Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

data zilei de mai apoi

1 min lectură·
Mediu
îmi scobesc
sufletul în căutarea sentimentelor n-am știut
sunt mai mici decât semințele unui măr pădureț
ne ținem de mână
le ținem în palmă
nu au nici un preț –
au forma inimilor noastre
plămânii trag în taler cerul gol e-un echilibru
nesfârșit
de stele
tivește raiul minților perdele
pe după care
îngerii fac sex
te prind pe după aură și te pătrund
mă simt cuprins de gând cu sâni de lapte
apoi tresar
sunt gol cum este-o noapte
perete peste care soarele s-a scurs
iubirea mea-i o bilă colorată
stâlpi funerari dărâm îi cred popice
copilul-cerc
își râde mâini spre mine
și vine jucăria să ridice
îi cad pe unghii lumile visate:
capac al unui rău pian calendaristic
043.910
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “data zilei de mai apoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/159609/data-zilei-de-mai-apoi

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ca vasul spart nu ma mai pot reintoarce in forma rotund a zilei a orei s-apoi la ce bun sa tai aripa ingerului in unghiuri ascutite inalte sunetele rascheteaza un cer deja gol de forma. Ici-colo, cioburile de cuvinte mai amintesc in silabe zilei ce va fi fost apoi despre vis, despre iluzii, despre deja-vu-ul nepetrecut vreodata. Ce cunoscut au sunat verbele tale azi: ca un orologiu de piatra, rasucindu-si umbra in cautarea luminii perfecte.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
mulțumesc pentru upanișadicul tău gând: adevărat, forma vasului se contopește cu spațiul fără de forme.

același,
0
@elena-albuEAElena Albu
Poezia ta e o poveste incifrata intr-un glob de cristal...De o cutremuratoare transparenta pe alocuri, dureros de autentica in alte parti.Totul are coerenta intr-un univers particular, dechis de versurile tale. Ma opresc, cu greu si cu teama de a nu strica unitatea asupra:
,,sunt gol cum este-o noapte
perete peste care soarele s-a scurs

iubirea mea-i o bilă colorată
stâlpi funerari dărâm îi cred popice
copilul-cerc
își râde mâini spre mine
și vine jucăria să ridice

îi cad pe unghii lumile visate:
capac al unui rău pian calendaristic\"

Salut focul din adancuri care faureste versuri atat de frumoase :)
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
salut adâncul din focuri care citește atât de frumos versuri.

Cu drag,
0