ispita propriilor bârfe

m-aș băga dar mi-e teamă să nu-mi vorbești iară și iară... despre \"cum e\", despre \"ce trebuie\", despre \"nu știi tu\"..., despre \"scriptică\" și alte cele. Nu pot să nu remarc ideea pe care o prețuiesc (și o creez, vezi ce modest-s!) atât de mult că frumusețea trebuie să fie violentă...etc. doamne, să nu-mi iei vorbele ca un smerdeakov în dialog cu ivan
vae!

frumosul, dacă nu este violent, nici nu cred că este atât de frumos pe cât suntem tentați să credem (știi tu, incompatibilitatea limbă - căldicel); nu (mai) vorbesc: e în va(e)n... victis!

...și eu am impresia asta:
am vrut să scriu un vers da\' nu-l mai scriu. iți trimit numai ție (impersonal, căci nu e \"ție\" un comentariu) ce-am apucat să scriu. restul nu merită. \"e prosști\".
\"bă balaure lansează aștia cărți în draci
bă pictore ne-a făcut Vremea niște ciraci
așa visam noi la o carte, cu magnetofoane?
și cu tâarfe fluturaând la lăbari din pompoane...\"

Imprecație și ipostaze (strofa nr. 4), restul... ispită și bârfe. Nu voi spune mai mult.

Ottilia Ardeleanu

mi-a mai venit un gând, o stăfulgerare: poate tu NICI nu crezi în rostul poetic al Stărilor AceleA și, bineînțeles, în putința ta, a mea, a Lui, și a altor câțiva de pe aici. Verba volant. Dar dacă se întplă să am dreptate cum rămâne cu câinii (cf supra „imprecația”)

1. r.2 c.12 âm
2. final ???
p.s vorbeam de ciraci... ei nici n-au mască (știi de ce mi-ar fi cel mai greață acum? de un răspuns impăciuitor al tău)

băi, Cocoșilă, vezi că facultățile alea trebuiau să nu îți dea voie să bei...

lasă-i, domnule, să lanseze, că de aia e la liber; și motivul pentru care, după cum spunea un autor de pe aici pe care îl prețuiesc (menționez asta pentru a te convinge că, referitor la stările AceleA, NU): de asta a dispărut \"rahatul cu apă rece\"; iată de ce îți tolerez beția (de cuvinte), e o stare de trezie (lucie) mult mai autentică decât aceea considerată \"normală\".

cât despre câini, eu zic să nu te preocupe; nu vor înțelege niciodată cum a trecut cămila prin urechile acului; de aia zic, vezi-ți de caravana ta; cu ursul (românesc) nu mai ține, i-au scos dinții, i-au smuls unghiile și joacă (este jucat) în draci.

nu știu dacă este sau nu un răspuns împăciuitor (cred că vrei să te scuzi că îți este deja greață...), dacă, la finalul stării AceleiA, A ~id. A, dispare identitatea sinelui; cum ar veni, dacă unui triunghi îi subtilizezi latură, el devine unghi.

da. final.

ultima stofa, desi iese din ritm,
``demasca`` poetul.

strofele anterioare, chiar avand
ritm si cateva imagini frumoase,
n-ar fi fost suficiente sa convinga.

Inspiratie!

mulțumesc, Ottilia, mulțumesc, domnule Petrea Ștefan, pentru lectură și pentru semnul despre.

precizare: s4... n-a fost scrisă.

Greșeala îmi aparține. Desigur, era vorba despre strofa a treia.

Cu scuzele de rigoare (fiindcă nici măcar nu s-a vrut o glumă),

Ottilia Ardeleanu

nu-i bai, Ottilia, eu chiar glumeam; oricum, în parte ai dreptate, cel mai frumos într-o poezie este ceea ce nu este scris.

mulțumesc, pentru revenire.