al treilea ochi

taioasa si dreapta...mare dreptate ai Vasile, insa revolta asta ramane intotdeauna un strigat cu calus, fiindca lumea consuma mult si arunca si mai mult in pubele, asa ca sa arate civilizatie. Al treile aochi nici nu trebuie sa existe, ar putea servi cu succes drept calimara pentru cei care se cred poeti...

mi se pare ca versul pomului de craciun ii insteleaza radacinile e in plus, in rest e un poem adanc, inconfundabil un vasile munteanu sulfuronic, clorhidric, bazic, trifazic, e mai mult decat un poem, e un minieseu despre valoare si nonvaloare. dicteul poetic are o mare incarcatura simbolica
cu aceeasi constanta revelatie a lecturii, katya

nu am nimic de contrazis
dreptate ei
asa e
le-ai spus drept in strimtoarea in care ne-am prins singuri mintea

\"cum sa va iubesc apropiatilor....\" iar despre acvarii numai de bine

Leonard: \"a doua zi mă liniștisem parcă...\" (Labiș); ai dreptate, orice revoltă este un căluș; singura negare eficientă este negarea de sine; mulțumesc pentru cuvinte și semn.

Katya: arunca-vom ce este în plus și cu nimic vom rămâne; și, da, poetul este: soluție întru care se vor alege apele; mult mulțumesc cuvântului tău rostit și nerostit.

Anni: (aici ar trebui să fie \"Cântecul de noapte al peștelui\"); mulțumesc.

Unul din rarisimele texte care incearca o impacare a 2 attidini in ceea ce priveste scriitura : MISTICA si MAGICA.
Si cel mai important este cum opereaza: se face un transplant din maduva Misticului (constiinta care re-da ceedincolodeadevar, constiinta care e gata sa se autodizolve in acest scop, nu fiindca vrea sa se mantuie, ci fiindca nu poate altfel) –“nimic nu e verde în afara foiței de aur de pe ramele naturilor moarte”
pe tulpina Magicului (constiinta care ia, ca intr-o autosugestie): (“suntem gumele de șters ale schițelor nevăzute/ sub culori mincinoase”
Nu vad totusi sa fie vreo hibridizare periculoasa sau auto-suficienta. E ba penitenta (numai saracii cu duhul cred viata holograma), ba revolta (“cum să vă iubesc apropiaților dacă
mă simt între voi ca în lada de gunoi a pieței de pește”)
Polifonia – aici chiar un fel de emergentism
-Predispunerea ca fatalism autodestructiv al scriiturii magice (din metafizica ei de tip imanent)
Vs
- predispunerea ca o qualia, o portanța divina (din metafizica ei de tip transcendental) – „că sub solzii împuțiți așteaptă spiritul alb și moale”

-si impacarea asta tot monadica ramane, desi
„strabismul” initial devine acum chiar hibridizarea atitudinilor, pe ideea ca nu e nevoie de existenta organului pineal („alt ochi... nu există...”) pt instaurarea tridimensionalului

Ultima parte(sens a se) desi tot dualista
auto-predicatia poeziei ca obstacol impotriva ei insasi (acvariul)
vs
autopredicatia poeziei ca nevoie de sine insasi (buzele pestilor) care declanseaza un [vaz dublu] de tip superior similar celui de-al 3lea ochi, ca un quod erat demonstrandum chiar in absenta unei potentari absolute.
-scriitura-ca-icon-divin (pestele care supravietuieste fie si in acvariu, desi pestii care traiesc liberi sfarsesc in piata de peste)

Domnule Munteanu – nu va inchipuiti cat va invidiez pt aceasta poezie.
Veronica Valeanu