vis cu penelopă și felinar

absolut minunat poemul tau...din cateva trasaturi de condei ai facut un film, secventele se deruleaza cinematografic , femeia/o eterna penelopa asteptand, numarand pantofii lui ulisse sa stie daca e acasa...

finalul e exceptional de bine redat
/o gospodină a scăpat în gang
albumul ei cu poze de la nuntă

aș fi vrut să trec pe sub geamuri
neobservat
... n-a fost posibil...
- iar se-ntoarce ăla beat! vociferau
din vârf de pat raționaliștii

și doar la tine mai era lumină îl așteptai din nou să vină
pe-acela care niciodată n-a plecat/

o desfășurare dramatică nu fără ironia ce deschide contururile, balansul între prezență și absență, a căror distincție cere o verificare-pipăire: \"numără-mi pantofii să vezi dac-am plecat de-acasă\"... nevoia de a trece neobservat într-un spațiu în care \"ei nimic nu zic/
nimic/ îmi cară sângele prin chip/ tot mai departe\", raționaliștii vociferează din vârf de pat clasând în întunericul cutiuțelor lor zbaterea spre lumină: \"și doar la tine mai era lumină îl așteptai din nou să vină/
pe-acela care niciodată n-a plecat\". Paradoxul prezență-absență este developat în lumină...

Primul vers excelent îmi dă impresia unui menaj fantomatic, în care cuplul trăiește într-un spațiu indiferent, monoton, în care iubirea se pierde în lucruri mărunte, aruncată la “mașina de gunoi” a falsității ; de aceea prezența se poate stabili doar prin “număratul pantofilor” , restul este absență și anihilare a sentimentelor.
Poetul se indignează de intruziunea în suflet – singura entitate nealterată de viață – a brutelor cu “cizme și cu bască” , ca un stigmat de negru pe alb.
Felicitări pentru o poezie excelentă !

vă mulțumesc pentru lectură și pentru semne.

Katya: ... hm...; cinematograful se derulează secvențial :); știi tu, \"viața bate filmul\", o viață în care da, în rare situații, alegerea așteptării este o virtute.

Florin: aici și acolo; același; cum bine spui: prezența din absență, absența din absență.

Răzvan: \"număratul pantofilor\" este un ritual; este, ca și căsătoria, o \"instituție\"; uneori, pantofii nu sunt mai mari de-o palmă, iar mireasă viața însăși...

M-au surprins \"brațele în salopetă\" și toată întâmplarea cu număratul pantofilor. Dezinvoltură, integritate stilistică, uimire în fața gunoierilor, puterea de a da o dimensiune literară realității. Interjecțiile fac deliciul acestui text. Mai citim.