Poezie
Interogativul categoric
(ce trebuie să fac să îmi fie îngăduit să sper că pot să știu ce este omul?)
1 min lectură·
Mediu
cuvântul merge în genunchi între sprâncene-mi face unghi
cu orizontul
neputincioșii mor fătând fecioare violate fără de mormânt
nerăbdător îl trag de umăr îmi rup clavicula-ntr-un număr
un număr prim
tai drumul ax-meridian stol patru răsăriri pe an ecuatorul
în gheare fragede deșir felinele rupând lung fir din ghemul
-carne
imaginare aripi nord și sud din pol în pol abia aud rupând
dezghețul
depărtările clare te-au ucis mă blestem singur între vis
îmi sunt străin
în mine port atâția copii pământul are calorii e primăvară
îmi curge luna-n ochi albuș cuvânt rostogolindu-se târâș
ca o elipsă
îmi coase un păianjen din el pielea cailor din fire de oțel
din cine ești tu cine e el?
visele sunt lumii nori de prăsilă le strâng pleoapele albe
laptele de milă
rup cu unghiile lemnul icoanei mi-am pus comprese reci
cu inima mamei
îmi iese din pântec o coamă de munte detest banalii eroi
de faceri mărunte
dar parc-a uguit un porumbel!
mi s-a părut sau nu sufletul se-nmoaie ridic pe umăr arma
gol pornesc prin ploaie –
de astăzi mă voi face vânător
din cine mă trag pe cine să omor?
0104.181
0

Există foarte multe imagini reușite. Remarc \"rup cu unghiile lemnul icoanei mi-am pus comprese reci
cu inima mamei
îmi iese din pântec o coamă de munte detetst banalii eroi
de faceri mărunte
dar parc-a uguit un porumbel!
mi s-a părut sau nu sufletul se-nmoaie ridic pe umăr arma
gol pornesc prin ploaie –\"