cetate de zăpadă\" tuturor iernilor care n-au venit.
Poezia este o \"teoremă\" a transfigurării, oscilând între complexitatea structurală și simplitatea trăirilor, între convenționalism și sinceritate, pornind de la real, însă nedescriindu-l, acest loc fiind cunoscut numai de către autoare.
În absența acestor coordonate, \"hoinărim\" între \"îndoială și îndoială\" (ar merita o dezbatere pe esența acestei distincții), într-o veritabilă (ne)cunoaștere de tip cartesian: sunt singur(ă) - eu și gândul meu.

Același,

Bazil, îți mulțumesc pentru mini-\"portretizare\", însă, fără falsă modestie, habar nu am că aș așa sau altfel :).
Despre comentariu, nu-i bai, poate să fie și \"de rău\" dacă respectă un minim de decență discursivă. Uite, de exemplu,

Andu, zice, explicitând \"teoria\" lui că:
a) în poezia mea, premeditat, cantitatea prevalează calitatea;
b) există posibilitatea ca \"urma să scape turma\";
c) atât eu (Z), cât și tu (Z), suntem niște variabile, niște necunoscute.

E un comentariu negativ, însă nu mă pot supăra pe un comentator inteligent care, în plus, e posibil să aibă dreptate.

Vă mulțumesc amândurora.

uneori, pentru a putea auzi acei stâlpi, oricât de singuri am fi, este nevoie de cineva care să îi \"înșire\" matematic de-a lungul \"căii ferate lactee\" pe care mergi numai tu; așadar, du-te, dar mai rămâi.

cu drag,

confesiune literară, poezia ne prezintă complexitatea senzorială a \"muncilor întru celălalt\", care \"celălalt\" poate să fie El, Ea (însăși), Divinitatea sau însăși Poezia. Din multitudinea interpretativă a planurilor reiese această lipsă de \"melodicitate\" care nu mai rezidă, cum ar fi, poate, normal în structura fonică a cuvintelor și a expresiilor, ci în succesiunea suferinței provocate de aspirație de la \"cărările despletite sub pași\", trecând prin simbolistica bine-cunoscută a \"gleznelor\" și a \"coapselor\", pentru a \"se închide\" în negația metafizică a \"cerului\", în spațiul (volumul) bine delimitat al clopotului care-și bate propria \"limbă\".

Cu drag,

pentru Bazil: \"mi s-ar părea anostă o lume în care...\"

Tizule, îmi pare rău că te-am dezamăgit; recunosc, sunt perfectibil și mi-e teamă că așa am să rămân; oricum mi s-ar părea anostă în care se scrie perfect și se înțelege perfect :).

Silvia, Silvia, am oare vreo șansă să-mi deslușești cumva surâsul acela giocondic? Mulțumesc mult pentru \"semn\".

Nia, treci tu rar (cel puțin vizibil...), dar și când treci răscolești totul...; mulțumesc mult pentru mesaj.

Anca, îți mulțumesc pentru re-venire pe la textele mele atât de \"tăcute\"; ce pot să spun, nu știu dacă am scris eu atât de frumos pe cât ai comentat tu.

Ioana, nu știu cum se întâmplă, dar tu apari tocmai atunci când te aștept mai puțin (sau, din cauză că nu ți-am răspuns niciodată, sunt convins că nu o să mai spui nimic); știu că nu spun ceva nemaipomenit, însă m-aș bucura dacă ai putea auzi de câte ori ți-am mulțumit. cu mult drag.

Ela, soarele este totdeauna prea mare pentru un om; am văzut că s-a simțit destul de bine și între pereții tăi albi; erau atât de albi încât singurul soare de acolo erai tu; cu mulțumire și cu apreciere reciprocă.

Elia,
mulțumesc mult pentru atenționare (corectat \"-o\"); apropo, \"muzoiul\" întreba de tine...

Geta,
promit să mă mai gândesc (asta nu înseamnă că și schimb:)); altfel, îndrăznește, îndrăznește, Michelangelule...

dacă prinde cineva
un ghioc un drac de fată
s-o îmbrace în cuvinte
s-o epigrameze toată

Jiene, Jiene, \"în-ger\"fără pene... Și eu îți mulțumesc pentru \"lectură și aleasă inspirație\".

Simona, poți urca; nu știu dacă treptele duc \"în sus\", însă îți pot spune cu siguranță că nu duc nicăieri; ai dreptate: alb șu ritmat - așa cum este totul pe lumea asta (pe cealaltă, nu știu:))

Anni-Lorei, nu mi-am dorit niciodată \"să fac rău\"; dar mulțumit nu pot fi decât atunci când cineva îmi spune că îi \"face bine\"; altminteri, cum aș putea afla :); așadar, eu îți mulțumesc.

Dana,
oedipian: mama; hamletian: tata; în realitate, \"limba înseamnă un fel de vrăjitorie evocatoare\" (C. Baudelaire). De ce? Pentru că parcă tot el zicea: \"viața mișună de tot soiul de monștri nevinovați.\". Evident (\"ne-resemnare\"). Mulțumesc pentr răgaz.

Răzvan,
comentariul tău face textul meu să pălească. Mulțumesc.

Nu cred în expresia \"sens tare\" (cred că amândoi știm de importantă este ea pentru unii :)); Urarea de final se referea la Eternitate.

Cu respect,
constant cititor,

Viziune a unui niciodată \"aici\"; la limita gândirii, poate aparență, al limita afectivității un \"iluzoriu dureros\", care neagă orice aură de subiectivitate, de parcă între Kant și Kent nu ar fi decât un călător într-o gară pustie, care fumează și se gândește la sine.
Paradoxul vine din aceea că prin această gară nu mai trece nici un tren, însă fiecare tren care ar fi putut să treacă aduce/duce lucrurile de/atât de departe încât par un alt domeniu închis și inaccesibil privirii omenești.
Cine crede că e un \"alt Vladimir\" (și eu pot să mă înșel) nu distinge între un \"Vladimir-criptat\" și \"Vladimir-necriptat\".
\"De rău (vorba Almei :))\": eu un fel de \"index/subiectiv\"; acum ți-a ieșit \"poezie\", însă riști să te \"explici\" singur. Chiar dacă nu am comentat decât rar poezia ta, mie îmi plăcea (a se reține subiectivismul) mai mult \"Vașdmir-criptat\"-ul. Poziei nu trebuie să îi scrii și note de subsol; fiecare intră în poezie cu totalitatea cunoștințelor pe care le are și înțelege cât îl ajută aceste cunoștințe. Pentru ceilalți există folclor și manele.
Pe final, o urare în nota poeziei: \"înfia-te-ar\" \"nudista anonimă/ nerușinat de goală\".

rânduri elementare, care descriu \"semințele\" poeziei de hârtie (cartea), poeziei de carne (femeia) și ale poeziei universale (iarna ca anotimp al germinării); degetul bate în frunte și, curând-curând, un pui mic, inocent, \"gol\" de orice determinații empirice, va începe să cunoască și să se cunoască pe sine; climatul micro (de aici și \"zip\"-ul) poartă în sine numai determinațiile primordiale ale oricărui început.

Cu drag,

Mă văd nevoit să îți mai mulțumesc o dată. Cum ți-am scris numele în lista de comentarii, cum mi s-a dublat numărul \"cititorilor\".
Ce regretabil că \"dialogul\" a devenit mai interesant decât textul în sine :).

Cu respect,

Corectat, Liviu. Mulțumesc.
Erai la \"inventariere\" sau e un \"control de rutină\"? :)

îmi cer scuze, este vorba, evident, despre \"Poliloghia... \". M-a luat și pe mine \"polilogosul\" pe dinainte :).

Sinceritatea față de sine transferă semnificațiile realității în sfera vieții sufletești, obținându-se o substanță corosivă, rezultată din \"desființarea\" limitelor dintre biologic și psihologic, dintre \"a fi\" și \"a dori\".
Prin urmare, orice cuvânt este o rostire \"dintr-o suflare\", moment unic și irepetabil al furtunii interioare care, astfel, se autoreglează, \"clasificându-se în întrebări și răspunsuri\", deși cele mai mult sunt întrebări fără răspuns, dar, în egală măsură, răspunsul unori întrebări nepuse, numai intuite, \"simțite\" și închise în subconștient.
Poiloghia devine, în acest context, stil. Ea capătă valențele delirului erotic sau, mai puternic, ale instinctului de conservare.
A vorbi, a își vorbi devine o necesitate a relației cu sine.
Somnul (\"Dormi? Dorm\") subconștientului ar deveni somnul inconștientului.

Somn ușor, Nia.

Cu drag,

cuvintele puține sunt mult mai valoroase atunci când ele vin de la oameni rari. Mulțumesc din suflet.
La Mulți Ani și ție și fie ca lumina să te însoțească pe lungul drum al liniștii pe care o cauți fără odihnă.

Cu drag,

Nu scrie pentru \"steluțe\", Alex; oricâte colțuri sau culori ar avea acestea; și indiferent cine ți le-ar acorda; scrie pentru \"inimă, minte și literatură\"; restul vine de la sine... într-ufel sau altul, mai repede sau mai încet; poezia nu este \"politică\", deși mulți așa o văd; în poezie nu \"se face carieră\" și asta pentru că, după cum spunea Ovidiu, \"renumele pe care ți-l dă poezia e veșnic\".

Același,
cu toate stelele în suflet pentru tine,