38 octombrie

\"ce-nchide perfectul vânzându-și himera
pe-o zi întru care n-a murit nici-un sfânt\"

prima parte este bună.
îmi place indeterminarea.
dintre încă nu și lumea cealaltă.
ai un ritm pe care-l menții foarte bine până-n final.
am simțit nevoia acelei cratime (nici-un) tot pentru ritm (armonie).
in penultima strofa îmi aduci aminte de domnul Ioan-Mircea Popovici.

iar aici:
\"stins scheunând într-un trup de cățel
asupra căruia blândețea n-a întârziat\"
(stăpânului? de ce?)

în unele poezii verbalizezi substantive.
nu ca nu ar fi uzual in limba română.
dar uneori sună ciudat.

cu respect,
pt.

p.s.: îmi cer scuze pentru \"ieșirea\" pseudocomentariului offtopic de mai demult; într-adevăr natura acelui text mi-a fost străină; mi-a plăcut răspunsul echilibrat dat; mulțumesc.

d-ule Petru Teodor: în primul rând, mulțumes pentru lectură și pentru semnul despre.

apoi, aveți dreptate asupra verbalizării, însă, după cum îi spuneam unui prieten/ poet (același): \"vorbitorii de limbi moarte intui-vor că licențiosul este esența viului\".

cât despre incidentul cu pricina, dați-l uitării, oricare dintre noi greșește; în cazul respectiv, greșeala nu este nici impardonabilă, nici de neînțeles.

numai bine.

Citesc cu interes poemele de pe aceste pagini și, deseori, rezonez cu ele.
Parcurg și eu, alături de autor, „drumul invers”:
„de ce primesc nici eu nu știu
dar am un mers de suflet viu”.
Și, pentru că „viața-i otrava care trece prin trupuri pe rând”, vine și rândul meu. Atunci mi „se rupe căluțul de lemn” și simt că „nu voi mai alerga niciodată la fel”.
Iar despre viitor:
„nu știu
ce calendar socotește distanța
dintre încă nu și lumea cealaltă”
Frumoase versuri.
Dacă le-am „simțit” altfel decât și-ar fi dorit autorul, cer iertare.
o cititoare

imi place mult:
\"ce calendar socotește distanța
dintre încă nu și lumea cealaltă\"

cu stima,
andrei

mulțumesc, Anamaria, pentru preumblarea prin lumea obscurelor mele sensuri.