Poezie
nuntă cu. dar bombardament
1 min lectură·
Mediu
nu e bine – mi-am spus
să-i îmbii
să îi rogi
pe zeii falși ai revistelor –
ei sunt adevărații milogi
ți-ar pupa mâna și-n semnătură
dacă asta le-ar aduce faimă
și negreșit bani
nimic nu le scapă
valoarea le-ar putea strica loteria
literatura e o nuntă cu dar
aceasta-i toată teoria
ceea ce ei aduc de casă nouă
nu dau pe un pahar cu vin
iar haina modei ce le pică bine
nu aș primi la schimb
nici pentru mai puțin
decorațiile lor pline de „isme”
salivele lor pe obraz
grobiene
îmi vatămă ochiul:
cred muzele avioane
cenaclurile – adăposturi aeriene
ce mic e muzeul
statuia lui x abia se mai vede
singur sufletul meu ospătar
o notă de plată-mi aduce
și crede
033538
0

Cele mai ilustre nume de autori americani au fost nevoiți în secolele trecute, încă și azi să publice pe cont propriu. În Europe asta nu se prea practică, și istoric vorbind dacă a fost și e la Madrid, Roma, Paris sau București, publicarea se face pe criteriul nepotismului, clientelismului, cum spui tu, nunta cu dar.
Ar trebui să învingem prejudecata că a publica pe cont propriu e pentru autorii slabi și ne face auziți cu orice preț, cum se scrie mult și prost oricum, se publică mult și prost; a scoate o carte pe banii tăi e poate atenționarea de care editorii au nevoie spre a te lua în considerație.
Într-un final talentul e revelat, chiar când foarte sau prea târziu.Și asta e speranța poetului.