Poezie
oracol ’XX(II)
(MortDonald’s)
2 min lectură·
Mediu
perfuzii cu metafore eterne
îmi fac de unul singur – mă droghez –
citesc de “fast-food” “chupa-chups”
și delirez
simt că m-afund în vome mișcătoare
probabil legea firii e-o minciună
am injectat hormoni mașinilor de scris
probabil nu mai e nimic de zis
și-am început să mă-nțeleg
de unul singur
turnați-mi jar pe gât evaporați-mi
limba
pe clasici îi voi da afară din muzeu
să spargem orologiile vechi din turle
să scormonim fecalele lui dumnezeu
sorbiți cu lăcomie viitorul
în care nu mai flutură nici un drapel
avea dreptate platon ufologul
biped e zeul fără gheare chel
o să-mbrăcăm articulațiile-n plastic
nici un cretin nu va mai rugini
nu vom mai fi copiii spațiului cu timpul
de fapt nu vor mai fi copii
vom eșua în faruri de mașină
ca iepurele mort în blana sa
vom îngropa toți morții lângă mare
de unde altă mare îi va lua
se vor desface chiparoșii de durere
din scorburi vor zbura reptile și roboți
pucioasa nemuririi va să umfle
cu vorbe goale invalide roți
eu m-am făcut pescar la malul mării
prind pești de celuloză între dinți
ridică-te scârboasă mare umblă
redă-mi pe vechii mei părinți
nu mai suport să văd cum marinarii
trec legănat împiedicându-se în vorbe
golind de arbori sfinții munți ai limbii
doar pentru a îi mâzgăli cu ciorbe
o vorbă vă mai spun apoi mă duc
nu mai zvârliți cu piatra spre călcâie
ahile s-a-nvelit cu pielea unui nuc
și i-a crescut peste picior gutuie
comanda d-voastră vă rog
și restul
043439
0
mi-ar fi placut ca finalul sa fie tot in rima, poate nu-n patru versuri, dar un pic mai puternic.
ai niste imagini pe care le invidiez.
se cunoaste aerul verii, stiu eu, ti-o fi cald ?