Andrei - Tiberiu Măjeri

Nu pentru mine am ales să fim aşa departe nu-mi mai aparțin şi nici nu vreau să-ți redevin amic după ce dragoste mai alergi încă? i-atât de frig aici la noi

în spatele mușchilor feței sunt fapte pentru opt sute de oameni când un derviș rotitor vine cu zâmbetu-i dulce femeile toate se iau după miros umbrindu-și misterele și fugind de cei pe care-i

ți-am spart pieptul cu gândul apoi cu ciocanul și în cele din urmă l-am rupt cu copitele m-am ghemuit în tine cu greu ai scrâșnit din dinți: ”te cunosc!” prin nămol mi-ai biciuit

ți-am zis dragă mamă aseară zborul mi-e jos fără tine mușcând din ieri mușcând din azi mielul a crescut la căldură și-a devenit lup toate legile mele au murit mirosul tău curat îmi

s-a trezit fecioara din statuie și-a dărâmat schelele dimprejurul frumuseții a urlat spre pământ în mijlocul slujbei a înfipt unghiile în cuminecătură a răsturnat pocalul apoi a

se spune că e păcat să culegi mere joia am îndrăznit și până acum nu s-a supărat nimeni stau în pat și ronțăi uitându-mă insistent spre ușa de unde din clipă în clipă ar

se tot vorbește despre suprabărbați poate și mai mult despre suprafemei unchiul meu hermafrodit s-a născut cu o ureche în minus nici acum bunica nu știe ce blestem ne-a legat

cu nicio dovadă că mă poate auzi cineva mă întorc spre tine deseară sunt aici să înot în dragoste să mă înec dacă se poate în brațele tale

căpița de fân pârjol în miriștea rea zenitu-i de foc

trăirea din zori patul de ape și flori într-o clipită

Și ne-am ascuns amândoi în mijlocul ploii sub cântec mâncam nucile verzi-eram copii acum scriu fără suflu și fără să gândesc așa cum ți-am promis în vremea sfântă scriu pentru inimă la

m-a sunat să-mi spună că nu poate ieși în oraș pentru că l-a văzut maică-sa pe Iisus mă minte de cel puțin trei ori pe zi îmi zice că mă adoră la miezul nopții pentru că atunci

Se aud vocile mele cântând ca să nu cânte ei, căluşurile gri din zori, rochiile de pasăre părăsită în ploaie. Găsesc, în aşteptare, un

nu îți rupe carnea cu dinții din suflet. nu înțelegi cum trupul te desparte de cer și nici de ce bunică-ta ți-a luat acadeaua! Luca! Luca! tu copil bătrân. pentru tine s-a oprit din drum lumina și te

nu, cuvintele nu fac dragoste ele duc lipsă dacă spun apă, să beau? dacă spun pâine, să mănânc?

Sâmbăta pe la prânz îmi spăl timiditatea în cafeaua ta neterminată dimineața îmi agăț sufletul pe culme să-mi treci ca vântul prin țesături îmi plouă joia în ritm de

nu găseam pic de experiență în ochii tăi ... am scris toate lucrurile frumoase din lume dar niciodată o astfel de disperare insurmontabilă mai există încă

Ochii Zeiței se ascund mizericordios în cuibul visului în creierul câinelui Câinele devine cățea carnea devine suflet tot aceleași întâlniri pe drumul durerii grâul

e vremea să ridic perdeaua de peste frică... până ieri mă împietrisem în nămolul \"libertății\" acum sunt eu nu zidul negru scrijelit cu

în bagaje zace aceeaşi dragoste prăfuită smălțuită şi revopsită în tonuri pale griurile chinuite au rămas din vremea celor o mie de amoruri de

Sărată mare, din sarea ta în inimă-mi păstrez Ce plânge azi şi ieri şi mâine poporul portughez ! Câte mame să fi

Pe scara devenirii am mai pășit o treaptă Din strașnicii plămâni ai unui portocal: Am auzit-o pe Tina Turner din întâmplare incantând: Pe versantul Nordic al

Alice și Radu s-au văzut pentru prima dată la raionul de detergenți iubirea i-a fulgerat printre chimicale acolo în lumea magică a agenților de spălare și-au dat mâna pentru prima