Poezie
cuibar de suflet
1 min lectură·
Mediu
nu v-am iubit dar v-am scris mult
inima am ascuns-o într-o scorbură
iarna râșii mușcau din ea
și tot a mai rămas – așa de mare era
cui am jertfit:
zilele nopțile iubitele
vederea dinții și părul?
nimeni nu m-a strigat pe nume
și nu mi-a cerut:
- dă-mi limba ta dacă tu ești Mântuitorul!
cui? trebuie când nimeni nu cere
cine? se bucură dacă nu-i face plăcere
și iată cum semnul
atât
separă utilul de urât iar Cuvântul
nu ține loc de-nviere
câte-am văzut peste mine trecând
mici păsări
mari păsări
cu și fără motoare
dar inima mea nu avea a se teme –
de nimic nu te temi
când sângele nu fuge în mâini și-n picioare
doar fructele care s-au copt m-au schimbat
astăzi vă iubesc
chiar dacă nu mai știu să scriu
veți înțelege fără cuvinte
când veți întâlni copacul viu
053.936
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “ cuibar de suflet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1819422/cuibar-de-sufletComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Simplitatea spunerii te avantajează, Vasile. Că de profunzime nu duci lipsă. Eleganța prezentării ideilor e un plus aici. Semn pentru o lectură rezonantă...
0
poemul acesta. Nu doar profunzimea, cit jocul de cuvinte, ritmul interior al poemului, acestea il fac placut citirii. Ceva iesit putin din tiparele paginii.
Cu placerea de a fi citit, LIM.
Cu placerea de a fi citit, LIM.
0
Concept creștin de mare semnificație, Mântuitorul ca Logos nu se poate potrivi mai bine decât în umana sa întrupare ca Poet.De o rară frumusețe e jertfa aici:
inima am ascuns-o într-o scorbură
iarna râșii mușcau din ea
și tot a mai rămas – așa de mare era
Râsul e sălbăticiunea umană, \"niște răi și niște fameni\" care nu știu și nu pot înțelege poezia(jertfa).
Ca și Abghel, remarc sublima simplitate(și despre asta vorbeam eu mai demult la Ce repezi ani) care curge natural, spontan, duios, mintos, ca mirul de pe buzele unui călugăr preot.
Da, Tedi, atunci când te apleci serios și cu sufletul peste poezie, tu ești preot al cuvântului.
De o mare frumusețe poezia ta, caldă, palpitînd ca o vietate rănită sub piciorul vânătorului.
inima am ascuns-o într-o scorbură
iarna râșii mușcau din ea
și tot a mai rămas – așa de mare era
Râsul e sălbăticiunea umană, \"niște răi și niște fameni\" care nu știu și nu pot înțelege poezia(jertfa).
Ca și Abghel, remarc sublima simplitate(și despre asta vorbeam eu mai demult la Ce repezi ani) care curge natural, spontan, duios, mintos, ca mirul de pe buzele unui călugăr preot.
Da, Tedi, atunci când te apleci serios și cu sufletul peste poezie, tu ești preot al cuvântului.
De o mare frumusețe poezia ta, caldă, palpitînd ca o vietate rănită sub piciorul vânătorului.
0
Elia: mulțumesc.
Anghel: onorat; îți dau dreptate în ceea ce privește simplitatea; dacă am fi sălbăticiuni, gura ar fi instrumentul supraviețuirii; dar nu suntem - complicăm și risipim cuvinte; iar aceasta înseamnă că suntem pierduți; cum semințele biologice risipite, tot astfel și cuvintele.
Liviu: nu cred că putem ieși din pagină; a ieși dintr-o pagină înseamnă a intra în alta; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.
Elena: uneori știm a spune, dar nu știm a face (ca \"preoți ai cuvântului mă refer\"); rămâne întrezărirea; mulțumesc mult.
Anghel: onorat; îți dau dreptate în ceea ce privește simplitatea; dacă am fi sălbăticiuni, gura ar fi instrumentul supraviețuirii; dar nu suntem - complicăm și risipim cuvinte; iar aceasta înseamnă că suntem pierduți; cum semințele biologice risipite, tot astfel și cuvintele.
Liviu: nu cred că putem ieși din pagină; a ieși dintr-o pagină înseamnă a intra în alta; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.
Elena: uneori știm a spune, dar nu știm a face (ca \"preoți ai cuvântului mă refer\"); rămâne întrezărirea; mulțumesc mult.
0

\"doar fructele care s-au copt m-au schimbat
astăzi vă iubesc
chiar dacă nu mai știu să scriu
veți înțelege fără cuvinte
când veți întâlni copacul viu\"