the doors. on fire

o poveste cu limite temporale, de la o ușă la alta, de la cel care s-a fost și acumul. Se întinde Pădurea-Degetelor-cu-Ochi- totalitatea punctelor de la o limită la alta. Securea-cu-Dinți - punctul în care limita dispare, așa cum atunci trebuie să dispară cel care a fost și acumul pentru a face loc târziului.
Regatul din prăpastie e în afara limitelor. dar n-ar fi deloc ciudat dacă ar fi adând în mijlocul acestora. Despre rătăcitorii înfrunzirii am două variante care se întrepătrund, într-un anume punct: nenăscutul și mortul căutând cu busola punctul său extrem. raiul sau iadul propriu. cu toate că aici, în poveste aceasta nu se poate alege. de ce? pentru că totul e ON FIRE.
cam așa am simțit eu poezia, sper s-o fi făcut, dacă nu corect, măcar frumos.

er. fără adând, nu înțeleg nici eu ce înseamnă acest cuvînt :)

mulțumesc, Silvia, pentru tălmăcire; când intri într-o poveste, nu are cum să nu fie frumos - Răul este învins; din păcate, necredința (nu numai în povești) sporește direct proporțional cu numărul anilor; ne abandonăm Răului cu bună știință, până într-atât încât nu numai că nu îl mai putem învinge, dar nici nu se mai preface învins.

n-am să mai spun cât de mult mi-a plăcut povestea, \"acumul\" ei, personajele cu înțelesurile lor, ci am să mă opresc la un verb pe care l-am remarcat ca fiind deosebit: \"a uirta\". din atriu pleacă toată simțirea asta pentru frumos, pentru o lume ideală.

m-am băgat și eu prin lumea pixelilor, pentru o clipă.

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru cuvinte; de starea scrierii, mai aproape ar fi \"iurta\", intimitatea aceea cu departele de oameni; desigur, ar deturna sensul (dacă o exista unul).

Sunt nesfârșite lucrurile pe care le considerăm \'frumoase\', \'feminine\' nu-i așa domnule Vasile Munteanu? Chiar și tortul admirat din vitrina unei cofetării ne apare ca fiind frumos, deși din varii motive nu ni-l dorim ca pe un bun ce ar trebui câștigat din varii motive, unele care au legătură cu sănătatea de exemplu.
Un poem care îmi amintește de meșteșugarii unor vremuri când, pentru a întruchipa personaje biblice, ei se inspirau din moda vremurilor în care trăiau.
Cu toate acestea se mai poate întâmpla iată și azi ca unii lirici de felul Dvs domnule Vasile Munteanu să vorbească despre un anume fel de grație feminină pe care o vedem întruchipată doar în artele unor epoci demult apuse.
Vă mai citesc, desigur.
Marga

deși nu vă pot contrazice în totalitate, doar de aceea se vorbește despre \"arta culinară\", un tort mi se pare mai degrabă gustos decât frumos; dacă tot ați amintit de vechile meșteșuguri, m-aș gândi mai degrabă la \"bronz\", un metal căruia abia arta îi conferă un caracter nobil; e nevoie de ceva mai mult decât Natura pentru a transforma anumite proprietăți în calități, de a conferi utilului caracter decorativ și contemplativ, o poziție superioară pe scara valorilor acceptate ca atare de către spirit; iată de ce am invocat gratie alături de grație; cumva arta (grație), dacă nu implică un anume tip de evadare (gratie), ține mai mult de domeniul cochetăriei (sterilitate, joc gratuit).


mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.