Poezie
by blazes
2 min lectură·
Mediu
tălpile tale au ceva din larma anafurei pășesc în jurul inimii mele cu exactitate de
ceas atomic (și totuși aș dori unul elvețian) timpul schiindu-ți între coapse ca pe
marile coborâri ale alpilor
prima poartă
a doua la est
nici una ratată
linia de sosire
treci printre spectatori și te duci până când urmele schiurilor în zăpadă se fac doi
cocori în
jumătățiți
destul… destul!
fac semn umbrei să șteargă limba soarelui rămas cu gura căscată sprijinit cu putere
de marginile pătuțului auriu
s-a întors tata! răsună încăperile asfințitului și involuntar mă caut în buzunare acolo
unde bucuriile
copiilor nu mai
au loc de poezii
un cuvânt? nu!
planta care îmi secătuiește pământul? nu!
curcubeul anxietății de mâine dimineață?
nu!
nuuu!
NU
eu vreau să nu mai fim noi
unul obosit este cărat de celălalt nămolul sufletului se prinde de piele crapă și imită
seceta
nici o gură
nu mai poate sorbi exilul propriilor vise
tălpile tale se învârt acum în jurul tălpilor mele mă iubești de parcă
m-ai măsura din
numele tatălui până în numele fiului și până în burlăcia sfântului duh
sorbindu-și cafeaua pe prispa
mariei rămasă
fată bătrână
când vor termina răii de înrăit nu-i așa că vei veni și mă vei lua de încheietura mâinii
nescriitoare și îmi vei spune hai vino că te-am iertat
nu mai lăcrima să îmi aduc aminte rostul zilelor tale
094.523
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 229
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “by blazes.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/174365/by-blazesComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mâna mea nescriitoare se lasă condusă întru nemișcare; mâna scriitoare? mulțumesc.
Cu drag,
Cu drag,
0
Ceea ce doream să spun despre mâna scriitoare există deja în aprecierea mea directă, spusă sau doar lăsată în tăcere, cu nuanțele ei incluse. :)
Ela
Ela
0
îmi cer scuze, Ela; gândul meu neexprimat întreg era: Ce face mâna mea scriitoare? Scrie \"mulțumesc\" :).
0
N-am mai trecut de mult prin \"gradina\" agoniei! Am remarcat totusi un \'offtopic\' remarcabil din partea ta!
Nu cred sa fi fost o jignire ceea ce-am spus, replica insa cu siguranta nu-ti face onoare!
Ti-as da un citat: \" Pentru un om este o calitate sa fie un mare poet, ... artist, dar nu este o calitate MORALA. Calitatile morale au de-a face cu acte de vointa, adica cu alegeri corecte intre moduri de actiune posibile\"
M-am simtit \'jignit\' de cele peste 700 de poezii pe care le-ai scris, care, cum am mai spus, au valoarea lor, dar nu de tine!!!
In speranta ca putem dialoga decent, etic, pot sa-ti spun ca productia ta chiar imi place!(nu numai)
eugen

Eugen, offtopicul la care faci referire (poate nu are importanță pentru tine, este primul - sper să rămână singurul - pe care îl am la altcineva în pagină) era/este un răspuns la offtopicul tău; pentru că tot vrei să îmi predai lecții de morală (deși, conform lui MacIntyre - dau un exemplu la întâmplare - ne-am afla \"după virtute\"), am să îmi permit să îți răspund doar atât: bine, Eugen; decență fie; și etică; și pace; timpul va dovedi dacă a fost vorba de \"cameleonism moral\" sau de \"principii etice\".
0
VM
După regulile \"agonice\", ar cam trebui sa spun de ce mi-a placut poezia de față, dar nu prea am antrenament să fac o analiză coerentă a propriilor mele gusturi literare. E ca și cum mi s-ar fi atrofiat argumentele de atâta nefolosire, sedentarismul literar își spune cuvântul, că de la o vreme nu mai știu jongla decât cu termeni tehnici. Așa ca deocamdată mă mulțumesc să subliniez că poezia ta m-a impresionat în mod deosebit, prin imaginile puternice și expresive pe care le-ai creat, prin comparațiile surprinzătoare, prin atmosfera pe care o degajă și prin senzațiile pe care le deșteaptă. E ca și cum un artist ar fi pictat Focul iar privitorul simte deja căldura.
0
Calator intre ruga si imn de iubire, oare cine nu ar ierta Poetul?
De mana nescriitoare te pot prinde doar ingerii; cea scriitoare e arvunita Domnului de la zidirea ta . El nu-i alege decat pe cei cu adevarat deosebiti.
,,prima poartă
a doua la est
nici una ratată
linia de sosire
treci printre spectatori și te duci până când urmele schiurilor în zăpadă se fac doi
cocori în
jumătățiți \"
Remarcabila aceasta ingemanare intre simbolurile zapezii si simbolurile cocorilor- curg una din alta (sunt atatea sensuri aici ca ar fi pacat sa ma opresc la unul, ca si cum as avea cheia)

mulțumesc pentru atenția acordată; bine ai venit pe site, Verona.
0

Remarc îndeosebi:
\"fac semn umbrei să șteargă limba soarelui rămas cu gura căscată sprijinit cu putere
de marginile pătuțului auriu\"
\"tălpile tale se învârt acum în jurul tălpilor mele mă iubești de parcă
m-ai măsura din
numele tatălui până în numele fiului și până în burlăcia sfântului duh\"
Nu mă împac acum cu \"pe prispa\", fiindcă știu că poți învârti expresiile până la aproape de perfect. :)
Dar te prind de mâna nescriitoare, ca să nu modifici acum, fiindcă e o poezie deja remarcabilă.
Ela