Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cântec către sine

1 min lectură·
Mediu
Te văd aievea-n vitrine De toamnă cu păr despletit
Cămașa de frunze îți vine De parcă în mine-ai murit
De parcă în mine-ai murit
Scriu stâlpilor versuri postume În gând desenez poza ta
Își râd manechinii de mine Tu paseră udă și grea
Tu paseră udă și grea
Hai vino probează-mi iubirea Încheie-mi tăcerea la gât
Și spune-mi c-aceasta ți-e firea Să-mi ții între ploi de urât
Să-mi ții între ploi de urât
Când lumea întreagă e-nchisă Când chelnerii dorm la program
Tu intră-mi pe gura deschisă Și spune-mi că muză mai am
Și spune-mi că muză mai am
La geamuri voi râde sarcastic Frunzind despletindu-te-n păr
Hei! manechine de plastic! Eu paseră-n mine cobor
Eu paseră-n mine cobor
0113.689
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “cântec către sine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/233756/cantec-catre-sine

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elena-malecEMElena Malec
Splendida!Mi-a mers la inima. Dupa o pauza de vreo cateva luni de citit poezie, iata Vasile imi aminteste ca el e poetul. Si el e poetul si toate le stie si le ...scrie.
0
@cristina-rusuCRCristina Rusu
un poem frumos, da, ca un cantec. poetul scrie, undeva intr-un colt de cafenea, la o masuta, \"Tu paseră udă și grea\" \"Tu intră-mi pe gura deschisă Și spune-mi că muză mai am\". prietenesc, bia
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Daca ar fi pusa pe muzica de un chitarist ar iesi un cantec folk pe cinste.
Mi-a placut si aranjarea insolita, plus repetitiile care par mici refrene.
0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
\"la gemuri voi rade sarcastic\":

cand lumea intrega-i inchisa;
isi rad manechinii de mine-
pierdute culori in vitrine-
si cred ca nu muza poesis,
ce-ti intra pe usa deschisa,
te tine frunzind...an de an,
ci gand, ce probeaza iubirea.
aprecieri, amalia

0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
Elena: rară trecere, covârșitor sentiment de subjugare întru cuvântarea-ți; mulțumesc.

Cristina: e-un cântec la marginea de jos a nopții, un cântec de huhă vânând cuvinte cu ochiul ostenit; mulțumesc.

Anghel: vorbă mare, Anghel, poete, vorbă mare... folkul; am și eu perioadele mele de \"tratament folk\"; acum, de exemplu, reascult (dumnezeu știe pentru a câta oară în viața asta) Doru Stănculescu(știi tu, Cântec între apele țării, Circul...); zică lumea orișice... plesnesc de invidie :); mulțumesc pentru prezență și cuvinte.

Amalia: mulțumesc pentru lecturp și pentru semn.
0
@amalia-cretuACAmalia Cretu
multe versuri \"merg\" spre Doru Stanculescu:

\"circul e plin dar
Nimeni nu rade.
Vine o vreme
Cand toate sunt ude\",

dar,

vorbele...mari,
toate sunt goale,
omul e nimeni:
\"eu pasera-n mine cobor\",
0
@mihai-robeaMRMihai Robea
la rându-mi las un semn că mi-a plăcut; și unde frumusețea își găsește sălaș
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Daca nu stii inca sa canti la chitara, iti recomand sa iei un an lectii la Scoala de Arta: e uluitor cat poate ajuta chitara unui poet care doreste sa scrie in forma clasica, in rima si ritm.
Acordurile iti formeaza melodicitatea interna.
Sa nu uitam ca la origine poezia e un cantec din care s-a scos muzica. A repune armonia melodica la locul ei dezvaluie perspective nebanuite creativitatii.
E usor sa inveti chitara; daca ai ureche muzicala inveti in cateva saptamani.
Si e cu totul altceva sa canti tu insuti vechile preferinte folk: Lorca, Esenin, Stanescu, Bacovia, Lermontov si altii, pe melodiile alea serioase de la Flacara, necomunistoide.
0
@elena-malecEMElena Malec
Revin spunandu-ti, Anghel ca eu pe Vasile mi-l inchipuiesc cantand la vioara.
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Elena, vioara este mai romantica, mai melancolica, e drept, insa e destul de greu sa canti din gura in timp ce canti la vioara. Nu-mi amintesc decat de niste lautari de pe la noi, care canta romante interbelice cu destul har. Dar ideea mea era aceasta: chitara dezvolta simtul ritmului si al incantarii versurilor, al armonizarii prozodice cu melodia. Un poet care iubeste prozodia are enorm de castigat.

Ma gandesc si la felul in care Alifantis, Tudor Gheorghe, Socaciu & Co stiu sa extraga ritmul natural al unei poezii clasice. Tudor Gheorghe se inchide intr-o camera fonica si recita o poezie ore intregi pana cand ii afla sunetele interne.

Chitara mi se pare corespondentul modern al lirei grecesti la care intonau rapsozii anticii epopeile/poemele lor. Mi se pare important pentru un poet care scrie cu rima si ritm. Daca are ureche muzicala totul e in regula. Un milion pe an la Scoala de Arta ca sa te deprinzi cu un har divin mi se pare o suma modesta. Asa ca eu il vad cantand la chitara pe amicul nostru.

Toate cele bune!
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
Mihai: mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

Elena & Anghel: darurile muzelor, deși deseori se întrunesc în mod fericit într-un singur spirit, arareori un singur spirit le poate manifesta pe toate; sau, după cum spunea Goethe: \"Atâția ani ne trebuie pentru a ști întrucâtva ce trebuie făcut și cum!\"; pentru mine, însuși Poetul este un instrument; mă rog Timpului să îmi permită să învăț să cânt bine la un astfel de instrument; oricum, eu vă mulțumesc pentru \"prezumția de polivalență\", dar, mai ales, pentru că două perosane de calibrul vostru îmi sunt aproape la un astfel de cântec.
0