Zăpada care va cădea

O poezie care parcă se chinuie să iasă din canoanele poeziei clsice și care mai și reușește, graduat, părăsind pe parcurs atât forma clasică a catrenlui cât și aranjarea grafică în pagină, măsura și rima. Parcă ar fi scrisă în mai multe zile.
Mie îmi place.

Îți mulțumesc pentru lectură și pentru părere.
Cât despre faptul că este scrisă \"în mai multe zile\", ai perfectă dreptate. Cred că numai Dumnezeu știe când începe și când se termină poezia. Și dacă...

Cu respect,

te-ai rupt un pic din stilul tău, ai încercat o nouă eufonie a cuvântului, mai ascunsă \"privirii\", muzica vine din alternanța ritmului și din aparenta sforțare a compozitorului... singurul vers care îmi pare că sună disonant (în raport cu celelalte versuri ale strofei)este \"închideți ochii spre a-i deschide\".
numai bine!

Uneori, în viața fiecăruia dintre noi, are loc o revelație.
De multe ori,întîlnirea cu Divinitatea ne potențează realizările lirice.
Dar, după cîte am observat la unii prieteni de-ai mei, apropierea de Dumnezeu i-a îndepărtat de Poezie.
Nu știu dacă e și cazul fratelui Vasile (cum ar spune bardul de peste Prut, Grigore Vieru)...

Vasile, drag prieten, ai stat cu urechea lipita de stanca si cu fruntea lipita de cer? Incep sa te confund cu muntele, ale carui taine ramas-au nedezlegate, fiindca...tot ce spune el, numai el stie si fiindca...omul aude, dar zice ca e poveste... Dar, Vasile, izvorul de poezie tot prin zapezi isi croieste cale...
Ce bine ca ai revenit, inainte de a pleca din nou...

Ioane, mă bucură \"neînstrăinarea\". Ce pot să îți spun este că nu e vorba de o \"sforțare a compozitorului\", după cum spui tu. Tăceri ascultate, atât. Poate neînțelese, dar tăceri și doar ascultare... Numai bine și ție și, vorba ta, \"Îmi era dor\".

Tudor, ca să păstrez aura nemeritată în care, din generozitate, tu mă învălui, îți mărturisesc faptul că nu sunt nici mai aproape de Dumnezeu, nici mai aproape de Poezie. Afară doar de cazul în care sunt unul și același lucru.
Nu te poți mântui cu o mână pe crucifix și cu una pe sânul femeii... Singura mea cruce este cea pe care mi-am format-o cu brațele peste suflet. Aștept sau sunt așteptat, nu mai știu nici eu.

Cu prețuire,

numai zăpezile mai sunt neprihănite sau poate numai fulgul care n-a atins încă pământul.
Dar vine vara și vom uita de \"zăpezile de altădată\" și ne vom bucura, poate, de cele care va să vină. Poate că ele nici nu sunt altele, ci numai noi...

Cu drag,

Permite-mi, te rog, să fiu \"Iov\"-ul \"credinței\" întrezărite ție...

Cu prețuire,

Fiindca uneori imi e mai greu decat credeam, fiindca adeseori nu inteleg ratacirile mele su ale altora, fiindca dorul nu inseamna nimic, sau poate inseamna totul, fiindca inca mai astept, fiindca toate acestea va multumesc. Tie, Poetul, Ei, Poezia si Lui, Timpul.

Cuvintele tale mă fac de râs în fața Poeziei. Singur Timpul care poate că este de acord cu tine, întărindu-ne întru așteptare.

Cu multă prețuire,