hebdomadar & luna copilăriei

mi-a placut indeosebi penultima strofa, fara \"si tai\". Imi aduce aminte, chiar daca altfel, de \"nasterile oamenilor de zapada\"

foarte frumos
ne-am dumirit demult ca stam in fata unui poet autentic si cand spun autentic spun har poetul e harazit cu talent lucru rar printre poetzii de azi caci cu acest talent te nasti sau nu te nasti geaba ai scrie o suta de cartzi...
vasile ultimul vers are un spin in talpa unul mic dar tu sti ca ai umblat desigur si descultz:)
as zice: \"ce e rotundä-n solduri parca-i mama\"
sau asa ceva
merci

analogia ta, într-o primă fază, m-a speriat puțin: știu care ce se spune despre cineva care se plagiază singur :); dar, ulterior, m-am liniștit: pe de o parte, că este vorba despre o cu totul altă \"naștere\" și, pe de altă parte, că există și cititori, așa ca tine, care pot urmări dezvoltarea unei teme în texte disparate și postate la intervale neregulate de timp; mulțumesc.

cu respect,

îmi cer iertare că îți răspund separat, comentariul tău a apărut în timp ce îi răspundeam lui Mihai; îți mulțumesc, atât pentru cuvinte, cât și pentru observație; am ținut din nou cont de ea și am cosmetizat puțin ultimul vers; dar, mai ales, îți mulțumesc pentru faptul că mă citești constant și că ai găsit de cuviință să îmi lași când și când câte un semn în ciuda faptului că eu tac și tac...; și pentru asta îmi cer iertare.

cu respect,

are de toate, din cele ce contează. un suflet care se spune într-o atât de melodioasă curgere printre atât de luminoase imagini dintr-o atât de îndepărtată copilărie.
Pentru mine textul acesta e un colț de rai pe poarta căruia ar trebui să scrie [un editor cu steaua lui cea roșie de NOU!, poate]: MUST SEE.
Adela

E și foarte multă tristețe aici, în final însă scena se încălzește. Jucăuș.
\"iată-mă-n genunchi aproape vesel
aburesc cu nările icoana
iartă-mă
spun sticlei de la lampă
rotunjItă-n șolduri parcă-i mama\"

ediție citită; și adăugată :); mulțumesc.