eu sunt neadevărul

1 min lectură·21 aprilie 2006

Mediu

o doamne dar mi-ai dat chiar tu

cuvântul care spune nu

iar calea ta și viața ta

răspund mereu la nu prin da

și-ncredințării pe pământ

îi pun în gură viermii punct

neluminându-mă în stare

și ce e viu de viu mă doare

și de sunt tulbure-i senin

de mă blestemi eu mă închin

îmi pui pietroaie pe picioare

gonesc cu cerul în spinare

de-mi umpli visul cu străini

colțește inima noi rădăcini

și tot lovind pereții goi c-o cheie

m-am potrivit încuietorii din femeie

avându-mă purtându-mă născut

atât eu te-am iubit că te-am urât

023.376

Vasile Munteanu. “eu sunt neadevărul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/178614/eu-sunt-neadevarul

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Mi-a plăcut dansul cuvintelor în acest poem plin de contradicții, plin de răzvrătire. Se naște dintr-o flacără, moare în fum...

\"Nemișcat dansam, și-n mine/ Ea-n același trup dansa...\" (N. Labiș)