Poezie

început de sete

1 min lectură·25 aprilie 2006

Mediu

peste pahare aplecat de șale

de-o ciocârlie m-am împleticit sau de-un cuvânt

și-am tresărit

aveam pe degete o rouă parcă vie

și totu-n jurul meu tăcea murit

mi s-a deschis atunci în piept fereastră

spre înălțimi cu viitor de aer am zvâcnit

dezaripat precum icar de soare

scheletul zborului a înflorit și-a înfrunzit

îmi scutur pielea

regretelor și amintirea tristă

în poarta raiului fecioara

își flutură cu lacrimi o batistă

luna își scoate din lada norilor cununa

ploaia de primăvară își vibrează struna

și în carnea mea cu miros de crâng

păsările cântătoare se cuibăresc

și se strâng

macii spicul verde viitoarele boabe

cresc din ochii morților cu răsăririle oarbe

și bucurie

și odihnă

și lumină

rotunjesc viața mea într-o amforă plină

nu am să spun

nici n-am să tac

de ce trupul îmi miroase a lac

de ce fața mea ca un nufăr uimit

albește din mâlul tihnit

și nici copil

și nici bărbat

și nici cocor mai înalt

a cui e doamne mâna aceasta

și scrisul ca o brazdă în glia bătrână

de ce frigul îmi limpezește picioarele

și peste vară voi scrie cu soarele

și fiecare zi m-a cărat cât a putut

de parc-aș fi de sete-nceput

002.164

Vasile Munteanu. “început de sete.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/179097/inceput-de-sete

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.